Monede

Valoarea de schimb a monedelor depindea de natura și greutatea metalului din care erau confecționate. În epoca patriarhilor se practica schimbul în natură, produsele fiind evaluate prin cântărire. Trecerea la sistemul monetar s’a făcut treptat, încheindu-se abia în epoca profeților. La început, aurul și argintul folosite ca mijloc de schimb circulau în forme și dimensiuni variate; pentru a li se stabili valoarea, trebuiau cântărite de fiecare dată. De aceea, denumirile măsurilor curente de greutate s’au dat și celor dintâi monede propriu-zise. După ce forma și greutatea acestora s’a standardizat (începand din sec. VII i. H.), n’a mai fost nevoie de cântărirea lor. Denumirile și valorile monetare menționate în Sfânta Scriptură se prezintă astfel:

din aur din argint

siclu 11,424 g 14,54 g

statir 8,60 g

dinar (drahmă) 4,55 g

mină 571,200 g 727,00 g

talant 34,272 kg 43,62 kg

Codrantul, leptaua, asariul și obolul, mici subdiviziuni monetare din aramă, unele cântărind sub 1 gram, serveau la darea restului și la micile cumpărături zilnice.

Mina (= 50 sicli = 2000 drahme) și talantul (= 3000 sicli = 12000 drahme) nu erau monede, ci denumiri ale sumelor monetare mari.

Puterea de cumpărare a acestor monede, pe vremea Mântuitorului, rezulta din informația ca dinarul reprezenta salariul zilnic al unui muncitor agricol (Mt 20, 13) și asigura întretinerea unui om pe timp de 24 ore (Mt 20, 2, 9, 10, 13; Lc 10, 35; Mc 14, 5 etc.).