XVIII Cartea a optsprezecea numită A RENUNŢĂRII ŞI A ELIBERĂRII

Arjuna a spus:

1. Vreau să cunosc, o Hrishikesha, o tu cel cu braţul mare, învingător [al demonului] Keshi, ce este renunţarea şi lepădarea, pe fiecare în parte.

Bhagavat a spus:

2. Poeţii ştiu ca renunţarea e părăsirea faptelor născute din dorinţă şi clarvăzătorii spun că lepădarea este părăsirea tuturor fructelor faptelor.

3. „Trebuie lepădată ca un păcat”, aşa spun unii înţelepţi despre faptă; „sacrificiul, dania şi asceza sunt fapta care nu trebuie părăsită”, spun alţii.

4. Ascultă părerea mea cea adevărată despre lepădare, o cel mai bun dintre Bharata, o tu cel [ca un] tigru [printre] oameni; lepădarea este ştiută ca fiind de trei feluri:

5. Sacrificiul, dania şi asceza sunt fapta care nu trebuie lepădată; ele trebuie îndeplinite; sacrificiul, dania şi asceza sunt mijloace de purificare a celor înţelepţi.

6. Aceste fapte trebuie îndeplinite, lepădând legătura faţa de fructele [lor]; aceasta este, o fiu al lui Pritha, părerea mea cea supremă.

7. Renunţarea la fapta rânduită nu este cuvenită; lepădarea acesteia din cauza tulburării minţii este ştiută că ţine de tamaş.

8. Dacă de frica chinurilor trupeşti, s-ar lepăda fapta, spunându-se „este durere”, s-ar săvârşi o lepădare ce ţine de rajas; nu astfel se dobândeşte fructul lepădării.

9. Dacă fapta rânduită, o Arjuna, se îndeplineşte spunându-se „trebuie făcută”, lepădând înlănţuirea [faţa de ea], precum şi de fructul [ei], această lepădare este socotită că ţine de sattva.

10. Cel care s-a lepădat, pătruns de sattva, acel înţelept care a tăiat îndoiala, nu urăşte fapta care nu-l pe plac şi nu se leapădă de fapta care-l pe plac.

11. Însă cel ce poarta trup nu poate să se lepede de toate faptele; cel care se leapădă de fructul faptelor, numai aceluia i se spune ca se leapădă.

12. Nedorit, dorit şi amestecat, [aşa] este [ân lumea de] dincolo întreitul fruct al faptelor pentru cei care nu se leapădă; însă niciodată pentru cei care renunţă.

13. Află de la mine, o tu cel cu braţul mare, cele cinci cauze care duc la îndeplinirea tuturor faptelor, precum sunt spuse în învăţătura Samkhya: 14. Temelia {189}, făptuitorul, fiecare instrument {190} în parte, cu diversele activităţi speciale şi ceea ce-l divin {191} al cincilea.

15. La orice fapta la care trece omul cu trupul, cu cuvântul sau cu gândul, fie ea cuvenită sau necuvenită, cauzele ei sunt acestea cinci.

16. Aşa fiind, cel care, din cauza minţii sale necoapte, vede în Sine singurul făptuitor, acest om greu la minte nu vede.

17. Cel a cărui gândire nu este stăpânită de egoism, a cărui minte nu se întinează, ucigându-l chiar pe toţi aceşti oameni, el [totuşi] nu ucide şi nu este înlănţuit.

18. Cunoaşterea, obiectul Cunoaşterii şi cel care cunoaşte sunt cele trei imbolduri la fapta; instrumentul, obiectul şi făptuitorul sunt cele trei părţi ale făptuirii.

19. Cunoaşterea, fapta şi făptuitorul sunt de trei feluri, împărţite după [cele trei] Tendinţe – aşa se spune în învăţătura despre cele trei Tendinţe; ascultă cum sunt acestea cu adevărat: 20. Cunoaşterea prin care vezi în toate fiinţele o singură existenţă neclintită, neîmpărţită în [cele] ce-s împărţite – să ştii, ea ţine de sattva.

21. Cunoaşterea care prin separare vede în toate fiinţele existente deosebite, de diferite feluri – acea Cunoaştere, să ştii, ţine de rajas.

22. Despre [cunoaşterea] care este legata de un singur efect ca şi cum ar fi totul, lipsită de temei, lipsită de adevărul lucrurilor şi strâmtă – despre ea se spune că ţine de tamaş.

23. Fapta rânduită, lipsită de înlănţuire, împlinită fără dorinţă sau ură de cel care nu-l doreşte fructul – se spune că ţine de sattva.

24. Însă despre fapta care este îndeplinită cu multă strădanie de cel care năzuieşte la obiectul dorinţei sau cu egoism – se spune că ţine de rajas.

25. Faptei care din cauza tulburării minţii nu ţine seama de urmări, pierderi, vătămare şi de ce-l cu putinţă – i se spune că ţine de tamaş.

26. Făptuitorului eliberat de înlănţuire, care nu spune „eu”, plin de stăruinţa şi hotărâre, acelaşi în reuşita şi nereuşită – i se spune că ţine de sattva.

27. Făptuitorul care năzuieşte spre fructul acţiunilor, pătimaş, violent din fire, impur, stăpânit de bucurie şi întristare – este ştiut că ţine de rajas.

28. Făptuitorului cu mintea împrăştiată, necioplită, vanitos, prefăcut, necinstit, lăsător, descumpănit şi nehotărât – i se spune că ţine de tamaş.

29. Asculta, o Dhananjaya, întreita împărţire a minţii şi a stăruinţii [făcută] după [cele trei] Tendinţe, pe care ţi-o dezvălui în întregime şi pentru fiecare în parte: 30. Mintea care cunoaşte ce-l activitatea şi inactivitatea, ce trebuie şi ce nu trebuie înfăptuit, frica şi lipsa fricii, înlănţuirea şi eliberarea – acea [minte], o fiu al lui Pritha, ţine de sattva.

31. Mintea care nu-şi da seama de ce-l Lege şi nelege, de ce trebuie şi nu trebuie făcut, aceasta înţelegere, o fiu al lui Pritha, ţine de rajas.

32. Cea care, învăluită în întunecime, socoteşte nelegiuirea drept Lege şi toate lucrurile pe de-a-ndoaselea – acea minte, o fiu al lui Pritha, ţine de tamaş.

33. Stăruinţa care, prin yoga statornica, înfrânează simţul intern, suflurile vitale şi simţurile – acea stăruinţă ţine de sattva.

34. Stăruinţa, o Arjuna, cu care cel ce urmăreşte fructul [faptelor] păstrează după împrejurare [şi] Legea şi obiectele plăcerilor – acea [stăruinţă], o fiu al lui Pritha, ţine de rajas.

35. Stăruinţa cu care cel greu de minte, care nu leapădă somnul, frica, întristarea, descumpănirea şi mândria {192} – acea [stăruinţă], o fiu al lui Pritha, ţine de tamaş.

36. Acum ascultă de la mine, o tu [cel puternic ca un] taur [printre] Bharata, despre întreita fericire de care [omul] se bucură prin exerciţiu repetat şi în care ajunge la capătul durerii, 37. Cea care la început este ca otrava, la sfârşit ca nectarul nemuririi (amrita), care se naşte din lumina Cunoaşterii Sinelui – ei i se spune că ţine de sattva.

38. Fericirii [născute] din contactul simţurilor cu obiectul lor, care la început este ca nectarul nemuririi (amrta), iar la sfârşit ca otravă – i se spune că ţine de rajas.

39. Fericirii care de la început şi pină la urmă este o tulburare a Sinelui, născută din somn, delăsare şi nepăsare – i se spune că ţine de tamaş.

40. Nu există pe pământ sau în cer, printre zei, vreo făptură care să fie eliberată de aceste trei Tendinţe născute din Natură.

41. Pentru brahmani, kshatriya, vaishya şi shudra, datoriile, o tu care-ţi distrugi duşmanii, sunt împărţite după Tendinţele născute din firea fiecăruia.

42. Liniştea, stăpânirea de sine, asceza, puritatea, răbdarea, dreapta purtare, Cunoaşterea, înţelegerea şi credinţa – aceasta-l datoria brahmanului, născuta în firea lui.

43. Bărbăţia, forţa, neclintirea şi îndemânarea, ca şi nedarea înapoi în luptă, dăruirea, faptul de a fi rege – aceasta-l datoria unui kshatriya, născuta în firea lui.

44. Munca ogoarelor, creşterea vitelor şi negoţul – iată datoria unui vaishya, născută în firea lui; datoria unui shudra născută în firea lui, este de a-l sluji [pe ceilalţi].

45. Îndrăgindu-şi propria să datorie, omul îşi atinge desăvârşirea. Află cum îşi dobândeşte desăvârşirea cel care îşi îndrăgeşte propria să datorie: 46. Cinstind prin ofranda faptelor sale proprii pe Cel de la care au pornit toate, de către care acest Tot a fost desfăşurat, omul dobândeşte desăvârşirea.

47. Mai bună este Legea proprie (svadharma), [deşi] imperfectă decât o lege străină corect îndeplinită; înfăptuind ceea ce ţine de firea lui, [omul] nu-şi atrage păcatul.

48. Nu trebuie să te lepezi, o fiu al lui Kunti, de fapta cu care te-ai născut {193}, fie ea cu păcat; orice fapta la care ai trece este învăluită de păcat, precum focul de fum.

49. Cel cu mintea desprinsă, oricând stăpân pe sine, pe care l-a părăsit dorinţă, ajunge prin asceză la suprema desăvârşire a nefăptuirii.

50. O fiu al lui Kunti, află de la mine, pe scurt, suprema treaptă a Cunoaşterii: cum dobândind desăvârşirea, îl dobândeşti şi pe Brahman.

51. Cel înzestrat cu o minte limpede şi cu stăruinţa, care se înfrânează lepădându-se de sunet şi de celelalte obiecte ale simţurilor, care renunţa la patimă şi ură, 52. Cel care stă într-un loc singuratic, mănâcă puţin, îşi stăpâneşte cuvântul, trupul şi mintea, mereu absorbit în concentraţia yoga, pătruns de renunţare, 53. Lepădându-se de egoism, violenţă, mândrie, dorinţă şi ură, de bunuri lumeşti, cel lipsit de [gândul] „al meu” liniştit, el poate să ajungă una cu Brahman.

54. Ajuns una cu Brahman, cu Sinele iluminat, nu se întristează şi nu doreşte, acelaşi cu toate fiinţele, dobândeşte suprema dăruire către mine.

55. Prin dăruire mă recunoaşte ce şi cum sunt într-adevăr; cunoscându-mă cum sunt într-adevăr, intră atunci de îndată în mine.

56. Oricare ar fi faptele pe care le-ar săvârşi, oricând, luând sprijin în mine, dobândeşte, prin îndurarea mea, tărâmul cel veşnic şi neclintit.

57. Lepădând în gând toate faptele în mine, avându-mă ca ultim scop, luând sprijin în yoga cunoaşterii, fii mereu cu gândul la mine!

58. Cu mintea la mine, vei trece, prin îndurarea mea, peste toate impasurile; dacă însă, din cauza egoismului, nu vei asculta [povaţa mea], te vei pierde.

59. Dacă sprijinindu-te [doar] pe egoismul tau, gândeşti „nu voi lupta”, zadarnică îţi este hotărârea; Natura ta te va sili.

60. Eţti legat de fapta născută din firea ta, o fiu al lui Kunti; ceea ce, din cauza tulburării minţii, nu doreşti să făptuieşti, vei făptui silit.

61. Stăpânul Divin stă în lăcaşul din inima tuturor fiinţelor, o Arjuna şi mişcă prin magia lui toate fiinţele [ca] trase de sfori.

62. La el să cauţi adăpost, cu toată fiinţa ta, o Bharata. Prin îndurarea lui vei dobândi liniştea suprema, locul cel veşnic.

63. Astfel, ţi-am împărtăşit Cunoaşterea, care-l mai tainică decât [orice] taină; cercetând-o pe de-a întregul, fă cum vrei!

64. Ascultă, încă o data, supremul meu cuvânt, cel mai tainic dintre toate; mi-eşti foarte drag şi-ţi voi spune ce-ţi e spre bine.

65. Fii cu mintea la mine, dăruit mie, sacrifică-mi mie, cinsteşte-mă pe mine; la mine vei veni, da, ţi-o făgăduiesc, mi-eşti drag.

66. Lepădând toate Legile, vino la mine, singur adăpost; de toate păcatele eu te voi mântui; lasă întristarea!

67. Acest [cuvânt] nu trebuie împărtăşit vreodată celui care nu e ascet, nu-l dăruit, care nu-l în ascultare, care cârteşte împotriva-mi.

68. Cel care va spune aceasta suprema taină celor dăruiţi mie, făcându-mi suprema dăruire, acela, neîndoios, va veni la mine.

69. Nimeni printre oameni, decât acesta, nu va îndeplini ceva mai plăcut mie şi nu-l altul decât acesta mai drag mie pe pământ.

70. Şi cel care va cerceta acest dialog despre Lege, dintre noi doi, acela, socot, mă va adora prin sacrificiul Cunoaşterii.

71. Oricare om l-ar asculta cu credinţa şi fără să cârtească împotrivă-l, ar dobândi, mântuit, lumile minunate ale celor cu fapte merituoase.

72. Ai ascultat această cu gândul aţintit, o fiu al lui Pritha? Tulburarea prin necunoaştere ţi-a pierit, o Dhananjaya?

Arjuna a spus: 73. Pierita e tulburarea minţii şi [re] căpătata aducerea aminte {194}, prin îndurarea ta, o Achyuta! Sunt în picioare! {195} Dusă-l îndoiala! Îţi voi îndeplini spusa!

Sanjaya a spus: 74. Astfel ascultam dialogul cel uluitor, care-ţi ridică părul, [dialogul] lui Vasudeva cu fiul lui Pritha, cel cu sufletul mare.

75. Din îndurarea lui Vyasa, aceasta taina suprema, yoga, am auzit-o de-a dreptul de la Krishna, Stăpânul Divin peste yoga, care o rostea el însuşi.

76. Gândindu-mă şi iarăşi gândindu-mă, o rege, la acest uluitor şi sacru dialog al lui Keshava cu Arjuna, mă bucur şi iarăşi mă bucur.

77. Gândindu-mă şi iarăşi gândindu-mă la forma lui Hari ce întrece uluirea, mă mir, mă bucur şi iarăşi mă bucur.

78. Oriunde se alfă Krishna, Stăpânul Divin peste yoga, oriunde se află fiul lui Pritha purtând arcul, acolo se află şi măreţie şi biruinţă şi viaţa plină şi cârmuire bine statornicită. Aceasta este credinţa mea!

SFÂRŞIT