Pregătirea psihologica pentru marea dezumanizare.

Una din metodele de teroare era cea a necesităţi lor fiziologice. Nu intrai bine în WC că gardianul începea să strige cât îl ţinea gura să ieşi.

Eu, dintr-un simţământ de pudoare, la care se adăuga şi un mod personal de funcţionare a organismului, nu puteam să-mi fac necesităţile în cameră în hârdău spre a mirosi toată ziua acea duhoare insuportabilă de fecale şi urină în descompunere. De aceea am propus celorlalţi camarazi ca atunci când vom fi la WC să mă aştepte şi pe mine până ce termin, chiar dacă gardianul strigă forţând nota. Ceilalţi camarazi m-au înţeles şi au promis că vor încerca să facă cum am propus eu.

Când am fost scoşi la program a doua zi, de-abia am reuşit să vărsăm conţinutul cu murdărie al hârdăului că gardianul a şi început să strige la noi ca un descreierat să intram în camera, Nu ieşiţi! Le-am zis eu celorlalţi. Ei m-au ascultat. Mai statură câteva secunde apoi camarazii mei, de frica gardianului, au intrat în cameră.

Eu m-am îndârjit şi am rămas în cabină. Fie ce-o fi! Cum caraliul striga din ce în ce mai agresiv Ia mine, m-am enervat prinzând curaj şi am făcut un act de eroism grotesc ieşind din WC cu pantalonii în vine zicându-i gardianului mârlăneşte:

— Domnule gardian, eu încă n-am terminat de căcat. Să ştiţi că ţăranul scoate jugul boului când îi vine să se balege, iar pe cal îl opreşte şi îl fluieră atunci când îi vine să se pişe. Om fiind, vă rog să mă lăsaţi să-mi fac necesităţile.

Gardianul uimit de îndrăzneala răspunsului, de curajul cu care l-am înfruntat, mi-a întors-o:

— Doar n-ai fi vrând să-ţi fluier?!

Am intrat din nou în WC terminând cu ce aveam de terminat, apoi am intrat în cameră fără ca gardianul să-mi zică măcar un singur cuvânt.

După câteva minute, gardianul a deschis uşa celulei intrând puţin înăuntru şi ne-a zis cu glas extrem de scăzut, care nu putea ti auzit de la celulele vecine:

— Eu vă ştiu pe voi. Mie nu de voi îmi este frică. Teamă îmi este de nebunul acela de sus şi de jos care mă toarnă la şedinţe, dar cel mai mare necaz este că mă toarnă şi ai voştri.

De acum înainte, când vă dau drumul la WC staţi cât vreţi, să nu vă pese de strigătele mele, căci eu strig nu ca să ieşiţi voi, ci ca să audă ceilalţi gardieni.

Gardianul care ne-a vorbit astfel se numea Dina.

Ne-am tot întrebat… Oare care din deţinuţi ar putea fi chiar atât de inconştient ca să-l toarne pe un gardian la conducere împotriva propriilor interese? Era ceva de neconceput. Nu peste mult timp vom descoperi şi acest miracol de care ne despărţea doar câţiva paşi.