Tacticile Ocultei comuniste.

În cadrul „marii strategii satanice”, Oculta comunistă a planificat în închisoarea Piteşti două tactici:

— Prima-tactică a fost anihilarea vigurozităţii şi vitalităţii spirituale, a degenerării biologice a maselor de tineri.

Urmare a „spălării creierului”, tineretul a fost bestializat. Din îngeri au fost transformaţi în demoni. Apoi aceşti oameni satanizaţi urmau să fie răspândiţi prin celelalte închisori politice. De data aceasta, prin aceleaşi metode, dar folosindu-se de victime, să continue aceşti monştri, creaţi artificial, procesul de dezumanizare a deţinuţilor.

Adevăraţii călăi stăteau în umbră şi manevrau victimele după principiul „Nu-i ucideţi voi, lăsaţi-i pe ai lor să-i ucidă”.

A doua tactică, bine pusă la punct, a fost „'conspirativitatea deconspiratorului. Oculta ştia prea bine că până la urmă opinia publică naţională şi cea internaţională va afla întreaga mişelie. Nu se putea prevede care va fi efectul… Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a mârşăviei trebuia să fie tot opera Ocultei. „ Descoperirea” urma să fie făcută într-un anumit mod şi la o dată precisă, dinainte stabilită, după ce toate scopurile Ocultei se vor fi realizat.

Abia atunci, aceste satane înveşmântate în piei de mieluşei trebuiau să „descopere” absolut „întâmplător” că o bandă de legionari conduşi de Horia Sima şi CI. A.-ul american s-au infiltrat în organismul „sănătos” al comunismului, procedând la crime de neimaginat împotriva deţinuţilor.

Cu mare tam-tam urma să se facă deconspirarea după „descoperire”, care până la urmă să ducă la Marea revelaţie privind scopul avut în vedere de legionari şi anume: COMPROMITEREA REGIMULUI COMUNlST-UMANITAR.

Regimul comunist cel plin de dreptate va pedepsi pe vinovaţi în modul cel mai crunt cu putinţă, în aplauzele omenirii întregi, printr-un proces public cum încă n-a mai existat sub soare.

Cu aceasta vor înmormânta definitiv Mişcarea Legionară, în plus, vor pune la dispoziţia cercetătorilor istoriei toată arhiva cu acte falsificate de către aceşti călăi ca să se scrie „adevărata” istorie, aşa cum au ticluit-o ei.

Mizau pe dispariţia în timp de maximum 70 de ani, din punct de vedere biologic, atât a victimelor cât şi a călăilor… Generaţiile viitoare vor fi nevoite să facă istorie după înscrisurile falsificate.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din târg.

Încă pe la sfârşitul anului 1950, grozăvia a început să „transpire”… Sau prin ostaşii de pază ai închisorii, sau prin gardieni, care tot mai scăpau câte o vorbă, sau chiar prin propriile lor slugi care nu-i agreau. E posibil ca unii membri ai Ocultei să fi deconspirat pentru a se masca în „salvatori”.

În felul acesta operaţiunea dezumanizării întregului popor român a „avortat” în timpul „gestaţiei”. Rapid a fost adoptată cea de a doua tactică, a conspirativităţii deconspirării. Trebuiau prezentate faptele exact pe dos de cum s-au petrecut.

Toate aceste măsuri şi această prezentare a fost prin ea însăşi o adevărată conspiraţie.

În concluzie: OPERAŢIUNEA OCULTA DE FALSIFICARE A ADEVĂRULUI PRIN INVERSAREA ROLURILOR, PREZENTÂND PEADEVĂRAŢII CĂLĂI COMUNIŞTI CA „SALVATORI”, IAR PE VICTIMELE LOR DREPT AUTORI AI MASACRULUI. „DESCOPERIRE” CE SE FACE LA ODATĂ PRECISĂ ŞI ÎNTR-UN MOD DINAINTE STABILIT POARTĂ DENUMIREA DE „CONSPIRATIVITATEA DECONSPIRĂRII”.

Extinderea dezumanizării la alte penitenciare şi colonii de muncă. Planul halucinant – satanic al dezumanizării întregului popor român.

REEDUCAREA – alias DEZUMANIZAREA – a fost plănuită de către Ocultă ca o acţiune în lanţ, ca un fenomen fără sfârşit… Fenomenul trebuia, mai întâi, să se extindă, ca un cancer, peste ţoţă lumea din închisori, apoi, în continuare, pe întreg cuprinsul ţării.

În paralel, populaţia ţării a fost supusă unui proces de diavolizare prin crearea unei uriaşe reţele de informatori care să rupă primul lanţ de fortificaţii natural ce apară fiinţa unui neam – încrederea reciprocă.

Trei oameni nu puteau discuta între ei o problemă ce interesa regimul politic al ţării, căci doi dintre cei trei îl bănuiau pe cel de al treilea că este informator al Securităţii.

De cele mai multe ori niciunul din cei trei nu erau informatori, dar se crease psihoza şi asta conta. La urma urmei acesta era chiar scopul Ocultei: Distrugerea încrederii reciproce.

Rezultatul acestei situaţii a fost adoptarea în masă de către populaţie a unei atitudini duplicitare.

În orice discuţie publică, aproape fiecare om începea cu o apreciere pozitivă şi cu tămâierea „înţelepciunii” partidului comunist, care „nu greşeşte niciodată”, şi, numai după ce se puneau la adăpost de orice suspiciune, abia apoi, oamenii mai vorbeau şi despre treburile lor.

În cele din urmă s-au găsit şi subiecte asupra cărora, în mod tacit, au fost de acord că nu-i periculos să discuţi: Fotbalul, femeile şi aventurile erotice.

Cu flecărelile despre fotbal şi desfrâu au fost îndobitocite două generaţii.

Obiectivul numărul unu al Ocultei a fost distrugerea Legiunii Arhanghelul Miliail. Oare de ce?

Iată de ce: Tineretul legionar era crescut în spiritul de jertfa pentru apărarea credinţei în Dumnezeu şi a dragostei faţă de neam. Aceste virtuţi le-a imprimat Mişcarea Legionara elitei muncitoreşti, elitei ţăranilor, elitei intelectualilor.

În Legiune aprecierile nu erau făcute nici după avere, nici după mulţimea cunoştinţelor ci numai după virtute. Virtutea era avuţia pe care şi-o putea însuşi atât săracul cât şi bogatul, atât sa vântul cât şi cel fără carte.

Aşa au fost rupte barierele dintre stările sociale, aşa a fost umplută prăpastia dintre generaţia bătrână şi cea tânără. În mod frecvent copiii erau legionari iar părinţii lor antilegionari feroce. Cu timpul, cei mai mulţi din părinţi s-au pocăit şi au urmat pe copii.

Mare parte din oameni, în căutare de adevăr, l-au găsit apropiindu-se de Legiune. Legiunea pe lângă practicarea virtuţilor mai era şi o unitate disciplinată. Era o forţă spirituală care atrăgea şi unea, adică exact ce căutau oamenii de bună credinţă.

Mulţi oameni, fără să fi avut nici cea mai mică tangenţă cu Legiunea, gândeau la fel ca legionarii.

În prima fază a regimului comunist, toate aceste „celule” încărcate magnetic au fost adunate în închisori una peste alta. Ele s-au unit în jurul celui mai puternic magnet: Legiunea. Aşa se explică cum mulţi nelegionari, în închisoare au devenit legionari. Acest tineret constituia Coloana vertebrală a Mişcării Legionare.

Cum am arătat mai înainte, Legiunea dispune de magnetul spiritualităţii româneşti. Acest magnet a atras spre el încadrând în Legiune şi pe alţii, sau făcându-i simpatizanţi ori prieteni de luptă. În felul acesta tineretul legionar n-a constituit numai coloana vertebrală a Legiunii ci el s-a confundat CU COLOANA VERTEBRALĂ A ÎNTREGII NAŢIUNI ROMÂNE.

Deci, PRIN PRĂBUŞIREA COLOANEI VERTEBRALE A MIŞCĂRII LEGIONARE OCULTA COMUNISTĂ ÎNŢELEGEA (ÎNŢELEGEREA ERA PERFECTĂ) PRĂBUŞIREA ÎNTREGULUI POPOR ROMÂN ŞI PĂTRUNDEREA SATANEI ÎN CETATEA INTIMĂ A NEAMULUI ROMANESC pe care îl va nimici în continuare prin:

— Descreştinare

— Desnaţionatizare

— Dezumanizare (bestializare)

Cum a început acţiunea de „reeducare” la închisoarea Suceava.

Pregătirea terenului şi a atmosferei. Tinerii au fost daţi pe mâinile vechilor comisari rămaşi de pe vremea regelui Carol al II-lea şi a regimului Antonescu. Aceştia trebuiau să-şi dovedească loialitatea faţa de regimul comunist… Avea fiecare câte o „bubă-n cap” pentru care puteau fi arestaţi. Ca să-şi menţină posturile, au recurs la bestialităţi de nedesens împotriva arestaţilor. Parte din arestaţi au fost omorâţi în bătăi în timpul anchetei.

Acestor ticăloşi li s-au alăturat şi noile cadre. Erau ofiţeri, proaspăt absolvenţi ai şcolilor de securitate NKVD de la Moscova. Cu toţii erau satanizaţi până în măduva oaselor.

Deţinuţii au fost puşi la un regim strict de înfometare. Forţele lor fizice urmate de cele psihice au fost diminuate la minimum.

Încă din faza de anchetă, Securitatea a sondat terenul să vadă unde e „aţa mai slabă”. Care-s firile ce pot fi corupte. Care-s proşti, care n-au o pregătire solidă, care-s creduli şi pot fi înşeleţi cu uşurinţă.

Primul a fost un elev pe nume Stoian Ion. Al doilea a fost Mărtinuş Alexandru…

Au manipulat diferiţi indivizi introducându-i prin camerele elevilor. Unul din acei indivizi pretindea că e mare demnitar liberal. Se erija în cunoscător al dedesubturile tratatelor secrete dintre marile puteri. Zicea acel „demnitar” că România a fost vândută ruşilor pentru 50 sau chiar 100 de ani. Nu mai există nici o speranţă decât capul jos, vira la stânga şi guriţa mică.,.

Un avocat, Buceg Albert, şi un individ pe nume Nicu Bogza, ambii recomandându-se legionari contemporani Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, le-au spus tinerilor elevi:

— Dacă astăzi mai suntem în viaţă se datorează faptului că în lagărul de la Vaslui am dat declaraţii de desolidarizare de Garda de Fier. Cei care au refuzat să se desolidarizeze au fost cu toţii împuşcaţi.

În timp ce pe legionari îi mitraliau la marginea oraşului, în centrul oraşului cânta fanfara militară spre a acoperi răpăitul mitralierelor.

Oamenii ucişi n-aveau nici o vină. Nu s-a făcut nici o Judecată… Singurul motiv al împuşcării lor a fost refuzul de a se desolidariza de Garda de Fier.

La o parte din elevii din închisoare le-a rămas în minte că puterea ar aştepta de la dânşii desolidarizarea de Legiune. Aşa a fost pregătită atmosfera cu mult înainte ca loturile să fie judecate.

Şocul arestării, torturile, regimul de înfometare ştiinţific dirijat, zvonurile, veştile şi poveştile manevrate cu un diabolism de neimaginat, pe unii i-a tulburat, i-a şocat din punct de vedere nervos. Laşitatea începea să-şi scoată capul. Trădarea dădea târcoale.

Atacul frontal. Prima victimă a înşelăciunii – studentul Alexandru Bogdanovici, zis Şura.

Studentul Alexandru Bogdanovici (Şura) era fiul unui comunist din ilegalitate. Originar era din Soroca (Basarabia). După 23 august 1944 s-a refugiat cu familia în Moldova dintre Prut şi Carpaţi. În anul 1948 era student la Facultatea de drept din Iaşi şi şef al grupului studenţesc legionar din această facultate. Tatăl său a fost înscăunat ca prefect de Fălciu sau Iaşi.

Aveau şi o soră care era căsătorită cu un individ membru al Partidului Comunist şi proaspăt absolvent al şcolii de ofiţeri de securitate de la Moscova, unde se specializase în metodele de anchetă tip stalinist.

Bogdanovici a fost arestat în prima serie. Ancheta lui s-a terminat şi era în aşteptarea procesului într-o celulă de la etajul trei.

Pe la sfârşitul lunii iunie 1948 este scos din cameră şi dus la birouri unde îl aştepta tatăl său – prefectul comunist.

Acesta, cu un aer solemn şi o figură extrem de gravă îi comunică fiului său că a venit cu delegaţie din partea Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi cu aprobarea directă a Anei Pauker pentru a-l îndemna să ia iniţiativa unei acţiuni de convertire a tineretului român la comunism. Să renunţe la Mişcarea Legionară. Aceasta este ultima şansă ce i se oferea lui şi celorlalţi tineri care se găseau în închisoare. Discuţia cu tatăl său a durat toată ziua.

În continuare, timp de mai multe zile consecutiv a fost chemat la administraţie de dimineaţă şi până seara.

De data asta a fost vizitat nu de tatăl, ci de cumnatul său proaspăt instruit la Moscova şi cu care, anterior, s-a înţeles foarte bine.

După ultima întâlnire, Bogdanovici s-a întors în cameră abătut şi descumpănit.

S-a oprit în mijlocul camerei şi le-a zis celorlalţi arestaţi:

— Începând cu clipa de faţă s-a produs o schimbare radicală în viaţa şi în fiinţa mea şi se va produce şi în puşcărie.

Mişcarea Legionară este arma cea mai ascuţită cu care burghezia a lovit în clasa muncitoare, zice tovarăşul Stalin. Această armă trebuie să înceteze a mai exista. Trebuie să fie distrusă. Rolul desfiinţării ei revine aceleia care a înfiinţat-o: studenţimea română. Tineretul României se poate reabilita numai prin desfiinţarea totală a acestei mişcări. Cei ce se vor opune precum şi cei învechiţi în rele vor trebui să moară în închisori.

Tineretul trebuie să se salveze! A declarat în continuare Bogdanovici. Pentru aceasta eu am acceptat să devin groparul Mişcării Legionare. Ne vom reeduca! Vrem să ieşim cu un ceas mai degrabă din închisoare.

Să ştiţi că de azi înainte voi denunţa fără milă pe toţi cei care vorbesc împotriva clasei muncitoare, a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi pe cei ce cârtesc şi nu respectă dispoziţiile administraţiei, AM DEVENIT TURNĂTOR!

Pe parcurs, Bogdanovici a vorbit, în secret, cu unii legionari mai vechi, declarându-le că el duce o acţiune de „salvare” a capitalului uman legionar. De aceea face apel la ei să nu-l saboteze, ci să adere şi ei la această activitate.

Bogdanovici era un tip inteligent, mult mai inteligent decât Ţurcanu. Piaza rea i-a stat în stânga atunci când a acceptat propunerile familiei şi a făcut pact cu Diavolul.

Mult mai târziu, în închisoarea Piteşti a fost zdrobit de Ţurcanu. Şi-a recunoscu în public greşeala făcută. A regretat-o. Groaznica moarte care i-a dat-o Ţurcanu a acceptat-o cu seninătate ca drept pedeapsă de la Dumnezeu. De aceea Bogdanovici rămâne un martir al Mişcării Legionare, cu toată rătăcirea lui de moment.

Reeducarea făcută de Bogdanovici consta în pseudoşedinţe de tip comunist. Se citeau cărţi marxiste şi apoi cântau cântece comuniste. Zilnic era scos la ofiţerul politic pentru a raporta cum merge reeducarea şi care e starea de spirit a deţinuţilor.

Odată cu începerea acestei acţiuni, au înfiinţat şi o „Organizaţie” pe care au botezat-o „ORGANIZAŢIA DEŢINUŢILOR CU CONVINGERI COMUNISTE” (ODCC). Ceilalţi studenţi pe loc au parodiat această denumire zicându-i „ODECACA”.

Acţiunea lui Bogdanovici printre studenţi a durat aproximativ cinci luni. Până prin luna decembrie 1948. După aceea a trecut pe secţia elevilor ca să-i reeduce şi pe aceştia.

Recolta de studenţi reeducaţi a fost din cale afară de mică. Aproximativ 13 inşi. Era un procent normal de „căzături”.

După plecarea lui Bogdanovici pe secţia elevilor, acţiunea reeducării studenţilor a fost preluată de Ţurcanu.

Bogdanovici intrând prin celulele elevilor a început acţiunea reeducăm acestora. Şi aici, o parte din elevi l-a respins categoric. Altă parte a rămas în incertitudine. Unii mai naivi şi mai creduli şi-au pus toate speranţele în reeducare. Aceştia din urmă au crezut până la fanatism că însuşindu-şi noile învăţături vor ti puşi în mod sigur în libertate. Aceşti vreo 35 elevi şi-au însuşit marxismul la nivel de imbecilizare.

Despre hidoşenia comportării lor stau martori cei vreo 500-600 de tineri trecuţi prin închisoarea Târşorul Nou în anii 1949-1950. Iată acum şi recolta de studenţi reeducaţi la închisoarea Suceava:

— AlexandruBogdanovici

— Eugen Ţurcanu

— Alexandru Mărtinuş

— Alexandru Popa (Ţanu)

— Mihai Livinschi

— Ion Sobolevschi

— Gheorghe Caziuc

— Virgil Bordeianu

— Aurel Gherasie

— Popescu şi încă vreo trei sau patru – a căror nume n-au putut fi stabilite.