O fată la orizont.

La un moment dat, după lăsarea întunericului, la unul din geamurile caselor de dincolo de zidul exterior au apărut nişte semnale luminoase, pe care studenţii din partea aceea a închisorii le-au interpretat drept alfabet ce trebuie descifrat. Dar iată că au apărut semnalele şi ziua la ore fixe.

Era o fată care făcea semne cu nişte fanioane în alfabetul pe careâl foloseau oarecând ostaşii şi cercetaşii. Prin acele semnalizări ni se comunica: „Rezistaţi, în curând veţi fi eliberaţi „. Din unele celule s-a dat răspunsul că „Moralu-i ridicat şi flăcăii sunt pe poziţii de luptă”.

Valeriu Gafencu – tânărul cel mai pur al acestei închisori – era de părere că nu trebuie să se răspundă la nici un fel de acţiuni de acest fel. Dar noi, cei proaspăt arestaţi, i-am întors-o zicându-i:

— Întrucât încă n-am pierdut acea calitate de luptători, care te face să acţionezi mereu, ne implicăm în toate. La urmă, când acele calităţi vor scădea în intensitate, ne vom retrage şi noi în post şi rugăciuni.

Acesta a fost răspunsul nesocotit pe care i l-am dat noi, cei mai proaspeţi arestaţi. Dar, orice am fi făcut, ori într-un fel, ori în altul, soarta noastră era pecetluită. De acest lucru nu ne-am dat însă seama pe vremea aceea.

Într-o zi dispăru şi acea arătare de la geamul de dincolo de ziduri…