Către cititori.

Voi întrerupe aici firul propriilor mărturii pentru a trata câteva judecăţi privind următoarele subiecte: l. Ce este „autoreeducarea”, „reeducarea” (dezumanizarea).

2. Despre Oculta comunistă şi tactici le ei

3. Tehnica spălării creierului.

4. Planul halucinant-satanic al dezumanizării întregului popor român.

5. Cum a început acţiunea de „autoreeducare „ la închisoarea Suceava. Ce se ştie despre Alexandru Bogdanovici, zis „Şura” şi despre Eugen Ţurcanu.

Am considerat locul cel mai potrivit de inserare al acestor capitole în contextul mărturiei. După aceste consideraţii, voi dezvălui marea catastrofa a „Piteştiului”.

Cred că este absolut necesar să adaug aceste capitole pe firul povestirii întrucât, după revoluţia din decembrie 1989, o serie de publicaţii s-au apucat să facă „istorie „ cu documentele falsificate ale Securităţii.

Pentru toată lumea un lucru trebuie să fie clar:

ATÂTA TIMP CÂT MARTORII OCULARI TRĂIESC, ATÂTA TIMP CÂT VICTIMELE DEZASTRULUI SUNT IN VIAŢĂ, NUMAI MĂRTURIILEA ACESTORA CONSTITUIE DOCUMENTE PENTRU ISTORIE. Tot ce este în afară de aceasta nu-i decât a o ISTORIE CONTRAFĂCUTĂ, propagandă tipic bolşevică.

Paginile următoare reprezintă în principal propria-mi mărturie, dar mai reprezintă şi mărturiile a zeci de victime ale „Fenomenului Piteşti”, pe care le-am adunat după decembrie 1989 „Autoreeducarea „, „Reeducarea „- Dezumanizarea.

Educaţia este un ansamblu de măsuri care determină un anumit proces psihologic prin care părinţii sau alte persoane interesate de viitorul unui tânăr, îi insuflă acestuia principii de comportament în viaţă. Prin educaţie se urmăreşte a se realiza un cetăţean cât mai corect şi folositor societăţii.

Instrucţia face parte tot din educaţie. Prin ea se predau tânărului cunoştinţe necesare pentru rezolvarea problemelor practice ale vieţii.

Şi animalele se instruiesc. Instruirea animalelor se numeşte dresură.

Ursul dansează în ritmul tobei. Pentru a-l învăţa acest dans, ursarii au pus puiul de urs pe o plită de metal sub care a făcut puţin foc. În timp ce plita se încingea ei băteau toba, iar ursuleţul frigându-se la tălpi sărea de pe o labă pe alta. După un anumit timp şedinţa se termina şi animalul primea o recompensă (o bucată de carne, pâine, fagure de miere etc).

După mai multe astfel de „şedinţe „ nu mai era nevoie să fie pus pe plită pentru a „juca”, era suficient să audă toba, că el juca.

Savantul rus Pavlov a făcut acelaşi experiment cu un căţel căxuia la fiecare masă îi suna un clopoţel. Animalul saliva deoarece sosea mâncarea. De la un timp, era suficient să audă doar clopoţelul sunând că animalul începea să saliveze.

Şi puiul de urs precum şi căţelul lui Pavlov au făcut o asociere simplă (ursul între temperatură şi ritmul tobei, iar căţelul între sunetul clopoţelului şi ora mesei). Acest fenomen, această legătură a fost numit de către savantul rus Pavlov reflex condiţionat.

Bolşevicii au extins experienţele savantului rus şi la oameni. Numai că la om situaţia e mult mai complicată. Omul are capacitatea de a păcăli pe dresor. Ori bolşevicii urmăreau ca transformările psihice să fie autentice… Realizarea unei astfel de performanţe implica folosirea altor metode, mult mai complicate şi mai dure.

Iată metodele folosite:

1. Aducerea tânărului în stare de îndobitocire printr-un regim sever de înfometare, până la limita de jos a rezistenţei, Astfel unica preocupare a tânărului înfometat era în exclusivitate mâncarea.

2. Disciplinarea tânărului – prin aplicarea de pedepse corporale de către gardieni pentru diferite motive inventate.

3. Introducerea de informatori în celulă. Rolul informatorilor era de a distruge încrederea unuia în celălalt, de a lansa zvonuri, de a vehicula teorii care aveau menirea să pună la îndoială concepţiile anterioare ale tinerilor.

4. Manipularea diferiţilor oameni de alte concepţii şi care cunoşteau diferite secrete politice a căror dezvăluire era de natură să zdruncine moralul tânărului.

Securitatea era expertă în manipularea – atât a informaţiilor cât şi a oamenilor de bună credinţă. Pe aceştia îi muta în anumite camere cu tineri „absolut din întâmplare „, ca astfel, prin discuţii libere, sincere şi spontane, tânărul -încă neformat – să ajungă în stare de disperare. Să renunţe la propriile principii slab fixate în sufletul său şi să-şi pună speranţa în laşitate, care-i aducătoare de mari beneficii.

Instinctul de conservare, „supravieţuirea cu orice preţ”, îşi spunea cuvântul.

5. Urmărirea atentă a tuturor slăbiciunilor la tineri şi catalogarea lor în dosarul personal.

6. Depistarea elementelor slabe din fire sau nepregătite, cu o educaţie incompletă.

După ce toţi aceşti factori erau temenic studiaţi şi catalogaţi, urma atacul frontal: ÎNŞELĂCIUNEA.

Anchetatorul, cu un zâmbet radios şi cu o bunăvoinţă extremă, se angaja cu victima în discuţii libere, îndeosebi asupra viitorului victimei după ce va ieşi din închisoare.

Era cu atenţia încordată să vadă dacă şocul suferinţei i-a distrus sau nu credinţa în Dumnezeu, îndobitocindu-l.

De regulă, oamenii slabi, selecţionaţi cu grijă după criteriile de mai sus, erau făcuţi harcea-parcea. Aceştia erau dispuşi să facă orice numai ca să se vadă scăpaţi de închisoare.

Plin de milă prefăcută îi făcea victimei mici atenţii, ţigară, puţină mâncare, o vorbă blândă…

Cu aceste metode ieftine, alternând de la „rece la cald', Securitatea n-a putut ademeni (înşela) decât un număr extrem de redus de tineri. Marea majoritate a tineretului român era educată în spirit de sacrificiu. În nici o ţară din lume după război n-a existat o elită atât de bravă şi de conştientă ca în România. Oculta comunistă – pentru a-şi atinge scopurile – a procedat la operaţiunea „spălării creierului”. Această operaţiune a fost denumită de Ocultă autoreeducare, reeducare, iar de către deţinuţi DEZUMANIZARE.