XVIII Cartea a optsprezecea numită A RENUNŢĂRII ŞI A ELIBERĂRII
Arjuna a spus:
1. Vreau să cunosc, o Hrishikesha, o tu cel cu braţul mare, învingător [al demonului] Keshi, ce este renunţarea şi lepădarea, pe fiecare în parte.
Bhagavat a spus:
2. Poeţii ştiu ca renunţarea e părăsirea faptelor născute din dorinţă şi clarvăzătorii spun că lepădarea este părăsirea tuturor fructelor faptelor.
3. „Trebuie lepădată ca un păcat”, aşa spun unii înţelepţi despre faptă; „sacrificiul, dania şi asceza sunt fapta care nu trebuie părăsită”, spun alţii.
4. Ascultă părerea mea cea adevărată despre lepădare, o cel mai bun dintre Bharata, o tu cel [ca un] tigru [printre] oameni; lepădarea este ştiută ca fiind de trei feluri:
5. Sacrificiul, dania şi asceza sunt fapta care nu trebuie lepădată; ele trebuie îndeplinite; sacrificiul, dania şi asceza sunt mijloace de purificare a celor înţelepţi.
6. Aceste fapte trebuie îndeplinite, lepădând legătura faţa de fructele [lor]; aceasta este, o fiu al lui Pritha, părerea mea cea supremă.
7. Renunţarea la fapta rânduită nu este cuvenită; lepădarea acesteia din cauza tulburării minţii este ştiută că ţine de tamaş.
8. Dacă de frica chinurilor trupeşti, s-ar lepăda fapta, spunându-se „este durere”, s-ar săvârşi o lepădare ce ţine de rajas; nu astfel se dobândeşte fructul lepădării.
9. Dacă fapta rânduită, o Arjuna, se îndeplineşte spunându-se „trebuie făcută”, lepădând înlănţuirea [faţa de ea], precum şi de fructul [ei], această lepădare este socotită că ţine de sattva.
10. Cel care s-a lepădat, pătruns de sattva, acel înţelept care a tăiat îndoiala, nu urăşte fapta care nu-l pe plac şi nu se leapădă de fapta care-l pe plac.
11. Însă cel ce poarta trup nu poate să se lepede de toate faptele; cel care se leapădă de fructul faptelor, numai aceluia i se spune ca se leapădă.
12. Nedorit, dorit şi amestecat, [aşa] este [ân lumea de] dincolo întreitul fruct al faptelor pentru cei care nu se leapădă; însă niciodată pentru cei care renunţă.
13. Află de la mine, o tu cel cu braţul mare, cele cinci cauze care duc la îndeplinirea tuturor faptelor, precum sunt spuse în învăţătura Samkhya: 14. Temelia {189}, făptuitorul, fiecare instrument {190} în parte, cu diversele activităţi speciale şi ceea ce-l divin {191} al cincilea.
15. La orice fapta la care trece omul cu trupul, cu cuvântul sau cu gândul, fie ea cuvenită sau necuvenită, cauzele ei sunt acestea cinci.
16. Aşa fiind, cel care, din cauza minţii sale necoapte, vede în Sine singurul făptuitor, acest om greu la minte nu vede.
17. Cel a cărui gândire nu este stăpânită de egoism, a cărui minte nu se întinează, ucigându-l chiar pe toţi aceşti oameni, el [totuşi] nu ucide şi nu este înlănţuit.
18. Cunoaşterea, obiectul Cunoaşterii şi cel care cunoaşte sunt cele trei imbolduri la fapta; instrumentul, obiectul şi făptuitorul sunt cele trei părţi ale făptuirii.
19. Cunoaşterea, fapta şi făptuitorul sunt de trei feluri, împărţite după [cele trei] Tendinţe – aşa se spune în învăţătura despre cele trei Tendinţe; ascultă cum sunt acestea cu adevărat: 20. Cunoaşterea prin care vezi în toate fiinţele o singură existenţă neclintită, neîmpărţită în [cele] ce-s împărţite – să ştii, ea ţine de sattva.
21. Cunoaşterea care prin separare vede în toate fiinţele existente deosebite, de diferite feluri – acea Cunoaştere, să ştii, ţine de rajas.
22. Despre [cunoaşterea] care este legata de un singur efect ca şi cum ar fi totul, lipsită de temei, lipsită de adevărul lucrurilor şi strâmtă – despre ea se spune că ţine de tamaş.
23. Fapta rânduită, lipsită de înlănţuire, împlinită fără dorinţă sau ură de cel care nu-l doreşte fructul – se spune că ţine de sattva.
24. Însă despre fapta care este îndeplinită cu multă strădanie de cel care năzuieşte la obiectul dorinţei sau cu egoism – se spune că ţine de rajas.
25. Faptei care din cauza tulburării minţii nu ţine seama de urmări, pierderi, vătămare şi de ce-l cu putinţă – i se spune că ţine de tamaş.
26. Făptuitorului eliberat de înlănţuire, care nu spune „eu”, plin de stăruinţa şi hotărâre, acelaşi în reuşita şi nereuşită – i se spune că ţine de sattva.
27. Făptuitorul care năzuieşte spre fructul acţiunilor, pătimaş, violent din fire, impur, stăpânit de bucurie şi întristare – este ştiut că ţine de rajas.
28. Făptuitorului cu mintea împrăştiată, necioplită, vanitos, prefăcut, necinstit, lăsător, descumpănit şi nehotărât – i se spune că ţine de tamaş.
29. Asculta, o Dhananjaya, întreita împărţire a minţii şi a stăruinţii [făcută] după [cele trei] Tendinţe, pe care ţi-o dezvălui în întregime şi pentru fiecare în parte: 30. Mintea care cunoaşte ce-l activitatea şi inactivitatea, ce trebuie şi ce nu trebuie înfăptuit, frica şi lipsa fricii, înlănţuirea şi eliberarea – acea [minte], o fiu al lui Pritha, ţine de sattva.
31. Mintea care nu-şi da seama de ce-l Lege şi nelege, de ce trebuie şi nu trebuie făcut, aceasta înţelegere, o fiu al lui Pritha, ţine de rajas.
32. Cea care, învăluită în întunecime, socoteşte nelegiuirea drept Lege şi toate lucrurile pe de-a-ndoaselea – acea minte, o fiu al lui Pritha, ţine de tamaş.
33. Stăruinţa care, prin yoga statornica, înfrânează simţul intern, suflurile vitale şi simţurile – acea stăruinţă ţine de sattva.
34. Stăruinţa, o Arjuna, cu care cel ce urmăreşte fructul [faptelor] păstrează după împrejurare [şi] Legea şi obiectele plăcerilor – acea [stăruinţă], ofiu al lui Pritha, ţine de rajas.
35. Stăruinţa cu care cel greu de minte, care nu leapădă somnul, frica, întristarea, descumpănirea şi mândria {192} – acea [stăruinţă], o fiu al lui Pritha, ţine de tamaş.
36. Acum ascultă de la mine, o tu [cel puternic ca un] taur [printre] Bharata, despre întreita fericire de care [omul] se bucură prin exerciţiu repetat şi în care ajunge la capătul durerii, 37. Cea care la început este ca otrava, la sfârşit ca nectarul nemuririi (amrita), care se naşte din lumina Cunoaşterii Sinelui – ei i se spune că ţine de sattva.
38. Fericirii [născute] din contactul simţurilor cu obiectul lor, care la început este ca nectarul nemuririi (amrta), iar la sfârşit ca otravă – i se spune că ţine de rajas.
39. Fericirii care de la început şi pină la urmă este o tulburare a Sinelui, născută din somn, delăsare şi nepăsare – i se spune că ţine de tamaş.
40. Nu există pe pământ sau în cer, printre zei, vreo făptură care să fie eliberată de aceste trei Tendinţe născute din Natură.
41. Pentru brahmani, kshatriya, vaishya şi shudra, datoriile, o tu care-ţi distrugi duşmanii, sunt împărţite după Tendinţele născute din firea fiecăruia.
42. Liniştea, stăpânirea de sine, asceza, puritatea, răbdarea, dreapta purtare, Cunoaşterea, înţelegerea şi credinţa – aceasta-l datoria brahmanului, născuta în firea lui.
43. Bărbăţia, forţa, neclintirea şi îndemânarea, ca şi nedarea înapoi în luptă, dăruirea, faptul de a fi rege – aceasta-l datoria unui kshatriya, născuta în firea lui.
44. Munca ogoarelor, creşterea vitelor şi negoţul – iată datoria unui vaishya, născută în firea lui; datoria unui shudra născută în firea lui, este de a-l sluji [pe ceilalţi].
45. Îndrăgindu-şi propria să datorie, omul îşi atinge desăvârşirea. Află cum îşi dobândeşte desăvârşirea cel care îşi îndrăgeşte propria să datorie: 46. Cinstind prin ofranda faptelor sale proprii pe Cel de la care au pornit toate, de către care acest Tot a fost desfăşurat, omul dobândeşte desăvârşirea.
47. Mai bună este Legea proprie (svadharma), [deşi] imperfectă decât o lege străină corect îndeplinită; înfăptuind ceea ce ţine de firea lui, [omul] nu-şi atrage păcatul.
48. Nu trebuie să te lepezi, o fiu al lui Kunti, de fapta cu care te-ai născut {193}, fie ea cu păcat; orice fapta la care ai trece este învăluită de păcat, precum focul de fum.
49. Cel cu mintea desprinsă, oricând stăpân pe sine, pe care l-a părăsit dorinţă, ajunge prin asceză la suprema desăvârşire a nefăptuirii.
50. O fiu al lui Kunti, află de la mine, pe scurt, suprema treaptă a Cunoaşterii: cum dobândind desăvârşirea, îl dobândeşti şi pe Brahman.
51. Cel înzestrat cu o minte limpede şi cu stăruinţa, care se înfrânează lepădându-se de sunet şi de celelalte obiecte ale simţurilor, care renunţa la patimă şi ură, 52. Cel care stă într-un loc singuratic, mănâcă puţin, îşi stăpâneşte cuvântul, trupul şi mintea, mereu absorbit în concentraţia yoga,pătruns de renunţare, 53. Lepădându-se de egoism, violenţă, mândrie, dorinţă şi ură, de bunuri lumeşti, cel lipsit de [gândul] „al meu” liniştit, el poate să ajungă una cu Brahman.
54. Ajuns una cu Brahman, cu Sinele iluminat, nu se întristează şi nu doreşte, acelaşi cu toate fiinţele, dobândeşte suprema dăruire către mine.
55. Prin dăruire mă recunoaşte ce şi cum sunt într-adevăr; cunoscându-mă cum sunt într-adevăr, intră atunci de îndată în mine.
56. Oricare ar fi faptele pe care le-ar săvârşi, oricând, luând sprijin în mine, dobândeşte, prin îndurarea mea, tărâmul cel veşnic şi neclintit.
57. Lepădând în gând toate faptele în mine, avându-mă ca ultim scop, luând sprijin în yoga cunoaşterii, fii mereu cu gândul la mine!
58. Cu mintea la mine, vei trece, prin îndurarea mea, peste toate impasurile; dacă însă, din cauza egoismului, nu vei asculta [povaţa mea], te vei pierde.
59. Dacă sprijinindu-te [doar] pe egoismul tau, gândeşti „nu voi lupta”, zadarnică îţi este hotărârea; Natura ta te va sili.
60. Eţti legat de fapta născută din firea ta, o fiu al lui Kunti; ceea ce, din cauza tulburării minţii, nu doreşti să făptuieşti, vei făptui silit.
61. Stăpânul Divin stă în lăcaşul din inima tuturor fiinţelor, o Arjuna şi mişcă prin magia lui toate fiinţele [ca] trase de sfori.
62. La el să cauţi adăpost, cu toată fiinţa ta, o Bharata. Prin îndurarea lui vei dobândi liniştea suprema, locul cel veşnic.
63. Astfel, ţi-am împărtăşit Cunoaşterea, care-l mai tainică decât [orice] taină; cercetând-o pe de-a întregul, fă cum vrei!
64. Ascultă, încă o data, supremul meu cuvânt, cel mai tainic dintre toate; mi-eşti foarte drag şi-ţi voi spune ce-ţi e spre bine.
65. Fii cu mintea la mine, dăruit mie, sacrifică-mi mie, cinsteşte-mă pe mine; la mine vei veni, da, ţi-o făgăduiesc, mi-eşti drag.
66. Lepădând toate Legile, vino la mine, singur adăpost; de toate păcatele eu te voi mântui; lasă întristarea!
67. Acest [cuvânt] nu trebuie împărtăşit vreodată celui care nu e ascet, nu-l dăruit, care nu-l în ascultare, care cârteşte împotriva-mi.
68. Cel care va spune aceasta suprema taină celor dăruiţi mie, făcându-mi suprema dăruire, acela, neîndoios, va veni la mine.
69. Nimeni printre oameni, decât acesta, nu va îndeplini ceva mai plăcut mie şi nu-l altul decât acesta mai drag mie pe pământ.
70. Şi cel care va cerceta acest dialog despre Lege, dintre noi doi, acela, socot, mă va adora prin sacrificiul Cunoaşterii.
71. Oricare om l-ar asculta cu credinţa şi fără să cârtească împotrivă-l, ar dobândi, mântuit, lumile minunate ale celor cu fapte merituoase.
72. Ai ascultat această cu gândul aţintit, o fiu al lui Pritha? Tulburarea prin necunoaştere ţi-a pierit, o Dhananjaya?
Arjuna a spus: 73. Pierita e tulburarea minţii şi [re] căpătata aducerea aminte {194}, prin îndurarea ta, o Achyuta! Sunt în picioare! {195} Dusă-lîndoiala! Îţi voi îndeplini spusa!
Sanjaya a spus: 74. Astfel ascultam dialogul cel uluitor, care-ţi ridică părul, [dialogul] lui Vasudeva cu fiul lui Pritha, cel cu sufletul mare.
75. Din îndurarea lui Vyasa, aceasta taina suprema, yoga, am auzit-o de-a dreptul de la Krishna, Stăpânul Divin peste yoga, care o rostea el însuşi.
76. Gândindu-mă şi iarăşi gândindu-mă, o rege, la acest uluitor şi sacru dialog al lui Keshava cu Arjuna, mă bucur şi iarăşi mă bucur.
77. Gândindu-mă şi iarăşi gândindu-mă la forma lui Hari ce întrece uluirea, mă mir, mă bucur şi iarăşi mă bucur.
78. Oriunde se alfă Krishna, Stăpânul Divin peste yoga, oriunde se află fiul lui Pritha purtând arcul, acolo se află şi măreţie şi biruinţă şi viaţa plină şi cârmuire bine statornicită. Aceasta este credinţa mea!
SFÂRŞIT
{1} „Dhritarashtra”: tatăl Kauravilor, regele din Hastinapura, care a reocupat tronul în urma morţii fratelui sau Pandu, tron pe care îl cedase anterior din cauză că orbise. Întrebarea sa trădează speranţa că, eventual, lupta care urma să înceapă ar fi putut să fie împiedicată de faptul ca avea să aibă loc tocmai în Kurukshetra („Câmpia Kauravilor”), unul dintre centrele religioase ale Indiei, supranumit şi „Câmpia Legii”.
2} „Legea” (Dharma): termenul are o accepţie complexă în gândirea ortodoxă, desemnând atât ansamblul riturilor vedice prescrise pentru obţinerea prosperităţii în viaţă şi a cerului după moarte, precum şi valorile morale care decurg din îndeplinirea prescripţiilor vedice.
3} „Sanjaya”: conducătorul carului de luptă al lui Dhritarashtra, căruia îi relatează dialogul dintre Krishna şi Arjuna pe care l-a auzit la distanţă, graţie harului pe care i l-a dat Vyasa.
4} „Învăţătorul [său]”: brahmanul Drona care i-a învăţat mânuirea armelor atât pe Pandavi cât şi pe Kauravi.
5} „Fiul lui Drupada”: Dhrishtadyumna. Duryodhana reproşează lui Drona faptul că a contribuit indirect la pregătirea de luptă a Pandavilor.
6} „Bhima”: cel care conduce oştile lui Yudhishthira, împreună cu Dhrishtadyumna.
7} „Yuyudhana”: cel care conduce carul de luptă al lui Krishna.
8} „Virata”: căpetenia unui ţinut în care au locuit fii lui Pandu.
9} „Cu carul [său] mare”: sk. Maharatha poate fi tradus şi prin „căpetenie de oşti”, „mare războinic”, care conducea unsprezece mii de arcaşi.
10} „De două ori născuţi”: epitet aplicat celor trei caste superioare care au primit iniţierea vedică, considerată ca o a două naştere; iniţierea era deci obligatorie pentru toţi oamenii liberi, cu excepţia femeilor şi a castei shudra.
11} „Acestuia”: Duryodhana.
12} „Străbunul cel voinic”: Bhishma.
13} „Madhava” – epitet al lui Krishna; în cursul textului Krishna va apărea frecvent şi sub alte epitete: Acyuta, Govinda, Janardana, Madhusudana (distrugător al lui Madhu), Varshneya, Hari, Keshava (pletosul) şi Hrishikesha (stăpânul divin al simţurilor).
14} „Pandava”: epitet al lui Arjuna („fiu al lui Pandu”), care, ca şi Krishna, va apărea frecvent şi sub alte epitete şi perifraze descriptive: fiu al lui Kunti, fiu al lui Pritha, Bharata, (urmaş al lui Bharata), Dhananjaya, Gudakesha etc.
15} „Fiu al lui Dhritarashtra”: Duryodhana.
16} „Învăţător”: sk. Guru. În vechiul brahmanism termenul desemnează preceptorul spiritual sau fondatorul unei tradiţii spirituale. Elevul trebuie să-l acorde supunere totala în timpul noviciatului şi un respect total în restul vieţii. În hinduism şi în sectele religioase tardive importanta învăţătorului spiritual creste fiind considerat ca o divinitate încarnată şi, ca atare, obiect al unei adoraţii cu caracter religios.
17} „Kunti”: epitet al lui Pritha.
18} „Ritul turtelor şi al apei”: ceremonia Shraddha care oferă străbunilor aflaţi în pitri-loka, „lumea străbunilor”, daruri simbolice, pentru a-l menţine în acest loc temporal şi a-l împiedică să cadă în infern (naraka). Fericirea străbunilor este legată de faptele urmaşilor lor, depinzând direct de faptele lor meritorii sau de păcatele lor. Actul ofrandei sporea atât meritul urmaşilor cât şi pe cel al străbunilor.
19} „Aşa am aflat”: prin tradiţie.
20} „Nu există existenţă pentru nefiinţă şi nici nonexistenţă pentru Fiinţă”: Nefiinţa nu poate să aibă parte de existenţă şi nici Fiinţa de nonexistenţă.
21} Cf. Katha-Upanishad, II, 19, despre natura nemuritoare a Sinelui: „Dacă cel care ucide crede ca ucide, dacă cel care este ucis crede ca este ucis, amândoi nu ştiu [adevărul]: acela nu ucide şi [celălat] nu este ucis”. Cf. Chandogya-Upanishad, VIII, 1,5; X, 5, 2-4.
22} Strofa poate fi înţeleasă şi astfel: „este ca o minune ca cineva îl vede, este ca o minune că altul vorbeşte [despre el], este ca o minune ca cineva îl aude.” Aceasta interpretare ar fi sugerata de fragmentul concordant din Katha-Upanishad, II, 7.
23} „Aici”: în practica Yoga.
24} „Nu există strădanie pierdută.”: în opoziţie cu sacrificiile vedice, unde orice imperfecţiune tehnică anulează întregul efort.
25} „Marea frică”: frica de samsara, fluxul naşterilor, al morţilor şi al renaşterilor.
26} „Învăţătura Vedelor”: Karmakanda, parte din doctrina vedică tratând despre valoarea remunerativă a diverselor rituri.
27} Prin riturile prescrise se poate obţine cel mult cerul, care în credinţaindiană este un paradis lipsit de veşnicie, supus şi el neîntreruptei deveniri.
28} „Vedele se ocupă de cele trei Tendinţe”: de lumea materială.
29} Textul prezintă o oarecare obscuritate şi ca atare este susceptibil unor diverse interpretări. Sensul pe care l-am dat în traducerea noastră este acela ca un brahman înţelept nu mai are nevoie de ştiinţa Vedelor, fapt care nu implica însă părerea ca Vedele ar fi inutile.
30} „Fapta”: însoţită de dorinţe.
31} „Hăţişul confuziei”: creat de ritualismul vedic.
32} „Actul percepţiei în psihologia indiana – spre deosebire de cea occidentală – nu este conceput ca o reflectare pasivă a obiectelor în conştiinţă, ci în mod activ, ca o luare în stăpânire a obiectului; simţurile sunt concepute dinamic, ca nişte forţe care circulă între sediul lor anatomic din corp şi lumea exterioară. Organul de simţ este numit şi grahaka, „cel care apucă” iar obiectul sau grahaya, „cel care trebuie apucat”. Retragerea simţurilor de la obiectele lor este o etapa (pratyahara) în antrenamentul yoga.
33} Lumea obiectivă (vishaya) era considerată drept hrană (anna) a simţurilor iar cunoaşterea ca un act alimentar. Încă din Upanishade (Katha-Upanishad, III, 4) lumea obiectivă era comparată cu o păşune, iar simţurile sunt caii care pasc pe ea. În cele mai vechi speculaţii mitologice, actul alimentar avea un caracter sacru, fiind considerat ca un sacrificiu prin care erau hrăniţi zeii ce sălăşluiesc în corp (Brihad-aranyaka-Upanishad, V, 9, 1 şi Aitareya-Upanishad, I, 2, l-5). De altfel, întreaga activitate sensorială era considerată ca un sacrificiu menit să hrănească şi să susţină divinităţile pantheonului interior care prezidau activitatea simţurilor sau chiar se identificau cu ele. Această concepţie explică de ce lumea obiectivă mai este numită şi bhogya, „obiect de care trebuie să te bucuri sau să-l mănânci”, iar subiectul cunoscător este numit bhoktri, „cel care are parte de bucurie sau de mâncare”.
34} Cel ajuns la realitatea ultrafenomenală nu o vede decât pe ea, în schimb nu o văd cei care participă doar la realitatea fenomenală.
35} „Brahmanirvana”: cuvânt compus care mai poate fi tradus şi prin „nirvana care este Brahman”.
36} „În acest scop”: în vederea sacrificiului.
37} „Prajapati”: divinitatea supremă care a creat universul prin sacrificiul propriei sale fiinţe.
38} „Vaca ce îndeplineşte toate dorinţele”: sk. Kamadhuk este una dintre cele 4 vaci sfinte ale mitologiei indiene care păzeau cele patru sectoare spaţiale devenite ulterior, în literatura folclorică personajul care îndeplineşte dorinţele.
39} Întreaga strofa ca şi cele care urmează, se referă la relaţia dintre oameni şi zeii menţinuţi în viaţa prin magia actului sacrificial. În concepţia ritualismului indian, sacrificiul nu se limitează numai la îmbunarea zeilor, ci este considerat ca un act în măsură să constrângă voinţa zeilor care sunt şi ei – ca şi restul cosmosului – expresie a forţei magice universale pe care o controlează actul sacrificial.
40} „Roata”: În mitologia indiană, atât vedică, hinduistă, cât şi buddhistă, roata este simbolul timpului (spiţele ei corespunzând zilelor, lunilor, sauanotimpurilor) şi al devenirii ciclice, expresie a ordinii universale (sociale şi cosmice); ea este identificată cu Brahman, Prajapati sau Ishvara care au pus-o în mişcare cu ajutorul sacrificiului. Prin sacrificiu, omul – repetând gestul arhetipal – învârte roata vieţii şi ia parte la menţinerea lumii şi a ordinii universale.
41} „Nu [mai] are nimic de făcut”: pentru omul retras în Sinele său, activitatea sacrificială devine inutilă.
42} „Janaka”: regele înţelept din Videha, menţionat în Brihad-aranyaka-Upanishad.
43} Referindu-se la ideea acestei strofe, completata cu următoarele (23, 24), Mircea Eliade considera ele se refera la valoarea exemplara şi soteriologica a modelului divin (Yoga).
44} „Tendinţele acţionează asupra Tendinţelor”: organele de percepţie şi de acţiune, alcătuite din cele trei Tendinţe (guna), acţionează asupra obiectelor care sunt şi ele, alcătuite din cele trei Tendinţe; acţiunea aparţine în întregime Naturii şi nu Spiritului.
45} „Duşmanii lui”: ai înţeleptului.
46} „Marele rău”: sk. Mahapapman, personificarea răului, pe care o reîntâlnim şi în buddhism (Mara Papman, „Mara cel rău”).
47} „Cunoaşterea şi înţelegerea”: sk. Jnana şi vijnana reprezintă doua feluri de cunoaştere. Prima este cunoaşterea intuitiva a realităţii umane, cea de-a doua fiind cunoaşterea discursivă a realităţilor fenomenale.
48} Cf. Kapatha-Upanishad, III, 10; „simţurile sunt deasupra obiectelor, simţul intern este deasupra simţurilor; deasupra simţului intern este mintea, iar deasupra minţii este Marele Sine”.
49} „Vivasvat”: „cel luminos”, divinitate solară, părintele lui Manu.
50} „Manu”: personaj mitologic, prototip şi învăţător al genului uman. Textele mitologice vorbesc de mai mulţi Manu, dintre care, cel dintâi, Svayambhuva este considerat ca autor al celebrului text Legile lui Manu (Manava-Dharma-Shastra).
51} „Ikshvaku”: fiul lui Manu, întemeietorul dinastiei solare.
52} „La început”: înainte de Vivasvat.
53} „Trecând peste natura mea”: divinitatea transcendenta îşi schimba natura sa, pentru a crea universul. Natura divină devine natură materială (prakriti), păstrându-şi totuşi calităţile sale.
54} „Forţa magică”: în acest context, termenul maya nu are acepţia filosofică din Vedanta (vezi nota 82N82). În mitologia epică, Vishnu prin avatarul sau Krishna, este zeul iluzionist prin excelenţă care-şi înşeală duşmanii, dezorientându-l cu ajutorul fantasmelor pe care le crează.
55} Este expusă, pentru prima dată în religia ortodoxiei brahmanice, teoria „coborârii” (avatara) legată de cultul lui Vishnu. Avatarul este o ipostază mai puţin abstractă a divinităţii, rezultată din împreunarea unui zeu cu o muritoare, posedând o dublă natură, de zeu şi om.
56} „Yuga”: perioadă cosmică în teoria ciclurilor indiene. Există patru yuga: Krita (sau Satya), Treta, Dvapara şi Kali, totalizând peste patru milioanede ani (4.320.000), care echivalează cu durata unei mahayuga. De-a lungul acestor cicluri omenirea degenerează fizic şi spiritual, prima dintre yuga fiind socotită ca vârsta de aur a omenirii, iar ultima ca vârsta de fier.
57} „De o fiinţă cu mine”: litt. „făcuţi din mine”.
58} „Dualitate”: contradicţie.
59} „Care făptuieşte pentru a sacrifica”: cel pentru care fiecare act este un sacrificiu, o dăruire.
60} „Sacrificiu prin sacrificiu”: am preferat să păstram forma originală a acestei expresii destul de obscură. După cum explicitează şi comentatorii indieni, se face o referinţă la sacrificiul interior. Credem ca nu este vorba de un simplu sacrificiu mental, ci de sacrificiul interior al suflurilor vitale şi al simţurilor, la care se referă de altfel şi strofele următoare. În omologarea dintre microcosmos şi macrocosmos, corpul uman este considerat a conţine un pantheon interior, analog celui exterior: suflul central sau Sinele (atman) este omologat cu divinitatea suprema (Indra sau Brahman), iar suflurile periferice, ca şi simţurile (ambele serii fiind confundate în vechile texte ale Brahmanelor şi Upanishadelor), cu celelate divinităţi. În felul acesta, activitatea fiziologică – în primul rând cea perceptivă – devine un act sacrificial continuu, în care obiectele exterioare sunt sacrificate simţurilor sau suflurilor vitale, iar acestea din urmă, la rândul lor, sacrificate suflului central. Suflul central, împreună cu restul suflurilor, poate fi şi el, sacrificat divinităţilor exterioare.
61} „Recitării Vedelor”: sk. Svadhyaya are două accepţii: prima sa accepţie se referă la recitarea pentru sine a Vedelor, obligaţie zilnică a fiecărui brahman, iar cea de-a doua acepţie se referă la practica yoghinilor de a recita silaba sacră „AUM”.
62} „Binele suprem”: sk. Nih shreyasa indică în vechile texte un ideal de fericire terestră; aici se referă la eliberarea spiritului de ignoranţă şi suferinţă.
63} „Cetatea cu nouă porţi”: corpul cu cele nouă orificii Cf. Atharva-Veda, X, 8, 43: „lotusul cu nouă porţi” şi Prajna-Upanishad, IV, 3: „Focurile suflurilor vitale (prana) veghează în această cetate”. Porţile sunt cele şapte orificii cefalice (ale urechilor, ochilor, nasului şi al gurii) la care se adaugă cele două orificii inferioare, excretorii. Cele şapte orificii cefalice au fost punctul de plecare în aritmologia suflurilor vitale şi organelor de simţ; astfel s-a ajuns ca termenul „orificiu” (kha) să cumuleze şi valoarea semantică „simţ”. După Atharva-Veda, XI, 8, 18, zeii au pătruns în corpul uman după ce zeul Tvashtri, cel care a făurit corpurile tuturor fiinţelor, a perforat găurile simţurilor, făcând astfel din om un sălaş al zeilor.
64} „Natura”: sk. Svabhava, natura proprie a lucrurilor, esenţa lor, concept diferit de prakriti.
65} „Înţelepţii”: sk. Pândita are sensul de „învăţat”.
66} „Mâncător de câini”: paria, cei în afara castelor, care nu făceau parte din societatea brahmanică.
67} „Creaţia a fost învinsă”: cei cu mintea egală au depăşit existenţa fenomenală, ajungând la realitatea ultrafenomenală (brahman).
68} „Rishi”: personaje mitologice, poeţi înţelepţi, autorii presupuşi aiVedelor (cărora le-au fost revelate imnurile vedice). Textele mai recente vorbesc de cei şapte Rishi (saptarishi), considerându-l străbuni eponimi ai clanurilor brahmanice. În astronomie, cei şapte rishi corespund constelaţiei „Ursa Mare”. Într-o accepţie nemitologică, termenul desemnează înţelepţii sau anahoreţii sanctificaţi prin viaţa lor austeră.
69} „Dorinţa”: traducere foarte aproximativă a sk. Samkalpa, ce nu-şi găseşte un echivalent în vocabularul nostru, din cauza multiplelor sale valori semnatice. Termenul sanskrit se referă la capacitatea de a concepe un act mental sau de a-l traduce în faptă, reunind concomitent sensurile de „reprezentare”, „voinţă”, „hotărâre” şi „dorinţă”.
70} Strofă care-ca şi cele ce urmează-este obscură, pretându-se la diverse traduceri, deoarece oferă un joc de cuvinte făcut posibil de polisemia sk. Atman, care poate fi tradus prin pronumele reflexiv singular, prin „trup” şi prin „Sinele” (eul absolut, opus celui fenomenal).
71} „Neclintiţi”: sk. Kutastha, litt. „cel care stă în vârf”.
72} „Dorinţa”: sk. Samkalpa (vezi nota 69N69).
73} Strofa reia un pasaj din Isha-Upanishad, 6: „cel care vede toate fiinţele numai în atman şi atman-ul în toate fiinţele”.
74} „Care, prin asemuire cu Sinele, priveşte pretundeni la fel”: care a anulat antinomiile şi suferinţa, aşa cum sunt anulate în Sinele pe care Upanishadele îl descriu „eliberat de orice păcat, fără bătrâneţe, fără moarte, fără suferinţa” (Chandogya-Upanishad, VIII, 7, 1).
75} „Exerciţiu repetat”: sk. Abhyasa, litt. „aplicare”, „realizare practică”, desemnează în Yoga şi literatura tantrică efortul desăvârşirii spirituale. Cf. Yoga-sutra, I, 12: „prin exerciţiu repetat şi renunţare [se obţine] suprimarea acestei agitaţii [mentale]”.
76} „Lipsit de amândouă”: de credinţă şi de yoga.
77} „Brahman-Cuvantul”: sk. Shabdabrahman desemnează Vedele care sunt corpul sonor al lui Brahman. Cf. Maitry-Upanishad VI, 22: „în adevăr sunt doi Brahman ce trebuie cunoscuţi: Brahman-Cuvantul şi Cel Suprem”. În gândirea filosofică postupanishadică, la Bhartrihari şi în Vedanta, se dezvoltă o filosofie a cuvântului în care shabdabrahman este considerat realitatea supremă care generează lumea. Rădăcinile acestei concepţii pleacă din Rig-Veda (X, 71 şi 125), unde cuvântul (vac) este identificat cu Brahman.
78} Sinele individual (jivabhuta): litt. „elementele vieţii”, este consubstanţial cu Spiritul suprem şi unic, fiind suportul transcendent al vieţii organice.
79} „Lume”: sk. Jagat, litt. „ceea ce se mişcă”.
80} „Ce-l omenesc”: sk. Paurusha, poate fi tradus şi prin „bărbăţie”.
81} „Neclintit”: nesupus devenirii.
82} „Iluzia” (maya): în această strofă spre deosebire de IV, 6 (vezi Vezi nota 54N54), conţinutul termenului aproximează valoarea filosofica pe care i-o da vedantinul Samkara: lumea fenomenala (prakriti) alcătuită din cele trei Tendinţe creează o iluzie care tulbură conştiinţa, fără a fi ea însăşi o iluzie, ca la Shamkara.
83} „Starea demonica”: sk. Asura, litt. „ne-zeu”, tradus în general prin „demon”, este o fiinţa mitologica răufăcătoare. Toţi demonii sunt fiii lui Diţi şi Danu, cei doi vrăjmaşi ai zeilor, care sprijină pe demonul şarpe Vritra în lupta sa cu Indra (cf. Infra IX, 12; XVI, 6 sqq.). Trebuie să amintim ca aceasta etimologie şi concepţie despre asura este tardivă; în mitologia primitivă a Vedelor, asura (derivat de la asu, „viaţa”) avea aceeaşi accepţie cu deva, „zeu”; curând însă, chiar în imnurile tardive din Rig-Veda, fonemul iniţial [a] care face parte din tema cuvântului a fost considerat ca un prefix negativ, dând termenului o valoare peiorativă, aşa cum va fi consacrată în mitologia ulterioară.
84} „Rânduieli”: sk. Niyama, litt. „regula”, „prescripţie” cu caracter religios.
85} „Îşi urmează natura lor proprie”: litt. „sunt constrânşi de natura lor proprie”.
86} Cf. nota 27.
87} Pentru mitologia Brahmanelor şi Upanishadelor realitatea este triplă: (1) macrocosmosul (adhidaivata) cu elementele sale sacre (spaţiul, soarele, focul, luna, aerul, apa şi pământul), (2) microcosmosul (adhibhuta) vieţuitoarelor şi în primul rand al omului, alcătuit din trup şi sufluri vitale omologate pe plan divin cu elementele macrocosmosului şi (3) realitatea sacrificială (adhiyajna), mezocosmosul care mediază între macroşi microcosmos, creând armonia şi stabilitatea întregii lumi, prin transferurile magice pe care le efectuează.
88} „Natura proprie”: textul nu precizează despre a cui natura proprie este vorba. Uni traducători subînţeleg că se referă la Brahman, alţii la persoana umană. Am preferat să păstram incertitudinea textului.
89} Importanţa ultimului gând – cel din clipa morţii – pentru destinul ulterior al conştiinţei este o tema care capătă o mare importanta în religiile indiene care accepta ideea graţiei divine. Tema este însă mai veche; ea este implicata în mod aluziv în Chandogya-Upanishad, III, 14, 1 şi într-un mod explicit în Prajna-Upanishad, III, 10.
90} „Poetul”: sk. Kavi desemnează poeţii demiurgi care, făurind Vedele, iau parte la ordinea lumii pe care o stăpânesc prin magia versului lor.
91} „De culoarea soarelui de dincolo de tenebre”: cf. Shveta-shvatara-Upanishad, III, 8: „cunosc pe acest mare Spirit (purusha) de culoarea soarelui de dincolo de tenebre”.
92} „Se păstrează caşti”: sk. Brahmăcarya, litt. „faptul de a avea o conduită conformă cu prescripţiile vedice”; în textele vechi desemna noviciatul brahmanilor în care se pastra o castitate absolută.
93} „Porţile”: cf. supra, nota 63N63; moartea este precedată de o retragere a suflurilor vitale în cap, care este sediul lor central, de unde vor părăsi ulterior corpul prin „orificiul lui Brahman” (brahmarandhra) situat în creştetul capului.
94} Se continuă ideea din strofa 17, despre zilele şi nopţile lui Brahman. În cadrul omologării dintre microşi macrocosmos, creaţia şi distrugerea ciclică a cosmosului sunt asimilate cu ciclurile zilei şi ale nopţii, ale veghei şi alesomnului. În timpul somnului fără vise, simţurile şi o data cu ele lumea exterioara – elementele, zonele cosmice şi divinităţile corespunzătoare lor – sunt resorbite în suflul central (atman), pentru a fi proiectate din nou spre exterior în momentul trecerii. Cf. Satapatha-brahmana, X, 3, 3, 6 şi Kaushitaki-Upanishad, III, 3.
95} „Desfăşurat”: sk. Tata, litt. „întins”; conform uneia dintre viziunile cosmogonice indiene, întregul conţinut cosmic se află înainte de creaţie, conglomerat şi nediferenţiat, deoarece nu există spaţiul eteric (akasha) care să le separe. Spaţiul a fost creat prin stâlpul cosmic, cu ajutorul căruia divinitatea creatoare a separat cerul de pământ. După cum remarca P. Mus, stâlpul cosmic este însuşi spaţiul, iar tema creaţiei este „ideea dilatării cosmice” (Barabudur, t. I, Imprimerie d'Extreme Orient, Hanoi, 1935, p. 452), spaţiul fiind mijlocul de diferenţiere şi opoziţie al lucrurilor.
96} Începând cu prezenta strofă şi până la 27 se reia vechea concepţie eschatologică dezvoltată mai ales în Upanishade (Chandogya-Upanishad, V, 10) despre cele doua cai: „calea zeilor” (devayana) şi „calea străbunilor” (pitriyana). Prima pleacă din foc, trece prin zone din ce în ce mai luminoase şi ajunge la Brahman care este „lumina luminilor”. Cea de-a doua, plecata din fum, trece prin zona întunecoasă şi se opreşte în luna, unde se află sălaşul celor „plecaţi” (Kaushitaki-Upanishad, I, 2; II, 8). Cei ajunşi în lună rămân acolo pană la epuizarea meritelor lor, după care revin pe pământ printr-o succesiva materializare, redevenind succesiv spaţiu, vânt, fum, ceaţă, nor, ploaie şi seminţe; sub această ultimă formă, intrând într-o matcă umană sau animală, se renasc după meritele fiecăruia.
97} Comparaţia între realitatea ultimă şi spaţiul eteric (akasha) pleacă de la faptul ca în cosmologia indiană spaţiul nu este conceput ca un atribut al materiei – rezumat la tridimensionalitatea percepţiei senzoriale – ci ca element de bază al cosmosului, factor atotcuprinzător şi omniprezent, principiu al unităţii, suport al existenţei materiale şi spirituale. În Chandogya-Upanishad (III, 12, 6 sqq.; 18, 1) Brahman este asimilat în ordine obiectiva cu spaţiul eteric, iar în ordine subiectiva cu spaţiul spiritual din interiorul inimii (cf. Bh-g. XVIII, 6Cartea_18>second).
98} Durata existentei lumii este echivalata cu o zi a lui Brahman şi cu o mie de yuga (cf. nota 56N56).
99} „Credincioşi legămintelor”: respectând legămintele de asceza şi îndatoririle religioase.
100} „Strădania sacrificiului”: sk. Kratu desemnează forţa şi efortul religios al omului pios în lupta cu raul; în textele tardive denumeşte sacrificiul Somei.
101} „Mantra”: vers vedic, formula rituala cu valoare magica.
102} „Silaba [sacra] OM”: este considerata în toate religiile indiene ca simbol al realităţii supreme.
103} „Rik, Şaman şi Yajus”: cele trei vede principale, respectiv Rig-Veda, Sama-Veda şi Yajur-Veda.
104} „Soma”: sucul plantei soma care joaca un rol important însacrificialismul şi mitologia vedica, unde este ridicata la rangul de divinitate, legata de simbolismul acvatic şi lunar (imortalitate, fertilitate).
105} „Cel ce este stăpân peste zei”: Indra.
106} „Ducere şi întoarcere”: între lumea pământească şi cea cereasca.
107} Aluzie la sacrificiul de tip puja, prezent în religiile tardive, net deosebit de cel vedic întrucât este lipsit de mediaţia focului şi a preotului, permiţând un contact direct între adorator şi obiectul adoraţiei sale.
108} „Om bun”: sk. Sadhu are şi accepţia de „sfânt”.
109} „Matcă a păcatului”: matcă în care se renaşte pentru ispăşire.
110} „Vaishya”: casta a treia, a negustorilor şi meseriaşilor.
111} „Shudra”: casta ultima, a servitorilor.
112} „Întruchipare”: sk. Vibhuti, litt. „manifestare” (a forţei divine).
113} „Cu suflurile vitale plecate la mine”: aluzie la adorarea divinităţii prin sacrificiul suflurilor vitale (cf. nota 60N60).
114} „Aditya”: fiu al zeiţei Aditi, mama zeilor.
115} „Marici”: fiu al lui Brahma.
116} „Măruţi”: (sing. Măruţ), grup de zeităţi minore, prezente încă în mitologia vedică unde simbolizau vântul şi furtuna.
117} „Şaman”: Sama-Veda.
118} „Vasava”: epitet al lui Indra, căpetenie a zeilor Vasu.
119} „Rudrashi”: (sing. Rudra)un grup de zei care-l însoţesc şi-l asistă pe Shiva.
120} „Shamkara”: zeul Shiva.
121} „Stăpânul bogăţiilor”: zeul Kubera care comandă armata demonilor Yaksha şi Rakshas, păzitori ai comorilor ascunse în pământ.
122} „Brihaspati”: personaj mitic, preot al zeilor pentru ritualele lor domestice. Etimologia termenului îl defineşte ca „stăpân al rugăciunii”, funcţie pe care o îndeplineşte în mitologia vedică. În literatura postvedică este divinitatea elocinţei şi a înţelepciunii.
123} „Skanda”: zeu al războiului, fiu al lui Shiva.
124} „Bhrigu”: cel mai important dintre marii Rishi.
125} „Narada”: cel mai important dintre divinii Rishi.
126} „Gandharva”: divinităţi minore, muzicanţi cereşti a căror căpetenie este Citraratha.
127} „Cei ce au atins desăvârşirea [spirituală]”: sk. Siddha are şi sensul de fiinţă semidivină, dotată cu puteri magice.
128} „Ucchaishravas”: regele cailor, născut din oceanul primordial.
129} „Airavata”: elefant mitic, vehicol al zeului Indra.
130} „Kandarpa”: zeul iubirii.
131} „Vasuki”: şarpe mitic.
132} „Naga”: şerpi mitici.
133} „Ananta”: „cel fără sfârşit”, şarpele ce plutea pe apele primordiale, de dinaintea creaţiei, purtându-l pe Vishnu adormit.
134} „Aryaman”: străbunii zeificaţi au ca şef pe Aryaman.
135} „Yama – pentru stăpâni”: joc de cuvinte bazat pe etimologia YAM- „astăpâni”.
136} „Prahlada”: căpetenia demonilor Asura, numiţi şi Daitya, „fii ai lui Diţi”.
137} „Timpul-pentru cei ce ţin numărătoarea”: joc de cuvinte bazat pe etimologia KAL- „a număra” a cuvântului kala, „timp”.
138} „Fiul lui Vânata”: pasărea mitică Garuda, vehicol al zeului Vishnu duşmanul şerpilor Naga.
139} „Makara”: monstru marin, emblema a zeului iubirii, Kama.
140} „Fiica lui Jahnu”: Gangele.
141} „Dvandva”: termen gramatical indian desemnând cuvintele compuse ai căror termeni se află în relaţie de coordonare.
142} „Între ce este femeiesc”: toate substantivele care urmează sunt de genul feminin în textul original.
143} „Gayatri”: termen în prozodia indiană, desemnând un metru compus din 3 x 8 silabe.
144} „Margashirsha”: termen calendaristic indian desemnând luna care corespunde unei perioade din decembrie şi noiembrie.
145} „Vrishni”: numele unui trib care îl adora pe Vasudeva.
146} „Vyasa”: înţelept legendar căruia i se atribuie compunerea unor imnuri vedice, a Mahabharatei şi altor texte.
147} „Ushanas”: cel mai faimos Rishi, preceptor al demonilor Asura.
148} „Întrupare a tuturor minunilor”: litt. „alcătuit din toate minunile”.
149} „Svasti”: formula reverenţioasă şi auspicială.
150} „Ushmapa”: „cei care sorb aburii [mâncărilor]” sunt străbunii (pitri).
151} „Focul Timpului de Apoi”: sk. Kalanala, focul care distruge universul la încheierea unui ciclu cosmic.
152} „[Atot] puternic”: sk. Pravriddha, are şi sensul de „bătrân”, „străvechi”.
153} „A trage lumea înapoi”: a retrage lumea din forma ei manifestata în cea nemanifestată, a o distruge.
154} „Savyasacin”: epitet al lui Arjuna, care se refera la capacitatea acestuia de a se servi în lupta de mana stânga, tot aşa de bine ca şi de cea dreapta.
155} „Cel de dincolo”: inca din imnul creaţiei din Rig-Veda X, 129, se vorbea despre realitatea ultima ca fiind dincolo de Fiinţă (sat) şi de Nefiinţa (asat). În Mundaka-Upanishad, II, 2, 1 se vorbeşte de Brahman ca despre cel „mai presus de ceea ce există şi de ceea ce nu există”, iar în Shveta-shvatara-Upanishad, IV, 18, se spune ca Brahman nu este „nici Fiinţă, nici Nefiinţa”.
156} „Străbunul”: divinitatea primordiala.
157} „Cei ce au trup”: conştiinţa legata de trup dobândeşte cu greu realitatea nemanifestată.
158} „După aceea”: după moarte.
159} „Concentrarea minţii” (dhyana): este o etapa în tehnicile yoga.
160} „Campul”: sk. Kshetra desemnează lumea-obiectiva şi tot ceea ce este strain conştiinţei pure numită „cunoscătorul campului” (sk. Kshetrajna).
161} „Versuri”: sk. Chandas, versurile Vedelor sau ale Upanishadelor
162} „Brahma-sutra”: titlul textului de baza al sistemului Vedanta, atribuit lui Badarayana (secolele IV-V). Prezenta acestui titlu constituie pentru R. Garbe un argument ca strofa respectiva este o interpolare. Totuşi, s-ar putea ca titlul să fie mai vechi decât textul lui Badarayana, deoarece Brahma-sutra este rezultatul unor elaborări succesive (cf. O. Lacombe, L'absolu selon le Vedanta, Librairie orientaliste Paul Geuthener, Paris, 1937, p. 13).
163} „[Inca] una”: simţul intern (mânaş) numit şi cea de-a unsprezecea forţa (indrya).
164} Elementele enumerate în strofa aceasta corespund celor douăzeci şi patru de principii (tattva) din sistemul Samkhya, care alcătuiesc natura (prakriti).
165} „Gândirea”: sk. Cetana, face parte şi ea din lumea obiectiva a „campului”, fiind deosebita de Spirit care este conştiinţa pura. Deosebirea dintre gândire (cetana) şi conştiinţa Spiritului rezulta, după cum sublinia O. Lacombe (op. Cât., p. 127), din faptul ca gândirea este obiectivabila şi cognoscibila, constituind în concepţia indiana o zona de trecere între subiectul pur şi obiectul sau.
166} „Cunoaşterea adevărului”: se poate traduce şi prin „adevărata cunoaştere”, din cauza incertitudinii pe care o prezintă forma compusa a expresiei în limba sanskrita.
167} Întreaga strofa reia epitetele care îi sunt atribuite lui Vishvakarman (creatorul lumii) în Rig Veda, X, 81, 3 şi în Shveta-shvatara-Upanishad III, 3. – Sinelui (atman) asimilat cu Rudra.
168} „Părând”: se poate traduce şi prin „iluminând”.
169} „Nu-şi loveşte singur Sinele”: nu face rau nici unei fiinţe, fiind conştient de identitatea Sinelui sau cu Sinele celorlalte fiinţe.
170} „De aici”: din aceasta lume.
171} „Porţile”: organele senzoriale; cf. nota 63N63 şi 93
172} Se reia tema arborelui cosmic, prezentata prima data în Rig-Veda I, 24, 7. În Katha-Upanishad, VI, 1 se vorbeşte de „smochinul etern cu rădăcina în sus şi crengile în jos”, reprezentând pe Brahman şi nemurirea în care sunt aşezate toate lumile. Brahman este rădăcina cereasca a lumii, după cum lasă să se înţeleagă un alt pasaj din Shveta-shvatara-Upanishad, III, 9. Interpretarea din Bh-g. A imaginii pomului răsturnat diferă de cea upanishadica, arborele nemaifiind o realitate eterna, ci o iluzie care trebuie tăiată.
173} „De aici”: din aceasta lume.
174} „Ele”: simţurile externe şi cel intern.
175} „Vaishvanara”: principiul ignic universal aflăt în stomacul vieţuitoarelor unde asigură mistuirea.
176} „Cel pe care-l dezvăluie toate Vedele”: litt. „cel ce este cunoscut prin toate Vedele”.
177} „Vedanta”: sfârşitul Vedelor, desemnează Upanishadele.
178} Strofa ce face aluzie la scoala Carvaka. Totuşi, Garbe acreditează ipoteza ca aluzia s-ar referi la sistemul Vedanta; el citează în acest sensTattiriya-Upanishad, II, 6, care afirma ca lumea s-a născut din dorinţa Sinelui suprem de a se multiplica.
179} „Treapta cea mai de jos”: a fiinţelor inferioare.
180} „Shastra”: textele care reglementează normele de viaţa în tradiţia brahmanica; cel mai cunoscut dintre ele este cel al lui Manu.
181} „Aici”: în lumea aceasta.
182} „Mulţimea elementelor”: sk. Bhutagrama este o expresie care poate fi susceptibila şi de alta interpretare decât cea adoptata în general ca referindu-se la elementele constructive ale fiinţelor. Credem ca expresia poate fi interpretata ca referindu-se la „mulţimea fiinţelor” divine care alcătuiesc pantheonul interior. Cf. nota 33. N33 Cf. Atharva-Veda XI, 8, 18: „divinităţile sălăşluiesc în trupul [uman] ca vitele în grajd”. Acelaşi text compara trupul omenesc cu un vas în care locuiesc cei şapte Rishi, iar Brihad-aranyaka-Upanishad, (II, 2, 3) îi identifica pe aceştia cu cele şapte sufluri vitale.
183} „Adorarea. învăţătorului”: vezi nota 16.
184} „Asceza trupului, a cuvântului şi a minţii, la care se refera strofele 14-l6, este întâlnită şi în buddhism.
185} „Vas ales”: expresie legata de imensul prestigiu de care se bucura vasul – şi recipientul în general – în lumea indiana, unde este adorat ca o emblema cosmica şi divina. „A face din cineva un vas ales” reprezintă forma metaforica a sensului de „a cinsti”, „a adora”.
186} „OM TAT SAT”: formula rezumând întreaga ontologie upanishadica; ea este compusa din silaba sacra OM, din pronumele demonstrativ neutru tat, „acesta” şi din participiul prezent neutru al verbului AS, „a fi”; sat, „ceea ce există”, „Fiinţa”.
187} „Asat”: „ceea ce nu există”, „Nefiinţa”.
188} „Nici aici, nici dincolo”: nici în lumea aceasta, nici în cealaltă.
189} „Temelia”: trupul.
190} „Instrument”: funcţia sau organul senzorial.
191} „Ceea ce-l divin”: sk. Daivam, poate fi înţeles fie ca „voinţă divină”, „soartă”, fie în sens direct, ca divinitate care sălăşluieşte în interiorul fiecărei fiinţe.
192} „Mândria”: sk. Mada are şi sensul de excitaţie alcoolica sau sexuala.
193} „Cu care te-ai născut”: pentru care te-ai născut.
194} „Cu care te-ai născut”: pentru care te-ai născut.
195} „Sunt în picioare”: în strofa I, 47, Arjuna, descumpănit, se aşezase în carul sau de luptă, lăsând să-l cadă arcul din mană.
