Hopul „Bogdanovici”

Dus în celulă m-a obsedat tot timpul acest scenariu drăcesc. Mă simţeam vinovat că-lajutasem pe anchetator să-şi ajusteze susţinerile cu argumentele mele. Dacă aş fi tăcut, era şi mai rău…

Nu mai ştiam ce ar fi bine să fac. Ce ar trebui să le răspund ca să-i întorc… Numai că pe Satana nimeni nu-l poate întoarce!

Am ajuns la concluzia că-i bine să mă las dus de valul acestei ticăloşii şi să încerc a rezista până la limita posibilului.

După câteva zile am fost dus din nou la anchetă. Anchetatorul a început chiar cu cazul Bogdanovici:

— Să ştii că am cercetat şi cazul Bogdanovici şi am descoperit toată filiera. De acum nu mai avem nici-un dubiu. Bogdanovici a fost un băiat sincer. Voia cu tot dinadinsul să se lepede de trecut şi să se reeduce. Din această cauză „comandamentul legionar” de la Suceava l-a condamnat la moarte. Sentinţa a fost transmisă la închisoarea Piteşti şi aici a fost aplicată prin executorul comandamentului – Eugen Ţurcanu.

Am rămas din nou blocat. Din nou gândurile s-au oprit pe loc. În loc de creier parcă aveam un bolovan.

În starea aceasta vecină cu nebunia am fost transportat din nou în celulă.

Şeful cel mare.

Era absolută nevoie să existe un şef. Securitatea a socotit că cel mai potrivit şef ar fi Vaca Negulescu din următoarele motive:

— Întâi, Vică Negulescu era comandant legionar şi avea multă influenţă în rândurile legionarilor.

— A fost refugiat în Germania, petrecându-şi anii războiului în lagărul de la Buchenwald, alături de Horia Sima şi de ceilalţi legionari.

— În sfârşit, întâmplarea a făcut ca după arestare şi condamnare să stea în aceeaşi cameră cu noi, studenţii. Din această nimereală s-a înscenat ultimile dispoziţii date de Negulescu către „comandamentul legionar” care, chipurile, trebuie să se instaleze la închisoarea Piteşti.

Mai era nevoie şi de un distribuitor al ordinelor.

Vică Negulescu a plecat din Jilava la închisoarea Aiud pentru executarea pedepsei.

Securitatea a socotit necesar că trebuia să existe o permanenţă la închisoarea Jilava care să transmită ordinele spre diferite închisori…

Au ticluit-o şi pe asta. Iată cum:

Un deţinut, pe nume Traian Popescu, fost student la Facultatea de construcţii din Bucureşti, a fost dus de la închisoarea Piteşti laânchisoarea Jilava pentru motive de anchetă. A fost ţinut acolo peste un an de zile, cuprinzând aproximativ toată perioada cât a durat dezumanizarea studenţilor laânchisoarea Piteşti.

Interpretând această situaţie, minţile diabolice ale anchetatorilor au făcut din Traian Popescu „Distribuitor de ordine”.

Trebuia şi un curier.

O acţiune cu „comandamente” şi alte aiureli imaginate de Securitate trebuia să aibă şi un agent de legătură, adică un „curier”.

L-au găsit In persoana lui Iosif V. Iosif, care a avut ghinionul ca de la Ministerul de Interne să fie dus la Piteşti. De la Piteşti să fie din nou dus la Ministerul de Interne din motive de anchetă. Acest dute-vino s-a repetat de mai multe ori.

Imaginaţia bolnavă a securiştilor a mai potrivit o minciună. Anume că ordinele erau transmise scris şi cifrat pe petece de pânză cusute pe rundul izmenelor lui Iosif V. Iosif.

Cu tot ridicolul acestor scenarii, farsorii securişti când vorbeau despre aceste lucruri îşi compuneau figuri grave, pline de solemnitate şi importanţă.

Erau atât de incredibile aceste scorneli încât aveam impresia că trăiesc un coşmar într-un somn adânc din care nu pot să mă trezesc.

Excluderea din înscenare a nelegionarilor.

Printre studenţii supuşi acţiunii de dezumanizare, alături de legionari, au existat şi grupuri mici de studenţi naţional-ţărănişti, regalişti, frontierişti fără culoare politică şi alţi oameni total nevinovaţi.

Aceştia neavând un crez politic sau de altă natură au trecut mai curând de partea lui Ţurcanu. Unii benevol, alţii sub tortură.

Lată-i pe cei care după faptele ce le-au săvârşit ar fi trebuit să apară In proces, alături de ceilalţi inculpaţi:

— Titus Leonida – despre care am vorbit In capitolele anterioare… Acesta n-a fost legionar.

— Cori Gherman – socialist, condamnat pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei. A fost un torţionar odios, schingiuitor de prima mână la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

— Fux şi Staner – doi evrei sionişti, condamnaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei. Au fost schingiuitori de primă mână. După opinia multor studenţi, rolul lor în închisoarea Piteşti a fost cu „cântec”. Aceştia doi supravegheau activitatea lui Ţurcanu.

— Ion Bogdănescu, student la Facultatea de Medicină din Cluj. Torţionar fioros la Piteşti, brigadier la Canalul Dunăre-Marea Neagră unde l-a asasinat pe dr. Simionescu. Colaborator periculos al Securităţii atât In timpul detenţiei cit şi după ieşirea din închisoare. A fost arestat ca făcând parte dând-o organizaţie naţional-ţărănistă.

— Nicolae Zaharia, student la medicină. A făcut parte dintr-o organizaţie naţional-creştină.

— Rek şi Matei au fost membri ai Partidului Comunist Român dar au căzut în dizgraţie. Aceştia s-au evidenţiat în masacrele din închisoarea Gherla.

Şi lista-i mai lungă. Şi aceştia trebuiau să stea pe banca acuzaţilor.

N-au fost introduşi în proces deoarece regimul diavolesc din România voia să demonstreze că singurii duşmani ai noii orânduiri ar fi fost numai legionarii. Celelalte culori politice n-ar fi participat la lupta anticomunistă.

Şi asta nu era decât o diversiune. Încercau să dezbine tineretul anticomunist şi prin aceasta metodă.

Regizarea amestecului serviciilor secrete americane.

La închisoarea Piteşti a fost încarcerat şi un tânăr din Oradea, pe nume Grigore Romanescu. Era proaspăt absolvent al liceului şi, din fire, era foarte fricos. N-avea nici o rezistenţă la presiuni morale şi mai ales la torturi.

„Paharul” rezistenţei acestuia a fost cel mai mic din câte se pot imagina.

Acest Romanescu avea o condamnare doar de trei ani. Ar fi putut trece uşor prin „râşniţa'„ Piteştiului, ieşind la capătul celălalt. Dar meteahna fricii bolnăvicioase cu care l-a înzestrat Dumnezeu la naştere i-a adus pierirea.

La Piteşti, luat în „focuri”, s-a speriat atât de tare încât din primul moment a trecut de partea lui Ţurcanu, devenind un torţionar convins şi feroce.

După ce a fost pus în libertate din penitenciarul Gherla, în urma sfaturilor inoculate la punerea în libertate, a devenit un redutabil informator al Securităţii în stare de libertate.

Este unicul caz când un deţinut trecut prin „moara” Piteştiului şi-a menţinut reflexele fără nici o atenuare.

Uşor i-a fost Securităţii să facă din acest om un dublu justiţiabil potrivit scopurilor ei. Pe de o parte acuzat, pentru a rămâne cu gura închisă. Pe de altă parte martor al acuzării, care să fie dispus a depune orice mărturie şi cu orice risc.

Securitatea l-a arestat din nou. L-a pus să declare că a primit de la Gheorghe Calciu-Dumitreasa două geamantane cu informaţii scrise, care au fost duse de dansul direct la Ambasada americană din Bucureşti şi predate acolo.

Bineînţeles că Partidul Comunist şi Securitatea l-au răsplătit pe acest papă-lapte cu o condamnare la moarte şi un glonte în ceafă. Voiau să fie siguri că frica de care era cuprins Romanescu nu o va mai folosi niciodată împotriva socialismului biruitor.

În ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Calciu-Dumitreasa, ştiu că acesta a intrat în ghiara lui Ţurcanu în acelaşi timp cu mine. Dar în altă cameră. Acolo a fost făcut tocătură în bătăi şi alte chinuri la care a fost supus până i-au întors mintea şi i-au format reflexele condiţionate dorite de Securitate.

Au făcut din Dumitreasa un robot de calitate superioară, întrucât era inteligent şi peste măsură de isteţ din naştere.

Ultimii studenţi au plecat din Piteşti şi au ajuns la închisoarea Gherla. O parte din noi am fost trimişi să lucrăm la ateliere. O altă parte, la fel de numeroasă, a fost răspândită prin celule. O parte mai mică – fiind consideraţi mai destoinici – a fost luată ca ajutoare pe posturi de călăi pe lângă Ţurcanu.

Printre acele ajutoare ale lui Ţurcanu a fost selecţionat şi Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Selecţionarea lui s-a făcut numai după ce a fost pus la probe de încercare, transformându-l în călău feroce în camera 99 din închisoarea Gherla. În felul acesta Gheorghe Calciu-Dumitreasa a devenit un călău deosebit de temut printre torţionarii din închisoarea Gherla.

Ofiţerul politic Avădanei avea nevoie de un ajutor de nădejde care să-i răspundă prompt la orice întrebare. Avea nevoie de un om cu bună ţinere de minte. Cel mai bun „reeducat” din acest punct de vedere era Calciu-Dumitreasa. În felul acesta Calciu-Dumitreasa a ajuns omul de încredere al ofiţerului politic.

Ofiţerul politic i-a dat lui Calciu-Dumitreasa misiunea de a centraliza toate „demascările” şi informaţiile şi să i le prezinte gata centralizate. Pentru această misiune i-a pus la dispoziţie un birou situat în una din celulele închisorii.

Când un deţinut era pus în libertate, acesta trebuia să dea o declaraţie că nu va divulga nimic din ceea ce a văzut şi auzit prin închisori şi că, odată ajuns în libertate, va colabora cu Securitatea. Toate aceste declaraţii se dădeau scris lui Calciu-Dumitreasa şi acesta le prezenta la ofiţerului politic.

Iată chichiţa, iată şiretlicul pe care Securitatea l-a exploatat din plin făcând din el uriaşa gogoaşă cu cele două geamantane cu documente scrise transmise Ambasadei americane din Bucureşti prin deţinutul Romanescu.

Când a început ancheta lui Calciu, acesta pe loc şi-a dat seama de toată înscenarea. Dintr-o singură scuturătură de cap a scăpat înlăturând de la el dresura. A devenit din nou omul care fusese înainte de arestare.

Securitatea rostind prostiile cu o plină dezinvoltură voia să dea impresia că misiunea deţinuţilor în închisoare era să-i păzească pe gardieni, nu gardienii pe deţinuţi. Se prefăceau că gardienii ar fi fost victimele deţinuţilor, nu deţinuţii victimele gardienilor.