Psalmul VIII

Necazul şi sunetele de luptă m-au făcut să aud,

Sunetele trompetei glăsuind măcelul şi calamitatea;

Sunetele mulţimi ca un vânt năprasnic,

Ca o furtună cu mare foc ce răzbeşte prin Negev.

Şi am spus în inima mea, cu siguranţă

Dumnezeu ne judecă pe noi.

Un sunet am auzit umblând împrejurul Ierusalimului, oraşul sfânt.

Muşchii mei au pleznit de cele auzite şi genunchii mi s-au clătinat;

Şi frica m-a cuprins în inimă iar oasele mele s-au

înspăimântat ca inul.

Şi-am spus: Drumul lor este stabilit în dreptate.

Am gândit asupra judecăţilor lui Dumnezeu de la facerea omului şi a pământului;

Am ţinut dreptatea lui Dumnezeu în judecăţile Sale căci ele sânt din vechime.

Dumnezeu a dezvelit păcatele lor în plină zi;

Şi tot pământul a venit să afle dreptele judecăţi

ale lui Dumnezeu.

În locuri secrete sub pământ, nedreptatea lor a fost comisă să-l provoace pe El şi să-l mânie;

Ei au făptuit ruşine, mamă şi tată cu fică;

Ei au comis adulter, fiecare om cu nevasta aproapelui său.

Au făcut legământ unul cu altul cu jurământ s-au jurat

Şi-au prădat sanctuarul lui Dumnezeu, crezând că răzbunare nu va fi.

Au călcat altarul Domnului, făcând tot felu de urâciuni;

Şi cu sânge menstrual au pângărit sacrificiile, cu carnea lor împreună.

N-au lăsat nici un păcat neâmplinit, întrecând păgâni.

De aceea Dumnezeu le-a pregătit un duh de abatere;

Şi le-a dat să bea din potir vin nediluat, ca să-i îmbete.

L-a adus apoi pe cel de la capătul pământului, pentru ai înfrânge foarte;

El a declarat război împotriva Ierusalimului şi a ţări lui.

Iar regii ţării au venit să-l întâmpine cu plăcere; şi i-au zis ei lui:

Binecuvântată este calea ta! Vino şi intră la noi cu pace.

Dar calea lor era aspră dinainte de-a intra le ei;

Ei au deschis porţile la Ierusalim şi au încununat pereţi.

Precum tatăl intră în casa fiilor săi, astfel el a intrat în Ierusalim în pace;

Şi şi-a întărit piciorul său în siguranţă.

Şi-a capturat el fortăreaţa şi pereţi Ierusalimului;

Căci Dumnezeu însuşi la condus în siguranţă, până ce ei se mirau.

El i-a nimicit pe regii şi pe orice înţelept al statului

Şi a vărsat sângele locuitorilor din Ierusalim, ca apa cea murdară.

Iar pe fiii şi ficele lor i-a alungat, căci s-au dedat la slăbiciuni.

S-au întinat în slăbiciuni asemeni părinţilor lor;

Pângărind Ierusalimul şi lucrurile sfinte ale numelui lui Dumnezeu.

Însă Dumnezeu şi-a arătat dreptatea judecăţilor Sale peste popoarele pământului;

Căci slujnici pioşi ai lui Dumnezeu sunt ca miei inocenţi în mijlocul lor.

Vrednici a fi lăudaţi în Domnul care judecă lumea în dreptatea Sa.

De aceea, Tu ne-ai arătat judecata şi dreptatea Ta;

Iar ochii noştri au văzut judecăţile Tale, Dumnezeule.

Noi am fost martori numelui Tău cel onorat pe vecie;

Căci Tu eşti Dumnezeul dreptăţi, judecând pe Izrael cu pedeapsă.

Întoarce-ţi Dumnezeule mila Ta către noi şi nu ne părăsi;

Adună-i la un loc pe împrăştiaţi lui Izrael, în milă şi bunătate;

Căci tăria Ta este cu noi.

Iar noi ne-am încăpăţânat, totuşi Tu eşti pedepsitorul nostru.

Nu ne părăsi, Dumnezeule ca popoarele să nu ne înghită pe noi căci nu vei avea apoi pe cine scăpa.

Căci Tu eşti Dumnezeul nostru de la început

Şi în Tine stă nădejdea noastră Doamne;

Şi nu ne vom depărta de la Tine,

Căci bune sânt judecăţile Tale, căci stau deasupra noastră.

Nouă şi fiilor noştri, Tu vei fi plăcerea noastră în veci.

O, Doamne Salvatorule, nu ne vom mai clinti.

Domnul este vrednic să fie lăudat pentru judecăţile

Sale prin gura pioşilor Săi.

Şi binecuvântat să fie Izraeleul Domnului în veci.

Share on Twitter Share on Facebook