Note

16} „Învăţător”: sk. Guru. În vechiul brahmanism termenul desemnează preceptorul spiritual sau fondatorul unei tradiţii spirituale. Elevul trebuie să-l acorde supunere totala în timpul noviciatului şi un respect total în restul vieţii. În hinduism şi în sectele religioase tardive importanta învăţătorului spiritual creste fiind considerat ca o divinitate încarnată şi, ca atare, obiect al unei adoraţii cu caracter religios.

17} „Kunti”: epitet al lui Pritha.

18} „Ritul turtelor şi al apei”: ceremonia Shraddha care oferă străbunilor aflaţi în pitri-loka, „lumea străbunilor”, daruri simbolice, pentru a-l menţine în acest loc temporal şi a-l împiedică să cadă în infern (naraka). Fericirea străbunilor este legată de faptele urmaşilor lor, depinzând direct de faptele lor meritorii sau de păcatele lor. Actul ofrandei sporea atât meritul urmaşilor cât şi pe cel al străbunilor.

19} „Aşa am aflat”: prin tradiţie.

20} „Nu există existenţă pentru nefiinţă şi nici nonexistenţă pentru Fiinţă”: Nefiinţa nu poate să aibă parte de existenţă şi nici Fiinţa de nonexistenţă.

21} Cf. Katha-Upanishad, II, 19, despre natura nemuritoare a Sinelui: „Dacă cel care ucide crede ca ucide, dacă cel care este ucis crede ca este ucis, amândoi nu ştiu [adevărul]: acela nu ucide şi [celălat] nu este ucis”. Cf. Chandogya-Upanishad, VIII, 1,5; X, 5, 2-4.

22} Strofa poate fi înţeleasă şi astfel: „este ca o minune ca cineva îl vede, este ca o minune că altul vorbeşte [despre el], este ca o minune ca cineva îl aude.” Aceasta interpretare ar fi sugerata de fragmentul concordant din Katha-Upanishad, II, 7.

23} „Aici”: în practica Yoga.

24} „Nu există strădanie pierdută.”: în opoziţie cu sacrificiile vedice, unde orice imperfecţiune tehnică anulează întregul efort.

25} „Marea frică”: frica de samsara, fluxul naşterilor, al morţilor şi al renaşterilor.

26} „Învăţătura Vedelor”: Karmakanda, parte din doctrina vedică tratând despre valoarea remunerativă a diverselor rituri.

27} Prin riturile prescrise se poate obţine cel mult cerul, care în credinţa indiană este un paradis lipsit de veşnicie, supus şi el neîntreruptei deveniri.

28} „Vedele se ocupă de cele trei Tendinţe”: de lumea materială.

29} Textul prezintă o oarecare obscuritate şi ca atare este susceptibil unor diverse interpretări. Sensul pe care l-am dat în traducerea noastră este acela ca un brahman înţelept nu mai are nevoie de ştiinţa Vedelor, fapt care nu implica însă părerea ca Vedele ar fi inutile.

30} „Fapta”: însoţită de dorinţe.

31} „Hăţişul confuziei”: creat de ritualismul vedic.

32} „Actul percepţiei în psihologia indiana – spre deosebire de cea occidentală – nu este conceput ca o reflectare pasivă a obiectelor în conştiinţă, ci în mod activ, ca o luare în stăpânire a obiectului; simţurile sunt concepute dinamic, ca nişte forţe care circulă între sediul lor anatomic din corp şi lumea exterioară. Organul de simţ este numit şi grahaka, „cel care apucă” iar obiectul sau grahaya, „cel care trebuie apucat”. Retragerea simţurilor de la obiectele lor este o etapa (pratyahara) în antrenamentul yoga.

33} Lumea obiectivă (vishaya) era considerată drept hrană (anna) a simţurilor iar cunoaşterea ca un act alimentar. Încă din Upanishade (Katha-Upanishad, III, 4) lumea obiectivă era comparată cu o păşune, iar simţurile sunt caii care pasc pe ea. În cele mai vechi speculaţii mitologice, actul alimentar avea un caracter sacru, fiind considerat ca un sacrificiu prin care erau hrăniţi zeii ce sălăşluiesc în corp (Brihad-aranyaka-Upanishad, V, 9, 1 şi Aitareya-Upanishad, I, 2, l-5). De altfel, întreaga activitate sensorială era considerată ca un sacrificiu menit să hrănească şi să susţină divinităţile pantheonului interior care prezidau activitatea simţurilor sau chiar se identificau cu ele. Această concepţie explică de ce lumea obiectivă mai este numită şi bhogya, „obiect de care trebuie să te bucuri sau să-l mănânci”, iar subiectul cunoscător este numit bhoktri, „cel care are parte de bucurie sau de mâncare”.

34} Cel ajuns la realitatea ultrafenomenală nu o vede decât pe ea, în schimb nu o văd cei care participă doar la realitatea fenomenală.

35} „Brahmanirvana”: cuvânt compus care mai poate fi tradus şi prin „nirvana care este Brahman”.

36} „În acest scop”: în vederea sacrificiului.

37} „Prajapati”: divinitatea supremă care a creat universul prin sacrificiul propriei sale fiinţe.

38} „Vaca ce îndeplineşte toate dorinţele”: sk. Kamadhuk este una dintre cele 4 vaci sfinte ale mitologiei indiene care păzeau cele patru sectoare spaţiale devenite ulterior, în literatura folclorică personajul care îndeplineşte dorinţele.

39} Întreaga strofa ca şi cele care urmează, se referă la relaţia dintre oameni şi zeii menţinuţi în viaţa prin magia actului sacrificial. În concepţia ritualismului indian, sacrificiul nu se limitează numai la îmbunarea zeilor, ci este considerat ca un act în măsură să constrângă voinţa zeilor care sunt şi ei – ca şi restul cosmosului – expresie a forţei magice universale pe care o controlează actul sacrificial.

40} „Roata”: În mitologia indiană, atât vedică, hinduistă, cât şi buddhistă, roata este simbolul timpului (spiţele ei corespunzând zilelor, lunilor, sau anotimpurilor) şi al devenirii ciclice, expresie a ordinii universale (sociale şi cosmice); ea este identificată cu Brahman, Prajapati sau Ishvara care au pus-o în mişcare cu ajutorul sacrificiului. Prin sacrificiu, omul – repetând gestul arhetipal – învârte roata vieţii şi ia parte la menţinerea lumii şi a ordinii universale.

41} „Nu [mai] are nimic de făcut”: pentru omul retras în Sinele său, activitatea sacrificială devine inutilă.

42} „Janaka”: regele înţelept din Videha, menţionat în Brihad-aranyaka-Upanishad.

43} Referindu-se la ideea acestei strofe, completata cu următoarele (23, 24), Mircea Eliade considera ele se refera la valoarea exemplara şi soteriologica a modelului divin (Yoga).

44} „Tendinţele acţionează asupra Tendinţelor”: organele de percepţie şi de acţiune, alcătuite din cele trei Tendinţe (guna), acţionează asupra obiectelor care sunt şi ele, alcătuite din cele trei Tendinţe; acţiunea aparţine în întregime Naturii şi nu Spiritului.

45} „Duşmanii lui”: ai înţeleptului.

46} „Marele rău”: sk. Mahapapman, personificarea răului, pe care o reîntâlnim şi în buddhism (Mara Papman, „Mara cel rău”).

47} „Cunoaşterea şi înţelegerea”: sk. Jnana şi vijnana reprezintă doua feluri de cunoaştere. Prima este cunoaşterea intuitiva a realităţii umane, cea de-a doua fiind cunoaşterea discursivă a realităţilor fenomenale.

48} Cf. Kapatha-Upanishad, III, 10; „simţurile sunt deasupra obiectelor, simţul intern este deasupra simţurilor; deasupra simţului intern este mintea, iar deasupra minţii este Marele Sine”.

49} „Vivasvat”: „cel luminos”, divinitate solară, părintele lui Manu.

50} „Manu”: personaj mitologic, prototip şi învăţător al genului uman. Textele mitologice vorbesc de mai mulţi Manu, dintre care, cel dintâi, Svayambhuva este considerat ca autor al celebrului text Legile lui Manu (Manava-Dharma-Shastra).

51} „Ikshvaku”: fiul lui Manu, întemeietorul dinastiei solare.

52} „La început”: înainte de Vivasvat.

53} „Trecând peste natura mea”: divinitatea transcendenta îşi schimba natura sa, pentru a crea universul. Natura divină devine natură materială (prakriti), păstrându-şi totuşi calităţile sale.

54} „Forţa magică”: în acest context, termenul maya nu are acepţia filosofică din Vedanta (vezi nota 82N82). În mitologia epică, Vishnu prin avatarul sau Krishna, este zeul iluzionist prin excelenţă care-şi înşeală duşmanii, dezorientându-l cu ajutorul fantasmelor pe care le crează.

55} Este expusă, pentru prima dată în religia ortodoxiei brahmanice, teoria „coborârii” (avatara) legată de cultul lui Vishnu. Avatarul este o ipostază mai puţin abstractă a divinităţii, rezultată din împreunarea unui zeu cu o muritoare, posedând o dublă natură, de zeu şi om.

56} „Yuga”: perioadă cosmică în teoria ciclurilor indiene. Există patru yuga: Krita (sau Satya), Treta, Dvapara şi Kali, totalizând peste patru milioane de ani (4.320.000), care echivalează cu durata unei mahayuga. De-a lungul acestor cicluri omenirea degenerează fizic şi spiritual, prima dintre yuga fiind socotită ca vârsta de aur a omenirii, iar ultima ca vârsta de fier.

57} „De o fiinţă cu mine”: litt. „făcuţi din mine”.

58} „Dualitate”: contradicţie.

59} „Care făptuieşte pentru a sacrifica”: cel pentru care fiecare act este un sacrificiu, o dăruire.

60} „Sacrificiu prin sacrificiu”: am preferat să păstram forma originală a acestei expresii destul de obscură. După cum explicitează şi comentatorii indieni, se face o referinţă la sacrificiul interior. Credem ca nu este vorba de un simplu sacrificiu mental, ci de sacrificiul interior al suflurilor vitale şi al simţurilor, la care se referă de altfel şi strofele următoare. În omologarea dintre microcosmos şi macrocosmos, corpul uman este considerat a conţine un pantheon interior, analog celui exterior: suflul central sau Sinele (atman) este omologat cu divinitatea suprema (Indra sau Brahman), iar suflurile periferice, ca şi simţurile (ambele serii fiind confundate în vechile texte ale Brahmanelor şi Upanishadelor), cu celelate divinităţi. În felul acesta, activitatea fiziologică – în primul rând cea perceptivă – devine un act sacrificial continuu, în care obiectele exterioare sunt sacrificate simţurilor sau suflurilor vitale, iar acestea din urmă, la rândul lor, sacrificate suflului central. Suflul central, împreună cu restul suflurilor, poate fi şi el, sacrificat divinităţilor exterioare.

61} „Recitării Vedelor”: sk. Svadhyaya are două accepţii: prima sa accepţie se referă la recitarea pentru sine a Vedelor, obligaţie zilnică a fiecărui brahman, iar cea de-a doua acepţie se referă la practica yoghinilor de a recita silaba sacră „AUM”.

62} „Binele suprem”: sk. Nih shreyasa indică în vechile texte un ideal de fericire terestră; aici se referă la eliberarea spiritului de ignoranţă şi suferinţă.

63} „Cetatea cu nouă porţi”: corpul cu cele nouă orificii Cf. Atharva-Veda, X, 8, 43: „lotusul cu nouă porţi” şi Prajna-Upanishad, IV, 3: „Focurile suflurilor vitale (prana) veghează în această cetate”. Porţile sunt cele şapte orificii cefalice (ale urechilor, ochilor, nasului şi al gurii) la care se adaugă cele două orificii inferioare, excretorii. Cele şapte orificii cefalice au fost punctul de plecare în aritmologia suflurilor vitale şi organelor de simţ; astfel s-a ajuns ca termenul „orificiu” (kha) să cumuleze şi valoarea semantică „simţ”. După Atharva-Veda, XI, 8, 18, zeii au pătruns în corpul uman după ce zeul Tvashtri, cel care a făurit corpurile tuturor fiinţelor, a perforat găurile simţurilor, făcând astfel din om un sălaş al zeilor.

64} „Natura”: sk. Svabhava, natura proprie a lucrurilor, esenţa lor, concept diferit de prakriti.

65} „Înţelepţii”: sk. Pândita are sensul de „învăţat”.

66} „Mâncător de câini”: paria, cei în afara castelor, care nu făceau parte din societatea brahmanică.

67} „Creaţia a fost învinsă”: cei cu mintea egală au depăşit existenţa fenomenală, ajungând la realitatea ultrafenomenală (brahman).

68} „Rishi”: personaje mitologice, poeţi înţelepţi, autorii presupuşi ai Vedelor (cărora le-au fost revelate imnurile vedice). Textele mai recente vorbesc de cei şapte Rishi (saptarishi), considerându-l străbuni eponimi ai clanurilor brahmanice. În astronomie, cei şapte rishi corespund constelaţiei „Ursa Mare”. Într-o accepţie nemitologică, termenul desemnează înţelepţii sau anahoreţii sanctificaţi prin viaţa lor austeră.

69} „Dorinţa”: traducere foarte aproximativă a sk. Samkalpa, ce nu-şi găseşte un echivalent în vocabularul nostru, din cauza multiplelor sale valori semnatice. Termenul sanskrit se referă la capacitatea de a concepe un act mental sau de a-l traduce în faptă, reunind concomitent sensurile de „reprezentare”, „voinţă”, „hotărâre” şi „dorinţă”.

70} Strofă care-ca şi cele ce urmează-este obscură, pretându-se la diverse traduceri, deoarece oferă un joc de cuvinte făcut posibil de polisemia sk. Atman, care poate fi tradus prin pronumele reflexiv singular, prin „trup” şi prin „Sinele” (eul absolut, opus celui fenomenal).

71} „Neclintiţi”: sk. Kutastha, litt. „cel care stă în vârf”.

72} „Dorinţa”: sk. Samkalpa (vezi nota 69N69).

73} Strofa reia un pasaj din Isha-Upanishad, 6: „cel care vede toate fiinţele numai în atman şi atman-ul în toate fiinţele”.

74} „Care, prin asemuire cu Sinele, priveşte pretundeni la fel”: care a anulat antinomiile şi suferinţa, aşa cum sunt anulate în Sinele pe care Upanishadele îl descriu „eliberat de orice păcat, fără bătrâneţe, fără moarte, fără suferinţa” (Chandogya-Upanishad, VIII, 7, 1).

75} „Exerciţiu repetat”: sk. Abhyasa, litt. „aplicare”, „realizare practică”, desemnează în Yoga şi literatura tantrică efortul desăvârşirii spirituale. Cf. Yoga-sutra, I, 12: „prin exerciţiu repetat şi renunţare [se obţine] suprimarea acestei agitaţii [mentale]”.

76} „Lipsit de amândouă”: de credinţă şi de yoga.

77} „Brahman-Cuvantul”: sk. Shabdabrahman desemnează Vedele care sunt corpul sonor al lui Brahman. Cf. Maitry-Upanishad VI, 22: „în adevăr sunt doi Brahman ce trebuie cunoscuţi: Brahman-Cuvantul şi Cel Suprem”. În gândirea filosofică postupanishadică, la Bhartrihari şi în Vedanta, se dezvoltă o filosofie a cuvântului în care shabdabrahman este considerat realitatea supremă care generează lumea. Rădăcinile acestei concepţii pleacă din Rig-Veda (X, 71 şi 125), unde cuvântul (vac) este identificat cu Brahman.

78} Sinele individual (jivabhuta): litt. „elementele vieţii”, este consubstanţial cu Spiritul suprem şi unic, fiind suportul transcendent al vieţii organice.

79} „Lume”: sk. Jagat, litt. „ceea ce se mişcă”.

80} „Ce-l omenesc”: sk. Paurusha, poate fi tradus şi prin „bărbăţie”.

81} „Neclintit”: nesupus devenirii.

82} „Iluzia” (maya): în această strofă spre deosebire de IV, 6 (vezi Vezi nota 54N54), conţinutul termenului aproximează valoarea filosofica pe care i-o da vedantinul Samkara: lumea fenomenala (prakriti) alcătuită din cele trei Tendinţe creează o iluzie care tulbură conştiinţa, fără a fi ea însăşi o iluzie, ca la Shamkara.

83} „Starea demonica”: sk. Asura, litt. „ne-zeu”, tradus în general prin „demon”, este o fiinţa mitologica răufăcătoare. Toţi demonii sunt fiii lui Diţi şi Danu, cei doi vrăjmaşi ai zeilor, care sprijină pe demonul şarpe Vritra în lupta sa cu Indra (cf. Infra IX, 12; XVI, 6 sqq.). Trebuie să amintim ca aceasta etimologie şi concepţie despre asura este tardivă; în mitologia primitivă a Vedelor, asura (derivat de la asu, „viaţa”) avea aceeaşi accepţie cu deva, „zeu”; curând însă, chiar în imnurile tardive din Rig-Veda, fonemul iniţial [a] care face parte din tema cuvântului a fost considerat ca un prefix negativ, dând termenului o valoare peiorativă, aşa cum va fi consacrată în mitologia ulterioară.

84} „Rânduieli”: sk. Niyama, litt. „regula”, „prescripţie” cu caracter religios.

85} „Îşi urmează natura lor proprie”: litt. „sunt constrânşi de natura lor proprie”.

86} Cf. nota 27.

87} Pentru mitologia Brahmanelor şi Upanishadelor realitatea este triplă: (1) macrocosmosul (adhidaivata) cu elementele sale sacre (spaţiul, soarele, focul, luna, aerul, apa şi pământul), (2) microcosmosul (adhibhuta) vieţuitoarelor şi în primul rand al omului, alcătuit din trup şi sufluri vitale omologate pe plan divin cu elementele macrocosmosului şi (3) realitatea sacrificială (adhiyajna), mezocosmosul care mediază între macroşi microcosmos, creând armonia şi stabilitatea întregii lumi, prin transferurile magice pe care le efectuează.

88} „Natura proprie”: textul nu precizează despre a cui natura proprie este vorba. Uni traducători subînţeleg că se referă la Brahman, alţii la persoana umană. Am preferat să păstram incertitudinea textului.

89} Importanţa ultimului gând – cel din clipa morţii – pentru destinul ulterior al conştiinţei este o tema care capătă o mare importanta în religiile indiene care accepta ideea graţiei divine. Tema este însă mai veche; ea este implicata în mod aluziv în Chandogya-Upanishad, III, 14, 1 şi într-un mod explicit în Prajna-Upanishad, III, 10.

90} „Poetul”: sk. Kavi desemnează poeţii demiurgi care, făurind Vedele, iau parte la ordinea lumii pe care o stăpânesc prin magia versului lor.

91} „De culoarea soarelui de dincolo de tenebre”: cf. Shveta-shvatara-Upanishad, III, 8: „cunosc pe acest mare Spirit (purusha) de culoarea soarelui de dincolo de tenebre”.

92} „Se păstrează caşti”: sk. Brahmăcarya, litt. „faptul de a avea o conduită conformă cu prescripţiile vedice”; în textele vechi desemna noviciatul brahmanilor în care se pastra o castitate absolută.

93} „Porţile”: cf. supra, nota 63N63; moartea este precedată de o retragere a suflurilor vitale în cap, care este sediul lor central, de unde vor părăsi ulterior corpul prin „orificiul lui Brahman” (brahmarandhra) situat în creştetul capului.

94} Se continuă ideea din strofa 17, despre zilele şi nopţile lui Brahman. În cadrul omologării dintre microşi macrocosmos, creaţia şi distrugerea ciclică a cosmosului sunt asimilate cu ciclurile zilei şi ale nopţii, ale veghei şi ale somnului. În timpul somnului fără vise, simţurile şi o data cu ele lumea exterioara – elementele, zonele cosmice şi divinităţile corespunzătoare lor – sunt resorbite în suflul central (atman), pentru a fi proiectate din nou spre exterior în momentul trecerii. Cf. Satapatha-brahmana, X, 3, 3, 6 şi Kaushitaki-Upanishad, III, 3.

95} „Desfăşurat”: sk. Tata, litt. „întins”; conform uneia dintre viziunile cosmogonice indiene, întregul conţinut cosmic se află înainte de creaţie, conglomerat şi nediferenţiat, deoarece nu există spaţiul eteric (akasha) care să le separe. Spaţiul a fost creat prin stâlpul cosmic, cu ajutorul căruia divinitatea creatoare a separat cerul de pământ. După cum remarca P. Mus, stâlpul cosmic este însuşi spaţiul, iar tema creaţiei este „ideea dilatării cosmice” (Barabudur, t. I, Imprimerie d'Extreme Orient, Hanoi, 1935, p. 452), spaţiul fiind mijlocul de diferenţiere şi opoziţie al lucrurilor.

96} Începând cu prezenta strofă şi până la 27 se reia vechea concepţie eschatologică dezvoltată mai ales în Upanishade (Chandogya-Upanishad, V, 10) despre cele doua cai: „calea zeilor” (devayana) şi „calea străbunilor” (pitriyana). Prima pleacă din foc, trece prin zone din ce în ce mai luminoase şi ajunge la Brahman care este „lumina luminilor”. Cea de-a doua, plecata din fum, trece prin zona întunecoasă şi se opreşte în luna, unde se află sălaşul celor „plecaţi” (Kaushitaki-Upanishad, I, 2; II, 8). Cei ajunşi în lună rămân acolo pană la epuizarea meritelor lor, după care revin pe pământ printr-o succesiva materializare, redevenind succesiv spaţiu, vânt, fum, ceaţă, nor, ploaie şi seminţe; sub această ultimă formă, intrând într-o matcă umană sau animală, se renasc după meritele fiecăruia.

97} Comparaţia între realitatea ultimă şi spaţiul eteric (akasha) pleacă de la faptul ca în cosmologia indiană spaţiul nu este conceput ca un atribut al materiei – rezumat la tridimensionalitatea percepţiei senzoriale – ci ca element de bază al cosmosului, factor atotcuprinzător şi omniprezent, principiu al unităţii, suport al existenţei materiale şi spirituale. În Chandogya-Upanishad (III, 12, 6 sqq.; 18, 1) Brahman este asimilat în ordine obiectiva cu spaţiul eteric, iar în ordine subiectiva cu spaţiul spiritual din interiorul inimii (cf. Bh-g. XVIII, 6Cartea_18>second).

98} Durata existentei lumii este echivalata cu o zi a lui Brahman şi cu o mie de yuga (cf. nota 56N56).

99} „Credincioşi legămintelor”: respectând legămintele de asceza şi îndatoririle religioase.

100} „Strădania sacrificiului”: sk. Kratu desemnează forţa şi efortul religios al omului pios în lupta cu raul; în textele tardive denumeşte sacrificiul Somei.

101} „Mantra”: vers vedic, formula rituala cu valoare magica.

102} „Silaba [sacra] OM”: este considerata în toate religiile indiene ca simbol al realităţii supreme.

103} „Rik, Şaman şi Yajus”: cele trei vede principale, respectiv Rig-Veda, Sama-Veda şi Yajur-Veda.

104} „Soma”: sucul plantei soma care joaca un rol important în sacrificialismul şi mitologia vedica, unde este ridicata la rangul de divinitate, legata de simbolismul acvatic şi lunar (imortalitate, fertilitate).

105} „Cel ce este stăpân peste zei”: Indra.

106} „Ducere şi întoarcere”: între lumea pământească şi cea cereasca.

107} Aluzie la sacrificiul de tip puja, prezent în religiile tardive, net deosebit de cel vedic întrucât este lipsit de mediaţia focului şi a preotului, permiţând un contact direct între adorator şi obiectul adoraţiei sale.

108} „Om bun”: sk. Sadhu are şi accepţia de „sfânt”.

109} „Matcă a păcatului”: matcă în care se renaşte pentru ispăşire.

110} „Vaishya”: casta a treia, a negustorilor şi meseriaşilor.

111} „Shudra”: casta ultima, a servitorilor.

112} „Întruchipare”: sk. Vibhuti, litt. „manifestare” (a forţei divine).

113} „Cu suflurile vitale plecate la mine”: aluzie la adorarea divinităţii prin sacrificiul suflurilor vitale (cf. nota 60N60).

114} „Aditya”: fiu al zeiţei Aditi, mama zeilor.

115} „Marici”: fiu al lui Brahma.

116} „Măruţi”: (sing. Măruţ), grup de zeităţi minore, prezente încă în mitologia vedică unde simbolizau vântul şi furtuna.

117} „Şaman”: Sama-Veda.

118} „Vasava”: epitet al lui Indra, căpetenie a zeilor Vasu.

119} „Rudrashi”: (sing. Rudra)un grup de zei care-l însoţesc şi-l asistă pe Shiva.

120} „Shamkara”: zeul Shiva.

121} „Stăpânul bogăţiilor”: zeul Kubera care comandă armata demonilor Yaksha şi Rakshas, păzitori ai comorilor ascunse în pământ.

122} „Brihaspati”: personaj mitic, preot al zeilor pentru ritualele lor domestice. Etimologia termenului îl defineşte ca „stăpân al rugăciunii”, funcţie pe care o îndeplineşte în mitologia vedică. În literatura postvedică este divinitatea elocinţei şi a înţelepciunii.

123} „Skanda”: zeu al războiului, fiu al lui Shiva.

124} „Bhrigu”: cel mai important dintre marii Rishi.

125} „Narada”: cel mai important dintre divinii Rishi.

126} „Gandharva”: divinităţi minore, muzicanţi cereşti a căror căpetenie este Citraratha.

127} „Cei ce au atins desăvârşirea [spirituală]”: sk. Siddha are şi sensul de fiinţă semidivină, dotată cu puteri magice.

128} „Ucchaishravas”: regele cailor, născut din oceanul primordial.

129} „Airavata”: elefant mitic, vehicol al zeului Indra.

130} „Kandarpa”: zeul iubirii.

131} „Vasuki”: şarpe mitic.

132} „Naga”: şerpi mitici.

133} „Ananta”: „cel fără sfârşit”, şarpele ce plutea pe apele primordiale, de dinaintea creaţiei, purtându-l pe Vishnu adormit.

134} „Aryaman”: străbunii zeificaţi au ca şef pe Aryaman.

135} „Yama – pentru stăpâni”: joc de cuvinte bazat pe etimologia YAM- „a stăpâni”.

136} „Prahlada”: căpetenia demonilor Asura, numiţi şi Daitya, „fii ai lui Diţi”.

137} „Timpul-pentru cei ce ţin numărătoarea”: joc de cuvinte bazat pe etimologia KAL- „a număra” a cuvântului kala, „timp”.

138} „Fiul lui Vânata”: pasărea mitică Garuda, vehicol al zeului Vishnu duşmanul şerpilor Naga.

139} „Makara”: monstru marin, emblema a zeului iubirii, Kama.

140} „Fiica lui Jahnu”: Gangele.

141} „Dvandva”: termen gramatical indian desemnând cuvintele compuse ai căror termeni se află în relaţie de coordonare.

142} „Între ce este femeiesc”: toate substantivele care urmează sunt de genul feminin în textul original.

143} „Gayatri”: termen în prozodia indiană, desemnând un metru compus din 3 x 8 silabe.

144} „Margashirsha”: termen calendaristic indian desemnând luna care corespunde unei perioade din decembrie şi noiembrie.

145} „Vrishni”: numele unui trib care îl adora pe Vasudeva.

146} „Vyasa”: înţelept legendar căruia i se atribuie compunerea unor imnuri vedice, a Mahabharatei şi altor texte.

147} „Ushanas”: cel mai faimos Rishi, preceptor al demonilor Asura.

148} „Întrupare a tuturor minunilor”: litt. „alcătuit din toate minunile”.

149} „Svasti”: formula reverenţioasă şi auspicială.

150} „Ushmapa”: „cei care sorb aburii [mâncărilor]” sunt străbunii (pitri).

151} „Focul Timpului de Apoi”: sk. Kalanala, focul care distruge universul la încheierea unui ciclu cosmic.

152} „[Atot] puternic”: sk. Pravriddha, are şi sensul de „bătrân”, „străvechi”.

153} „A trage lumea înapoi”: a retrage lumea din forma ei manifestata în cea nemanifestată, a o distruge.

154} „Savyasacin”: epitet al lui Arjuna, care se refera la capacitatea acestuia de a se servi în lupta de mana stânga, tot aşa de bine ca şi de cea dreapta.

155} „Cel de dincolo”: inca din imnul creaţiei din Rig-Veda X, 129, se vorbea despre realitatea ultima ca fiind dincolo de Fiinţă (sat) şi de Nefiinţa (asat). În Mundaka-Upanishad, II, 2, 1 se vorbeşte de Brahman ca despre cel „mai presus de ceea ce există şi de ceea ce nu există”, iar în Shveta-shvatara-Upanishad, IV, 18, se spune ca Brahman nu este „nici Fiinţă, nici Nefiinţa”.

156} „Străbunul”: divinitatea primordiala.

157} „Cei ce au trup”: conştiinţa legata de trup dobândeşte cu greu realitatea nemanifestată.

158} „După aceea”: după moarte.

159} „Concentrarea minţii” (dhyana): este o etapa în tehnicile yoga.

160} „Campul”: sk. Kshetra desemnează lumea-obiectiva şi tot ceea ce este strain conştiinţei pure numită „cunoscătorul campului” (sk. Kshetrajna).

161} „Versuri”: sk. Chandas, versurile Vedelor sau ale Upanishadelor

162} „Brahma-sutra”: titlul textului de baza al sistemului Vedanta, atribuit lui Badarayana (secolele IV-V). Prezenta acestui titlu constituie pentru R. Garbe un argument ca strofa respectiva este o interpolare. Totuşi, s-ar putea ca titlul să fie mai vechi decât textul lui Badarayana, deoarece Brahma-sutra este rezultatul unor elaborări succesive (cf. O. Lacombe, L'absolu selon le Vedanta, Librairie orientaliste Paul Geuthener, Paris, 1937, p. 13).

163} „[Inca] una”: simţul intern (mânaş) numit şi cea de-a unsprezecea forţa (indrya).

164} Elementele enumerate în strofa aceasta corespund celor douăzeci şi patru de principii (tattva) din sistemul Samkhya, care alcătuiesc natura (prakriti).

165} „Gândirea”: sk. Cetana, face parte şi ea din lumea obiectiva a „campului”, fiind deosebita de Spirit care este conştiinţa pura. Deosebirea dintre gândire (cetana) şi conştiinţa Spiritului rezulta, după cum sublinia O. Lacombe (op. Cât., p. 127), din faptul ca gândirea este obiectivabila şi cognoscibila, constituind în concepţia indiana o zona de trecere între subiectul pur şi obiectul sau.

166} „Cunoaşterea adevărului”: se poate traduce şi prin „adevărata cunoaştere”, din cauza incertitudinii pe care o prezintă forma compusa a expresiei în limba sanskrita.

167} Întreaga strofa reia epitetele care îi sunt atribuite lui Vishvakarman (creatorul lumii) în Rig Veda, X, 81, 3 şi în Shveta-shvatara-Upanishad III, 3. – Sinelui (atman) asimilat cu Rudra.

168} „Părând”: se poate traduce şi prin „iluminând”.

169} „Nu-şi loveşte singur Sinele”: nu face rau nici unei fiinţe, fiind conştient de identitatea Sinelui sau cu Sinele celorlalte fiinţe.

170} „De aici”: din aceasta lume.

171} „Porţile”: organele senzoriale; cf. nota 63N63 şi 93

172} Se reia tema arborelui cosmic, prezentata prima data în Rig-Veda I, 24, 7. În Katha-Upanishad, VI, 1 se vorbeşte de „smochinul etern cu rădăcina în sus şi crengile în jos”, reprezentând pe Brahman şi nemurirea în care sunt aşezate toate lumile. Brahman este rădăcina cereasca a lumii, după cum lasă să se înţeleagă un alt pasaj din Shveta-shvatara-Upanishad, III, 9. Interpretarea din Bh-g. A imaginii pomului răsturnat diferă de cea upanishadica, arborele nemaifiind o realitate eterna, ci o iluzie care trebuie tăiată.

173} „De aici”: din aceasta lume.

174} „Ele”: simţurile externe şi cel intern.

175} „Vaishvanara”: principiul ignic universal aflăt în stomacul vieţuitoarelor unde asigură mistuirea.

176} „Cel pe care-l dezvăluie toate Vedele”: litt. „cel ce este cunoscut prin toate Vedele”.

177} „Vedanta”: sfârşitul Vedelor, desemnează Upanishadele.

178} Strofa ce face aluzie la scoala Carvaka. Totuşi, Garbe acreditează ipoteza ca aluzia s-ar referi la sistemul Vedanta; el citează în acest sens Tattiriya-Upanishad, II, 6, care afirma ca lumea s-a născut din dorinţa Sinelui suprem de a se multiplica.

179} „Treapta cea mai de jos”: a fiinţelor inferioare.

180} „Shastra”: textele care reglementează normele de viaţa în tradiţia brahmanica; cel mai cunoscut dintre ele este cel al lui Manu.

181} „Aici”: în lumea aceasta.

182} „Mulţimea elementelor”: sk. Bhutagrama este o expresie care poate fi susceptibila şi de alta interpretare decât cea adoptata în general ca referindu-se la elementele constructive ale fiinţelor. Credem ca expresia poate fi interpretata ca referindu-se la „mulţimea fiinţelor” divine care alcătuiesc pantheonul interior. Cf. nota 33. N33 Cf. Atharva-Veda XI, 8, 18: „divinităţile sălăşluiesc în trupul [uman] ca vitele în grajd”. Acelaşi text compara trupul omenesc cu un vas în care locuiesc cei şapte Rishi, iar Brihad-aranyaka-Upanishad, (II, 2, 3) îi identifica pe aceştia cu cele şapte sufluri vitale.

183} „Adorarea. învăţătorului”: vezi nota 16.

184} „Asceza trupului, a cuvântului şi a minţii, la care se refera strofele 14-l6, este întâlnită şi în buddhism.

185} „Vas ales”: expresie legata de imensul prestigiu de care se bucura vasul – şi recipientul în general – în lumea indiana, unde este adorat ca o emblema cosmica şi divina. „A face din cineva un vas ales” reprezintă forma metaforica a sensului de „a cinsti”, „a adora”.

186} „OM TAT SAT”: formula rezumând întreaga ontologie upanishadica; ea este compusa din silaba sacra OM, din pronumele demonstrativ neutru tat, „acesta” şi din participiul prezent neutru al verbului AS, „a fi”; sat, „ceea ce există”, „Fiinţa”.

187} „Asat”: „ceea ce nu există”, „Nefiinţa”.

188} „Nici aici, nici dincolo”: nici în lumea aceasta, nici în cealaltă.

189} „Temelia”: trupul.

190} „Instrument”: funcţia sau organul senzorial.

191} „Ceea ce-l divin”: sk. Daivam, poate fi înţeles fie ca „voinţă divină”, „soartă”, fie în sens direct, ca divinitate care sălăşluieşte în interiorul fiecărei fiinţe.

192} „Mândria”: sk. Mada are şi sensul de excitaţie alcoolica sau sexuala.

193} „Cu care te-ai născut”: pentru care te-ai născut.

194} „Cu care te-ai născut”: pentru care te-ai născut.

195} „Sunt în picioare”: în strofa I, 47, Arjuna, descumpănit, se aşezase în carul sau de luptă, lăsând să-l cadă arcul din mană.