Doi anchetatori şi argumente din doctrina legionară.

Încă mai rezistam… La fiecare anchetă, anchetatorul, dezinvolt, relua aceeaşi poveste corectată cu contraargumentele aduse de mine la ancheta precedentă. Se vedea că problemele pe care le punea anchetatorul erau moşite în colectiv de mai mulţi securişti.

La un moment dat au apărut doi anchetatori. La început doi anchetatori în aceeaşi zi. După un timp oarecare într-o zi era unul, în ziua următoare celălalt.

Primul anchetator îmi spunea o poveste ticluită despre nenorocirile de la Piteşti, aşa cum ar fi vrut Securitatea să declar eu. A doua zi, celălalt anchetator îmi punea întrebări asupra lucrurilor pe care mi le relatase primul anchetator.

Deci unul îmi preda lecţia, iar celălalt mă examina să vadă cum mi-am însuşit-o.

Metoda era drăcească. Numai cu ajutorul lui Lucifer, numai sub imboldul geniului răului puteau să procedeze astfel…

Mă gândeam la cei care au fost complet deslânaţi în Piteşti. Aceia îşi însuşeau „tezele” securiştilorân mod mecanic, fără să poată face vreo opoziţie şi le relatau întocmai.

Mie mi-a fost mai simplu. Eu mi-am revenit din coşmarul terorii imediat ce acesta a încetat. Mi-am revenit datorită faptului că dezumanizarea mea a durat mai puţin, numai jumătate de timp faţă de alţii. De aceea încă mai rezistam.

În aceste anchete se încerca să-mi imprime, în reflex, spre a susţine că la Piteşti legionarii s-au torturat reciproc din ordinul lui Horia Sima şi CIA-ului american cu scopul de a compromite Partidul Comunist Român…

O dată i-am răspuns anchetatorului cu îndrăzneala:

— Cine credeţi dumneavoastră că va crede o asemenea inepţie?

Mi-a replicat pe loc, pe un ton batjocoritor:

— Aşa e ideologia voastră legionară, ca şeful să îndure toate chinurile şi să fie un exemplu în a îndura tortura. Oare nu spune învăţătura voastră:„Urmeazăii şeful şi la bine sila rău”?

Se potrivea ca nuca în perete!

N-am acceptat să susţin varianta cu care mă amăgeau. Atunci anchetatorul enervat m-a dus în altă cameră unde m-au dezbrăcat la pielea goală şi mi-au tras o bătaie la tălpi, mi-au strâns degetele în cleşte.

Ce a făcut Securitatea la Piteşti prin Ţurcanu, făceau anchetatorii acum cu propriile lor mâini ca să nu am ce mai comenta.

După ce m-au dezlegat, anchetatorul începu să-mi zică:

— Ce-ţi închipui că statul comunist a avut nevoie să recurgă la metodele de lucru de la Piteşti? Când noi aveam puterea în mână puteam uşor să vă exterminăm pe toţi într-o singură noapte şi astfel să scăpăm de voi. Nu vă daţi seama că un stat umanitar ca cel comunist nu-i capabil să facă faptele ce s-au petrecut la Piteşti?! De asemenea lucruri numai voi legionarii sunteţi în stare. Orice veţi face tot noi vom fi crezuţi. Fii sigur că tot ca noi vei spune, dar mai târziu.

Stratagema era de lungă durată. Folosind tortura şi regimul plin de cruzime din celulă mă puteau zdrobi comlpet.

Cu toată nenorocirea în care mă aflam, am avut curajul să le zic una care credeam că-mi va fi de folos:

— Orice veţi face n-am să renunţ la poziţia mea de victimă.

Atunci m-au lăsat şi am fost transportat la celulă. Se vedea că aveau nevoie de timp ca să mai pună ceva la cale.

Magia neagră?!

Aveam momente de coşmar în stare de veghe. Închisoarea avea un grup electrogen propriu, pentru ca atunci când ar fi vorba de o pană de curent în reţeaua electrică a oraşului închisoarea să nu fie lipsită de lumină.

Într-o noapte pe la ora 11 -12 se stinse lumina. Imediat grupul electrogen a intrat în funcţiune şi s-a aprins din nou. Apoi din nou s-a stins, dar numai în celula mea.

Am început să tremur şi să simt o mare tulburare în tot sufletul meu. Mă rugam cu înfocare lui Dumnezeu ca să mă ia în paza lui.

Deodată, în colţul unde era situată soba, începe să se contureze imaginea Diavolului. Monstru cu chip de om, întruchiparea spaimei şi groazei celei mai mari.

Îmi ziceam în mine: Poate am aţipit şi acum mă încearcă coşmarul. Am început să mă ciupesc ca să rămână urme spre a mă dumiri mai târziu despre ce a fost vorba. Simţeam cum la vizetă supravegherea gardianului îşi urma cursul intermitent. Fantoma se apropia de mine încet de tot. În disperare am invocat pe Hristos şi Fecioara Măria ca să mă mântuie. Repetam în gând rugăciunea Tatăl nostru şi transpiram abundent.

Fantoma s-a oprit. Apoi s-a retras mult mai încet decât i-a fost înaintarea, până a dispărut. A doua zi mi-am examinat mâna unde m-am ciupit şi erau urme de vânătăi.

Acest fenomen l-am interpretat ca folosirea magiei negre în anchetă.