O inspecţie la prima oră.

Într-o dimineaţă se anunţă o '„mare” inspecţie.

Ţurcanu pe loc a început pregătirile. Mai întâi a mascat pe cei zdrobiţi. Am observat că doar eu singur eram considerat astfel.

A demontat în fundul camerei 4 spital o porţiune de prici pe care l-a înlocuit cu câteva paturi de fier pe care le-a pus grămadă alandala. Dincolo de această grămadă a aranjat un pat pentru mine. Nu trebuia să fiu văzut de „inspectori”. După ce totul a fost gata pregătit mă vârî şi pe mine după paturi ca într-o cuşcă de lei fioroşi şi privind crunt la mine m-a ameninţat:

— O simplă mişcare de faci, o vorbă sau un geamăt de vei scoate, după ce trece inspecţia te sfâşii în bucăţi!

Veni inspecţia mult aşteptată şi l-am auzit pe Ţurcanu raportând.

— Domnule colonel, camera 4 spital având un număr de… Deţinuţi care au acceptat de bună voie reeducarea, se prezintă în faţa dumneavoastră…

Inspectorul era un colonel, pe care mult mai târziu l-am indentificat sub numele de Marin Constantinescu, fost „ilegalist”.

Comandantul închisorii, Alexandru Dumitrescu, începu să-i dea colonelului – chipurile – explicaţii: „În această cameră au fost aduşi cei aleşi care au acceptat de bună voie să se restructureze. Aceştia şi-au dat seama de greşelile pe care le-au făcut împotriva poporului, iar acum partidul şi guvernul le-au pus la dispoziţie condiţii civilizate şi umanitare de care beneficiază din plin.”

În timp ce nemernicii vorbeau astfel între dânşii în faţa deţinuţilor oropsiţi, mă gândeam în mine: Oare de câte ori au repetat actul acesta până l-au învăţat atât de maestru. Nici fariseii din vremea lui Hristos nu-şi trucau mai bine discuţiile când potriveau minciuna.