Cap. XVI

1 După aceasta, Adam şi Eva, tremurând ca de obicei în peşteră, s-au rugat şi au plâns până nu s-a făcut de ziuă.

2 Iar când au văzut lumina că se reântoarce la ei, s-au liniştit de frică şi şi-au întărit inimile.

3 Apoi Adam a ieşit din peşteră şi când a ajuns la gura ei şi s-a întors spre răsărit, a văzut răsăritul de soare şi razele sale căzând peste el, care l-au încălzit, iar lui i s-a făcut frică, crezând în inima sa că flacăra s-a lăsat să-l ardă.

4 Atunci a început a plânge şi a se lovi în piept şi a căzut cu faţa la pământ, cu durere spunând:

5 "O, Doamne, nu mă arde şi nu-mi lua deja viaţa de pe pământ."

6 Căci el a gândit că soarele era Dumnezeu.

7 Cu atât mai mult, cu cât din grădină se auzea glasul lui Dumnezeu şi zgomot, făcându-i frică. Adam n-a mai văzut lumina strălucitoare a soarelui nici vreo flacără care să-i ardă pielea.

8 De aceea i-a fost frică de soare, când razele sale l-au cotropit; crezând că Dumnezeu vrea să-l nimicească prin foc căci s-au împlinit zilele de care i-a spus.

9 Şi a mai gândit el: "Dumnzeu nu m-a nimicit prin întunericul care a fost, ci ne va nimici acum prin căldura focului."

10 Dar până a gândit el aşa în inima lui, Cuvântul lui Dumnezeu, a venit la el şi i-a spus: -

11 "Adame, scuală-te şi te ridică, căci acest soare nu este Dumnezeu, ci a fost făcut ca să de-a lumină ziua, de care ţi-am vorbit în peşteră când ţi-am spus că ziua vei avea lumină.

12 Dar Eu sânt Dumnezeu, care va fi cu tine noaptea."

13 Şi Dumnezeu a plecat şi n-a mai vorbit cu Adam.