Sunt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare,

Mai sunt și ochi ce plâng în noapte și-adorm când soarele răsare,

Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai știe?

Cine-a-nțeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?

Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară,

Și totuși veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioși, visau asară

Doi trandafiri ca doi prieteni, și azi vîrtejul de petale

Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale...

Ca ei, ții minte, stam alături...Dar tu nu poți să mai ții minte:

Ochii închiși nu mai visează și foile ce mai-nainte

Erau o floare roșie-acuma-s doar un prilej de amintiri,

Iar viața re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri.

Așa mor florile-n neștire, așa-și sting ochii buni lumina

Și-n preajma vieții care râde, cine-ar gândi, privind grădina,

Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!

Cine-a-nțeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?...