Răzbunare
După ce a făcut afirmaţia că legionarii sunt criminali înnăscuţi, m-a dat exemplu pe mine:
— Toate aceste lucruri se confirmă în cazul lui Voinea Octavian. Tatăl său a fost legionar încă din 1924 şi a murit împuşcat la 22 septembrie 1939. Fiul său, Voinea Octavian, este legionar la a doua generaţie. Acesta are germenele crimei în sânge încă din faşă. Nici o acţiune de îndreptare a lui nu este posibilă.
Apoi a mai trăncănit ceva la adresa lui Costache Oprişan, Iosif V. Iosif şi Dragoş Hoinic (care nici nu erau în boxă).
A încheiat lungul act de acuzare cu un fel de caracterizare a lui Ţurcanu: Prin Ţurtanu – element deosebit de activ şi fanatic – au fost recrutaţi alţi schingiuitori cu multă iniţiativă în ce priveşte terorismul legionar -prea bine cunoscut – şi astfel adevăraţii autori, care acum se găsesc în boxă, n-au putut fi deconspiraţi decât cu mare greutate. Urmare dezvoltării echipei de terorişti într-o disciplină perfectă, Ţurcanu şi-a dat examenul de maturitate legionară.
Audierea martorilor.
În ce priveşte audierea martorilor, aceasta a fost o situaţie tragi-cornică… Erau două categorii de martori:
— în prima categorie intrau martorii special instruiţi, care nu aveau libertatea să spună ceea ce ştiau, ci numai varianta pe care anchetatorii au voit-o şi le-au imprimat-o prin schingiuiri şi sute de repetiţii.
— în cea de a doua intrau acei martori care relatau doar faptele de groază. Adică torturile la care au fost supuşi.
Chiar şi celor care aveau misiunea (respectiv permisiunea) de a relata numai faptele, preşedintele Tribunalului (generalul Petrescu) încerca să le pună întrebări mişeleşte ticluite din care ar fi trebuit să rezulte existenţa „comandamentului legionar”.
Cu toate insistenţele preşedintelui, absolut nici un martor din această categorie n-a confirmat existenţa unui „comandament legionar”.
Din cauza emoţiei, unii martori, în faţa instanţei de judecată, au amestecat varianta imprimată în creier de Securitate cu adevărul pe care martorul îl cunoaşte mult mai bine (ca orice adevăr), făcând astfel confuzii tragi-comice. A fost cazul preotului PAPKEN KEROPIAN. La locul potrivit voi reda integral depoziţia acestui martor.
Fiecare inculpat avea cel puţin doi martori împotriva sa. Mai exista o seric de martori care priveau procesul în ansamblul lui.
Au depus mărturie o serie de ţărani şi muncitori, oameni cu suflet deosebit de curat pe care i-au îngrozit bestialităţile comise împotriva lor în închisoarea Gherla.
Oricât a încercat Securitatea să-i dreseze şi să le imprime în minte noţiunea de „comandament legionar”, n-a reuşit. Oricât a încercat preşedintele Tribunalului să-i întoarcă pe dos cu întrebări meschine, aceştia au ţinut-o pe a lor, cea dreaptă şi bine ştiută. Ţăranii şi muncitorii nu puteau fi duşi uşor de nas cu fel de fel de şarlatanii cărora, uneori, intelectualii uşor le cad pradă.
Ţăranii şi muncitorii ţineau bine minte că gardianul i-a scos din celulă şi i-a condus în camera de tortură. Ei n-au uitat cum au raportat cu disperare gardienilor şi directorului că sunt torturaţi… Rezultatul plângerilor lor n-a fost decât o şi mai bestială tortură şi înăsprire a terorii de fiecare clipă.
Iată ce au declarat câţiva din ţărani:
— Am fost dezbrăcaţi în pielea goală sub ploaia de lovituri ale schingiuitorilor. Cu toţii am fost obligaţi să ne aşezam în cerc pe patru labe, unul în spatele celuilalt. Cu degetul trebuia să scoatem materii fecale din rectul celui din faţă şi să le mâncăm…
Fiecare ţăran sau victimă oarecare a fost botezat cu un nume de sfânt: Tu eşti Sfântul Sisoe, tu eşti Sfântul Ion, Tu eşti Sfântul Mihai… Cu aceste nume erau strigaţi când erau chemaţi la tortură, urmărindu-se imitarea martiriului sfântului respectiv…
Un martor deosebit de ceilalţi a fost preotul, de origine armean din Constanţa, PAPKEN KEROPIAN (despre care am amintit într-un capitol anterior).
Acest preot era un om cult. Un adevărat cărturar. Absolvise trei facultăţi, cunoştea şapte limbi străine, printre care latina, greaca veche, ebraica şi slavona. Avea două doctorate…
Preşedintele Tribunalului a ticluit întrebările mişeleşte, ca preotul să-i confirme existenţa „comandamentului legionar”. N-a reuşit, deşi a întrebuinţat toate vicleniile posibile. Atunci a luat-o de la capăt punându-i întrebările astfel:
— Ai fost la închisoarea Gherla?
— Da, am fost.
— Şi ce ai văzut acolo?
— Am fost torturat de „comandantul legionar” căpitan Gheorghiu şi de „comandantul legionar” Miki Marcu.
Căpitanul Gheorghiu nu era altcineva decât Comandantul închisorii Gherla – din acea perioadă – şi comunist bine verificat de Ocultă. Miki Marcu era un gardian cu grad mic, de origine etnică evreu. Gradul era de caraliu, dar puterile de comandant de armată.
La această relatare a martorului, în care se vedea presiunea Securităţii de a imprima limbajul securist deţinuţilor martori, aceştia au încurcat borcanele…
S-au văzut zâmbetele pe faţa membrilor completului de judecată, iar în sală s-a produs rumoare.
În continuare, preotul a relatat întreg martiriul la care a fost supus în închisoarea Gherla.
În ce mă priveşte pe mine, l-am avut drept martor acuzator pe vechiul şi bunul meu prieten şi camarad de la Politehnică, Octavian Tomuţă.
Tomuţă a fost complet răvăşit în torturile de la închisoarea Piteşti. Iată cum a fost audiat:
— Ai fost la închisoarea Piteşti?
— Da, am fost.
— Ce ştii despre Voinea Octavian?
— Voinea Ocavian a fost şeful „comandamentului legionar” din închisoarea Piteşti. A recrutat pe Ţurcanu şi pe alţi călăi ca să ne tortureze.
(Reproducea exact varianta Securităţii, care i-a fost repetată de sute de ori în cei doi-trei ani de anchetă).
Eu am cerut imediat să-i pun o întrebare martorului, deşi se vedea că nu se admite a se pune nici un fel de întrebări de teama să nu se strice „poezia”. Preşedintele, probabil, crezând că acesta nu se va fâstâci, a încuviinţat. Am pus următoarea întrebare martorului:
— Să spună martorul ce mi-a făcut mie Ţurcanu şi ce anume mi-a zis în camera 4 spital, unde eram supus torturilor?
Preşedintele i-a dat cuvântul, iar bietul Tomuţă începu:
— Voinea a fost torturat, Voinea a fost chinuit îngrozitor… Apoi o lua de la capăt: Voinea a fost torturat, Voinea a fost chinuit îngrozitor…
Pur şi simplu se dereglase, repetând mereu acelaşi lucru. Atunci preşedintele a zis:
— Luaţi-l şi scoteţi-l afară.
În felul acesta, Octavian Tomuţă a fost scos din sală fără să fi semnat măcar declaraţia de martor.
După ce 1-a scos pe Tomuţă din sala, preşedintele s-a umflat în pene luându-şi alură de generalism şi a zis:
— Singur că da. Asta-i metodă legionară, ca şeful să se dea exemplu anume ca să vadă şi ceilalţi că trebuiesc suportate toate torturile numai ca umanul regim comunist să fie compromis. În acelaşi timp Voinea dădea pildă de felul cum se respectă legea tăcerii legionare.
Cu asta chiar că „mi-a rupt gura”.
