Prima „favoare”

Imediat ce am fost trimis la „colţul bandiţilor” Ţurcanu a ieşit din cameră, lăsându-ne în „pintenii” lui Titus Leonida.

Îl văd pe Titus Leonida cum se „înfoaie în pene” ca un curcan şi ia cuvântul strigând în gura mare:

— Pe voi bandiţilor v-am trimis în acea cameră cu o anumită misiune. Acum urmează să vă faceţi autodemascarea despre tot ce aţi făcut acolo. Veţi spune cum aţi călcat consemnul trădând acţiunea noastră de reeeducare.

Cu toţii eram îngroziţi de ce va urma.

Îmi dădeam seama că fiecare din noi va încerca să spună ce a observat la celălalt. Eram sigur că şi noii veniţi – cu care am stat de vorbă – vor fi şi ei la rândul lor supuşi torturilor şi astfel vor spune ce au observat la mine şi la alţii.

Noii veniţi puteau să exagereze – în tentativalor de a se sustrage torturilor. Nu ştiam ce anume vor exagera… Trăiam într-o confuzie şi groază de neimaginat.

După un timp, Titus Leonida s-a prefăcut că a uitat ce anume a întrebat. Mai trecură vreo două minute şi apoi îmi ceru mie ca să-i demasc pe noii veniţi cu care am stat de vorbă.

Prompt, i-am oferit lui Titus Leonida tot ce am vorbit cu Blaga. N-am ascuns nimic, dar nici n-am exagerat.

N-am simţit mustrări de cuget pentru turnătoria pe care am făcut-o. Eram sigur că Blaga pus la tortură se va autodemasca şi le va spune pe toate.

Aşa s-a şi întâmplat… Numai că marea diversiune a fost făcută, deoarece eu am fost primul care l-am demascat.

După o săptămână de la această demascare eu am fost scos din starea de izolare. De acum aveam dreptul să stau la rând când se aducea masa, să asist la demascările celorlalţi, am fost numit planton la tinetă şi fel de fel de asemenea „favoruri” şi „bunătăţi”.

Crainic, Blaga sau Chebeleu – nu-mi amintesc precis care din ei – a fost adus la camera 2 subsol când eu aveam aceste „favoruri”. Şi acest fapt era o diversiune. Era o acţiune de a crea suspiciune unuia împotriva celuilalt. Eram considerat o persoană care avea o oarecare autoritate morală. De aceea trebuia neapărat să fiu compromis. Era un joc diavolesc care numai la închisoarea Piteşti s-a jucat în toată hidoşenia şi periculozitatea lui.

Mulţi deţinuţi, veniţi mai la urmă, n-au sesizat ierarhizările făcute de Ţurcanu şi nici diversiunile instituite de acesta anume pentru a fărâma încrederea oamenilor unul în celălalt.

Cu cât erai considerat de Ţurcanu mai mare în grad sau cu autoritate legionară, cu atât erai mai mult supus demolării în faţa celorlalţi.