Răzbunarea.

După două zile, locotenentul Ştefan deschise uşa şi-mi făcu semn să mă apropii de dânsul. Mi-a pus o pătură în cap şi astfel am ieşit din văgăuna „casimcii”.

Mă aşteptam să fiu dus jos în camera de tortura, pe care o cunoşteam. Nu. Am urcat nişte trepte înguste până am ajuns la un coridor strâmt. M-a oprit în faţa unei uşi pe care a deschis-o cu un scârţâit sinistru, ca semnul judecăţii de apoi.

Am ajuns într-o hrubă îngustă care se termina cu un întuneric beznă, în mână ofiţerul avea o lanternă pe care mi-o fixăân ochi şi începu să mă lovească cu pumnul său greu.

Din prima lovitură m-a şi trântit la pământ.

— Scoală banditule!

Nu m-am ridicat. M-am chircit. În palme mi-am cuprins capul Şi ghemuit mi-am apărat cu coatele organele vitale, ca să scap cu bine din această încercare. Strigam în gând la Dumnezeu să mă aibe în pază şi de data aceasta.

— Sus banditule!

Nu m-am ridicat, ci şi mai tare m-am încordat în apărare. Văzând că nu vreau să mă scol a pus lanterna jos şi cu laba lui cea lungă m-a înşfăcat, iar cu cealaltă mi-a tras un pumn aruncându-mă cât colo. Apoi cu cizmele lui grele începu să mă calce în picioare, lovindu-mă, ba cu şpiţul ba cu călcâiele, imitând strivirea unui cap de reptilă greţoasă, până ce a obosit.

Modul în care eram bătut mi-a adus aminte de Ţurcanu care proceda în acelaşi fel. Parcă ar fi fost antrenaţi la aceeaşi şcoală şi de aceiaşi dascăli cu coarne de ţap şi copite de cal.

— Scoală-te!

Nu l-am ascultat. Atunci a închis uşor uşa şi i-am auzit paşii cum se depărtau.

M-am târât cum am putut, cu mare prudenţă, sprijinindu-mă prin întuneric de cei doi pereţi, până ce am simţit o slăbiciune în tot organismul. M-am lăsat încet jos pe ciment şi mi-am pierdut cunoştinţa.

După ce mi-am revenit, a trebuit să treacă un timp ca să-mi dau seama unde sunt şi cum am ajuns acolo.

Iarăşi a venit. A deschis uşa, a fixat lumina lanternei spre mine şi a zis:

— N-ai murit, mă?

Am tăcut. Era periculos să provoc această fiară.

— Aici iţi putrezesc oasele.

Nu s-a îndurat să plece fără să mă lovească. Apoi m-a luat de guler, m-a târât până la uşa văgăunii şi cu pătura în cap m-a dus din nou în celulă, Camarazii s-au mirat de cum îmi arăta trupul, plin de vânătăi rotunde cu pielea pleznită pe alocuri şi răni sângerânde. Semănăm cu un leopard.