În vreji de iederă nemuritoare

Cuprins e tot pridvorul ca-ntro-o plasă.

Și ici un strugur, dincolo o floare 

Atârnă așezate de mireasă...

E-un tărăboi amețitor de glasuri

Și vinul vechi dă vervă tuturora

Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri

Reflexe purpure ca aurora.

În fața casei cântă barosanii 

Încredințați de-nalta lor chemare;

Își uită reumatismul veteranii

Și cercul horei crește tot mai mare…

Dar iată că mireasa-n prag s-arată

Și, după vechea datină păgână,

Ea își desprinde vălul ei de fată 

Și-l ține-o clipă fluturând în mână. 

Asemenea unui stol de rândunele

Vin fetele în ceată zgomotoasă

Și mâinile se luptă între ele

Cercând s-apuce vălul de mireasă...

Bucăți e-acum vălul de zăpadă

Și ea, zâmbind, duioasă, îl împarte

Și fost-a scris ca un crâmpei să cadă

Și-asupra mea, cum stam privind deoparte

Și m-am gândit la anii mei pustii

Și la a mele-mprăștiate cânturi-

Așa mi-m rupt eu sufletu-n fășii

Și l-am zvârlit la cele patru vânturi...