Mi-a dat gânsacul cea mai fină pană

Și-un strugure de boz mi-a dat cerneală

Zicându-mi: „Scrie cea mai colosală

Poemă scrisă-n Dacia Traiană.

Să pui într-însa viața rusticană

Cu disciplina ei patriarhală:

La opt te culcă și la trei te scoală,

De vrei să cânți natura suverană!”

Gânsac iubit, poți să te umflii-n pene!

Am să te-ascult, cu toate că mi-e lene,

Și-oi căuta să fiu la înălțime

Spre-a dovedi, când vreau, ce pot să fac

Cu patru strofe, cinci perechi de rime,

C-un boz și cu o pană de gânsac!