Spre Cythera

Publicată în Cumpăna, 5 martie 1910

O, ascultați chemarea primăverii

Și dacă mai puteți veni cu mine,

Luați-vă ghirlănzi și mandoline,

Să ne-mbarcăm spre insula Cytherii...

Veniți acolo unde palmierii

Împresură un templu în ruine,

Spre care-atrași de farmece divine

Plecau și nu mai reveneau năierii...

Profiluri fine, dulci iubite moarte,

Treziți-vă prin farmecul cîntării,

Veniți, o jertfe-a tristei mele arte

Ca să plutim în voia întîmplării

Pînă ce templul va luci departe,

Ca un mărgăritar deasupra mării...

Share on Twitter Share on Facebook