Rechizitoriul procurorului.

Procurorul era un evreu maghiar, cu grad de maior. La început a repetat actul de acuzare care a fost îmbogăţit cu declaraţiile date de acuzaţi, atât în faza de anchetă cât şi la interogatoriul instanţei (care s-a făcut separat pentru fiecare deţinut în parte).

Abia cu această ocazie (şi în exclusivitate) am luat cunoştinţă de ceea ce-au declarat la interogatoriu ceilalţi coinculpaţi şi ce anume este scris în declaraţiile de la dosar.

Iată ce am reuşit să prind din „zbor”:

Punctul de vedere al călăilor deţinuţi:

În timpul anchetei, Ţurcanu a fost singurul dintre toţi deţinuţii acuzaţi care nu a acceptat să declare că ceea ce a făcut el ar fi fost o activitate legionară.

El a susţinut tot timpul că acţiunea lui a fost făcută din ordinul Partidului Comunist Român şi al Securităţii pentru a distruge pe „bandiţii legionari” şi a da oameni reeducaţi societăţii. A susţinut în faţa completului de judecată că el a îndeplinit o „misiune istorică”, cu care a fost însărcinat -mult mai înainte de a fi arestat – de către Partidul Comunist.

De reţinut că toate acestea le-a susţinut în timpul anchetei. La interogatoriul din cadrul procesului şi-a menţinut acelaşi punct de vedere (care – de altfel – era şi realitatea).

Ceilalţi călăi şi-au însuşit puncul de vedere al Securităţii. Aceştia au fost ademeniţi de anchetatori cu gogoriţa că vor fi recompensaţi după merit şi puşi în libertate. Pentru a obţine aceste „favoruri” ei trebuiau să declare că masacrul l-au săvârşit din ordinul „comandamentului legionar”. Toate acestea nu sunt decât nişte „formalităţi” în vederea înmormântării definitive a Mişcării Legionare.

Din propria mea anchetă mi-am dat seama cum au decurs celelalte anchete.

Tot din rechizitoriul procurorului am aflat că Ţurcanu s-a întâlnit cu tartorii creaţi de dânsul în închisoarea Ploieşti.

Această „întâlnire” a fost pusă la cale de Securitate şi a făcut parte din „regia” procesului. Ţurcanu i-a întrebat pe ceilalţi:

— Ce aţi făcut în această anchetă?

— Am susţinut că am primit ordin din partea „comandamentului legionar”.

— Sunteţi nişte tâmpiţi. V-aţi dat pe mâna Securităţii.

Procurorul a acceptat această fază punând mare preţ pe discuţiile deţinuţilor, dându-le următoarea interpretare:

— Aţi văzut tovarăşe prşedinte?! Ţurcanu i-a acuzat pe ceilalţi inculpaţi „că au călcat consemnul” şi au deconspirat activitatea „comandamentului legionar”.

Atât de diabolică a fost fantezia, regizorilor acestui proces, încât i-au întins acea momeală lui Ţurcanu şi acesta a muşcat din ea fără să bănuiască ce au pus la cale stăpânii lui.

Deja aveam o imagine clară a întregii înscenări, chiar dacă n-am participat la interogatoriul lui Ţurcanu şi a celorlalţi călăi.

În final procurorul a tras următoarele concluzii:

— Aceştia nu sunt oameni. Pentru prima oară se întâmplă aşa ceva în omenire şi în istoria penitenciarelor. Nu există altă cale decât condamnarea la moarte a tuturor.

Se vedea din toate acestea că regizorii procesului, inclusiv instanţa de judecată, aveau conştiinţa gravităţii faptelor săvârşite de regimul comunist, fapte pe care acum încercau să le arunce în spatele victimelor.

Procurorul s-a ambalat atât de mult în argumentaţii şi se prefăcea atât de pătruns de minciunile pe care le deborda, încât se înroşise la faţă.

L-am văzut clipind ca şi cum ar lăcrima. A scos batista din buzunar, o batistă mare, aproape cât un prosop, cu care a mimat ştergerea lacrimilor şi şi-a mai suflat şi nasul care a răsunat zgomotos în liniştea sălii ca o trompetă spartă.

— Tovarăşe preşedinte, despre o reeducare la aceşti criminali nu poate fi vorba. Li s-a acordat o şansă pecare ei au folosit-o de pe poziţii legionaro-criminale.

Apoi s-a adresat în exclusivitate instanţei cu următoarele cuvinte:

— Clasa muncitoare a oferit mari salarii unor persoane. Au fost plătiţi şi compensaţi cu favoruri pentru a reeduca acest tineret rătăcit. Dar aceşti salariaţi, în care partidul şi guvernul au avut atâta încredere, au dat dovadă de lipsă de vigilenţă. Aceasta, din cauza unor mentalităţi învechite, burgheze.

Procurorul a propus ca toţi acei angajaţi ai regimului să fie aduşi în faţa instanţei de judecată şi pedepsiţi pentru că „nu au supravegheat” pe deţinuţi „acceptând” asemenea crime şi orori.

Se vedea cum se conturau alte înscenări pentru proprii lor oameni docili şi veşnic morcoviţi. Bănuiam că în sală se găseau şi unii vizaţi de ameninţările procurorului. Era o satisfacţie. Un fel de „să moară şi capra vecinului”…

Aşa a luat sfârşit cea mai importantă parte a procesului a celei mai oribile înscenări cunoscută de istorie. Această nemernicie a întrecut cu mult înscenările făcute de „'tătucu” Stalin împotriva duşmanilor săi.