Cap. X

1 Când au auzit toţi aceasta au rămas uimiţi, căci au văzut că uşa era pecetluită, dar în odaie Iosif nu mai era.

2 Atunci Ana şi Caiafa au plecat; şi până se mirau toţi că Iosif nu era în odaie, a venit unul dintre ostaşi care a păzit mormântul lui Iisus şi a zis:

3 "Până ce stăte-am de pază la mormântul lui Iisus, s-a făcut un cutremur şi noi am văzut un înger al lui Dumnezeu; dând la o parte piatra din faţa mormântului;

4 Faţa sa era plină de lumină, cu o îmbrăcăminte albă ca zăpada; şi ne-a luat o frică ca de moarte.

5 Apoi l-am auzit pe înger vorbind cu o femeie: "Nu-ţi fie frică, ştiu că ai venit să-l cauţi pe Iisus care a fost răstâgnit; el a înviat aşa cum v-a spus.

6 Vino şi vezi locul unde a fost pus; apoi mergi şi spunele ucenicilor săi, că a înviat din morţi şi că va merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi vedea, aşa cum v-a spus."

7 Auzind aceasta Evrei i-au chemat pe ostaşi ce păzeau mormântul lui Iisus şi le-au spus: "Cine erau acele femei, cu care a vorbit îngerul? De ce nu le-aţi oprit?"

8 Iar ostaşi au răspuna: "Noi nu am ştiut cine sânt ele şi în plus am rămas ca morţi de frică şi cum le-am fi putut opri?"

9 Şi au spus Evrei: "Precum viu este Domnul, noi pe voi nu vă credem."

10 Apoi au spus ostaşi: "Când la-ţi văzut pe Iisus făcând atâtea minuni şi nu la-ţi crezut, cum o să ne credeţi pe noi? Voi spunea-ţi precum viu este Domnul, căci Domnul întradevăr este viu.

11 Noi am azuit că la-ţi închis pe Iosif care l-a înmormântat pe Iisus, într-o odaie şi aţi pecetluit uşa, iar când aţi deschis-o, nu la-ţi aflat acolo.

12 Când îl veţi aduce pe Iosif pe care la-ţi păzit voi, atunci şi noi îl vom aduce pe Iisus, pe care l-am păzit la mormânt." 10

13 Şi Evrei au spus: "Noi o să-l aducem pe Iosif, însă dar o să-l aduceţi voi pe Iisus, căci Iosif este în oraşul său Arimateia."

14 Şi ostaşi au spus: "Dacă Iosif este în Arimateia, atunci şi Iisus este în Galileea, cum a spus îngerul către femeie."

15 Şi auzind aceasta, Evrei s-au înfricoşat şi s-au sfătuit între ei, căci dacă aceste lucruri se vor auzi în popor, atunci toţi vor crede în Iisus.

16 Atunci au luat o mare sumă de bani şi le-au dat ostaşilor, spunând: "Să spuneţi tuturor că ucenici lui Iisus au venit noaptea când voi aţi dormit şi au furat trupul lui Iisus; şi când Pilat va auzi aceasta, va fi mulţumit de noi şi nici vouă nu vă va face nimic."

17 Atunci ostaşi au luat bani şi au făcut după cum le-au spus Evrei şi au răspândit zvonuri printre oameni.

18 Însă un oarecare preot, pe nume Fines şi ucenicul său Ada şi un Levit pe nume Ageus, ei trei au venit din Galileea către Ierusalim şi au povestit mai marilor dintre preoţi şi tuturor din sinagogă, următoarele:

19 "Noi l-am văzut pe Iisus, care a fost răstâgnit, stând de vorbă cu cei unsprezece ucenici ai săi, pe Muntele Măslinilor, în mijlocul lor spunând:

20 Mergeţi prin toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia, pe la toate neamurile, botezaţii în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt; şi oricine din ei va crede şi va fi botezat, va fi salvat.

21 După ce-a spus aceasta ucenicilor săi, l-am văzut urcându-se la cer."

22 Când preoţi, mai mari, bătrâni şi Leviţi au auzit aceasta, au spus către cei trei: "Da-ţi slavă Dumnezeului lui Izrael şi mărturisiţine-ţi înaintea lui, că ceea ce spuneţi este adevărat, ceea ce aţi văzut şi auzit."

23 Iar ei au spus: "Precum Domnul părinţilor noştri viu este, Dumnezeu lui Avram, Isac şi Iacob, ceea ce am văzut noi şi am auzit, pe Iisus şi ucenici săi, stând de vorbă şi apoi Iisus înălţându-se la cer, este adevărat."

24 Şi mai departe cei trei au spus: "Şi dacă nu am văzut şi n-am auzit toate acestea, precum am spus, să fim într-un mare păcat."

25 Atunci mai marele dintre preoţi s-a ridicat şi ţinând cartea legilor pe mâini, i-a jurat pe cei trei, spunând: "Aceste lucruri să nu le mai spuneţi nimănui."

26 Şi le-a dat o mare sumă de bani şi a trimis oameni cu ei să-i pereacă până în ţara lor, ca să nu mai stea să se mai întâlnească cu cineva prin Ierusalim.

27 Apoi toţi Evrei s-au adunat laolaltă la sfat, zbuciumaţi şi îngrijoraţi de toate cele auzite şi văzute, spunând: "Ce sunt aceste lucruri, care s-au întâmplat în Ierusalim?"

28 Dar Ana şi Caiafa, consolidându-i, au zis: "De ce am crede noi ostaşilor, care au păzit mormântul lui Iisus, că au văzut un înger care a dat piatra la o parte de la mormânt?

29 Poate că ucenici lui, le-au dat bani şi le-au zis aşa să spună; şi poate chiar ostaşi au luat trupul lui Iisus.

30 Înafară de aceasta, consider că nu ar trebui să dăm crezare nici străinilor, fiindcă şi ei au luat bani de la noi şi au răspândit spusele noastre, pe care noi le-am cerut lor să le răspândească. Ei pot fi cum de partea noastră, la fel şi de partea ucenicilor lui Iisus."

Share on Twitter Share on Facebook