Domnişoara Cartojan.

Prin crăpăturile uşii se vedea în direcţia unei uşi de la etajul II precum şi pe coridorul aceluiaşi etaj.

Acolo am observat o persoană civilă care făcea paza arestaţilor. Toţi arestaţii erau în haine civile şi arătau bine la faţă.

Acesta era „depozitul” SSI-ului. Niciunul din cei arestaţi nu era legionar şi nici nu era condamnat, ci în curs de anchetă.

În ultima celulă de pe coridor era încarcerată şi o fată. Am aflat că numele ei era Cartojan… Unii din studenţi ziceau că tatăl său era profesor universitar, autor de tratate şi manuale şcolare.

Pe această fată o folosea comisarul (paznicul civil) ca planton pe secţie, ca pe un fel de ajutor al său. Pentru aceasta, fata avea deschisă uşa celulei tot timpul zilei.

Mult ajutor ne-a dat nouă, celor oropsiţi, domnişoara Cartojan.

Trişându-l pe comisar, ne trimetea tot ce putea. Ne da pâine, ţurţoi, uneori ziare, ba chiar şi ţigări spre bucuria celor înrăiţi în acest viciu.

Atunci, la început, era destul de simplu de dat aceste ajutoare. Curăţenia pe coridoarele unde erau încarceraţi studenţii se făcea de către studenţi. Totul era să nu te vadă gardianul sau comisarul, Pândind prin crăpătura uşii cu ochii după domnişoara Cartojan, mi-a fost dat să văd o mulţime de personalităţi politice care erau încarcerate la etajul II.

Am reuşit să-l identific pe Anton Alexandrescu – fost disident al P. N. Ţ. (Partidul Naţional Ţărănesc condus de Iuliu Maniu), Vinograski – subalternul lui Titel Petrescu şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu, în celula căruia de multe ori l-am văzut intrând şi ieşind pe Ţurcanu.

La ora aceea nu-l cunoşteam pe Ţurcanu decât din descrierile altora şi din ce se comunica prin morse.