Cap. XXXVII

1 Atunci Adam a zis Evei: "Oare nu sunt acestea smochini din pomii unde ne-am ascuns noi şi din care am rupt noi două frunze şi ne-am acoperit goliciunea, căci am fost deprivaţi de natura noastră strălucitoare? Dar acum noi nu ştim ce ne va paşte dacă mâncăm din ele.

2 Deci să ne abţinem să nu mâncăm din ele, ci să-l întrebăm pe Dumnezeu să ne de-a să mâncăm din Pomul Vieţi."

3 Şi aşa au făcut.

4 Şi Adam a început a se ruga lui Dumnezeu şi al implora să le de-a din Pomul Vieţi să mănânce, spunând: "Dumnezeule, când am păcătuit, am încălcat porunca Ta în ora a şasea a zilei de Vineri, noi am fost dezgoliţi de natura noastră strălucitoare şi n-am mai rămas în Grădină după schimbarea noastră, mai mult de trei ore.

5 Şi spre seară, Tu ne-ai scos afară din ea. Dumnezeule, noi am păcătuit împotriva Ta, o singură oră şi acum toate aceste necazuri ne pasc.

6 Căci aceasta este a patruzeci şi treia zi; şi să ne răscumperi pentru acea oră în care am păcătuit!

7 Dumnezeule, priveşte ne cu ochii Tăi miloşi şi nu-ţi aminti de schimbarea noastră din faţa Ta.

8 Şi dă-ne din Pomul Vieţi să mâncăm, să ne întoarcem şi să nu mai suferim pe acest pământ, căci Tu eşti Dumnezeu.

9 Când am păcătuit împotriva poruncilor Tale, Tu ne-ai scos din grădină şi ai pus cherubimul să păzească Pomul Vieţi, să nu mâncăm din el şi să trăim după ce-am păcătuit.

10 Însă acum, Dumnezeule, după ce am îndurat toate aceste chinuri timp de patruzeci şi trei de zile, fă să fie aceasta la fel cu acea oră în care am greşit."