Tehnica spătării creierului.

Înainte de a intraân subiectul propriu zis al „tehnicii spălării creierului „ – unica invenţie de care a fost capabil comunismul – trebuiesc ştiute câteva lucruri.

1) Din naştere, fiecare om are o anumită doză de tărie spirituală este suficientă numai lui.

2) Pe parcursul vieţii, de regulă până la vârsta de 30 de ani, se mai adaugă şi alte forţe datorită:

— Educaţiei

— Culturii acumulate

— Experienţei

— Mediului în care trăieşte şi care acţionează întins şi nevăzut.

— – 3) Concepţia ateistă sau teistă. Ateul cade cu mult mai uşor, deoarece ţinta „spălării creierului „este, în primul rând, credinţa în Dumnezeu. Onoarea, cinstea, legăturile afective dintre oameni ce creează prietenia şi altele de această natură, nu fac toate la un loc cât credinţa în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu le înglobează pe toate acestea la un nivel eroic.

Dacă concepţia credinţei în Dumnezeu are la bază o cunoaştere rudimentară şi primitivă asupra lucrurilorse bazează mai mult pe superstiţii – la cea mai mică zdruncinătură întreg edificiul se prăbuşeşte şi locul teismului este luat de ateism.

4) În perioada vârstei de 20-30 de ani se produce explozia maturizării organismului uman. Consecinţa: Dezvoltarea rapidă şi maximă a instinctului de conservare a speciei, respectiv, a instinctului sexual, pornire plină de râvnă şi dor pentru sexul opus.

Răbufnirea acestui instinct este vulcanică, este cea mai puternică dintre toate. Dacă tânărul n-are suficiente frâne în concepţii bine motivate, erupţia sexualităţiiânlătură toate structurile conceptiilorintime ale subiectului. Instinctul sexual rămâne stăpân absolut, sălbatic şi feroce pe fiinţa omenească.

În cuprinsul celor patru factori enumeraţi mai sus se includ şi cele mai abstracte valori umane cum sunt: Capacitatea de orientare, capacitateade intuire a lucrurilor, spiritul de sacrificiu în opoziţie cu laşitatea. Valorile spirituale intră în concurenţă cu pornirile instinctuale.

După cum în doza acestui amestec primează un factor sau altul, rezistenţa omului în faţa torturii neîntrerupte a fost asemănată cu PAHARUL fiecăruia:

— Unul are în dotare un „pahar „ mic, doar cât un degetar, care se termină dintr-o înghiţitură. Când această „înghiţitură” s-a terminat, omul cedează ridicând mâinile în sus în faţa duşmanului.

— Paharul rezistenţei altuia este mare cât un butoi. Dar se termină şi acesta. După ce s-a terminat şi acest subiect îşi pleacă fruntea.

— Paharul unora (mai puţini la număr) este cât un ocean. Oricât de mare ar fi fost „oceanul” rezistenţei acestora, el este măsurabil în hectolitri, litri, molecule sau atomi. Odată şi odată se termină şi acesta, sfârşind în umilinţă.

Perseverenţa duşmanului este diabolică şi fără limită.

Nici un deţinut trecut prin această „râşniţă” mefistofelică n-are îndrăzneala sau nătângia de a se lauda că el a rezistat. Din contră. Victimele afirmă că rezistenţa lor se datorează harului dumnezeesc care le-a ferit de cădere.

Numai Dumnezeu a sucit mintea torţionarilor acestui masacru unic în istorie, ca să se oprească înainte de a se produce căderea. Dacă tortura continua ar fi căzut şi ei.

La Piteşti n-au existat decât patru şanse:

— Moartea

— Pierderea minţilor

— Căderea

— Salvarea divină.

Rezistenţa a fost exclusă ca iiind imposibila. În prima fază se distruge încrederea unuia în celălalt. Bunul tău prieten (care a fost dezumanizat într-un mare secret), după ce-ţi arată toată afecţiunea, se repede asupra ta ca să te distrugă lovindu-te fără milă.

Spaima, nedumerirea, surpriza sunt atât de mari, şocul este atât de puternic încât pe unii i-a dărâmat din această primă fază.

Chiar dacă victima nu s-a prăbuşit la prima lovitură – edificiul interior al victimei este detunat, fisurat, şi se va prăbuşi la cutremurele următoare.

Tortura neîntreruptă şi consecinţele ei. După primul şoc se instalează la victimă neputinţa de a reacţiona într-un anumit fel. Toate sunt fără speranţă. Victima este convinsă că treaba este astfel organizată. Nu există nici o ieşire… Tortura continuă zi şi noapte fără întrerupere. E tortură de dragul torturii.

De reţinut că în acest laborator luciferic numai Ţurcanu avea o condiţie fizică excelentă. Apoi ajutoarele lui erau ceva mai bine hrănite decât deţinuţii de rând. În rest, tinerii păreau schelete ambulante, cadavre vii, adevărate mumii.

De la această faza limitrofă morţii începe tortura neîntreruptă.

Tot în cadrul torturii, victimele erau supuse la eforturi uriaşe menite să le epuizeze complet fizic. Iată cum: Victimele, încărcate cu greutăţi în spate (pături sau haine mai groase), erau obligate să facă genoflexiuni cu mâinile ridicate în sus, regulamentar.

Unele dintre victime s-au prăbuşit la 30-40 de genoflexiuni, dar au fost altele care au rezistat până la 2.500 de genoflexiuni. De necrezut!

Nu există în lume atlet, chiar cu cea mai bună condiţie fizică, să poată realiza o astfel de performanţă. Lată însă că o realizează un schelet topit de foame şi de suferinţe! Organismul uman, în condiţiile de disperare scăpat de sub controlul raţiunii, a reuşit, la Piteşti, să realizeze inimagimabilul, imposibilul.

Neurologii, psihiatrii şi chiar teologii au datoria să studieze fenomenul şi să-l explice!