Miresme dulci de flori mă-mbată și mă alintă gânduri blânde ...

Ce iertător și bun ți-e gândul, în preajma florilor plăpânde!

Râd în grămadă: flori de nalbă și albe flori de mărgărint,

De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,

Sfioase-s bolțile spre sară, și mai sfioasă-i iasomia:

Pe fața ei neprihănită se-ngână-n veci melancolia

Seninului de zare strânsă, și-n trandafiri cu foi de ceară

Trăiesc mâhnirile și plânge norocul zilelor de vară.

Atâtea amintiri uitate cad abăute de-o mireasmă:

Parcă-mi arunc-o floare roșă o mână albă de fantasmă,

Ș-un chip bălan lâng-o fereastră răsare-n fulger și se strânge ...

De-atuncea mi-a rămas garoafa pe suflet ca un strop de sânge.

Ca nalba de curat odată eram, și visuri de argint

Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint,

Și dulci treceau zilele toate, și-arar dureri dădeau ocoale ...

Ah, amintirile-s ca fulgii rămași uitați în cuiburi goale!