Scrisori şi pachete.

În urma multor proteste făcute de deţinuţi, am fost anunţaţi că avem dreptul să primim în fiecare lună pachete de la familiile noastre.

Munca silnică avea dreptul la un pachet cu alimente de 3 kg. lunar, plus medicamente şi îmbrăcăminte.

Temniţa grea beneficia de opt kilograme alimente, plus medicamente.

Închisoarea corecţională beneficia de zece sau douăsprezece kilograme de alimente, plus celelalte…

După câteva zile de la anunţarea familiilor printr-o carte poştală au început să sosească pachetele. Îmi sosise şi mie.

Familiile noastre au recurs şi ele la o stratagemă a lor. Au trimis alimente în plus şi multă hârtie albă ca ambalaj.

Ai mei mi-au trimis două ouă roşii, dar nu de găină ci de gâscă.

Surpriza a fost alta. Tot ce era aliment în pachetul meu a fost aruncat într-un coş mare de alături. Eu am fost anunţat de gardian că munca silnică nu mai are drept la pachet cu alimente.

— Cine mănâncă aceste alimente? Am întrebat eu revoltat.

— Hoţii. Răspunse gardianul Ciobanu.

— Care hoţi? Am întrebat eu cu două înţelesuri. Studenţii care aşteptau la rând au zâmbit, dar gardianul, bolovan din naştere, n-a prea înţeles nimic din aluzia străvezie.

Mi-au dat cămăşile şi izmenele. Medicamentele mai „preţioase” le-au predat la infirmerie spre a fi verificate şi prescrise de doctor. Totuşi, drojdia de bere şi calciul gluconic m-i le-au aruncat în gamelă spre a le aduce în cameră.

Cei condamnaţi la temniţă grea şi la închisoare corecţională au primit alimente, însă mult diminuate. Au invocat faptul că între timp s-au modificat instrucţiunile.

Toate pachetele au avut şi scrisori de la cei dragi. Ne-a dat voie să la citim, iar apoi a trebuit să le predăm gardianului.

Treburile acestea mărunte, aparent fără semnificaţie, erau studiate cu ochi vicleni şi minţi satanizate spre a surprinde efectele ce le aveau asupra tinerilor, pentru a face pasul următor în pregătirea masacrului ce va urma nu peste multe zile.