Moartea lui Alexandru

Iar într-acea vreme trăia o muiere în Macedonia, anume Minerva, și era vicleană și rea muiere, și avea doi feciori la Alexandru, pe unul îl chema Vreonus, pe altul Leveadus, și era Vreonus paharnic, iar Leveadus comis mare. Și era Leveadus foarte trufaș. Iar Minerva trimese carte la feciori și le zise :

„Fiii mei! Ce folos aveți voi în țări străine, de ați fi și împărați ? Cinstea omului este să domnească la moșia lui, așa și voi cereți de la Alexandru să vă dea Macedonia, să fiți împărații Macedoniei, iar dacă nu vă va da Macedonia, voi veniți la mine, că de nu veți veni, eu mă voi omorî; iar de nu vă îndurați voi de Alexandru, să-i dați din această iarbă ce vă trimet, că vă va da ce veți vrea voi, iar voi să nu beți din această iarbă.” Și cetiră cartea frații și zise Vreonus :

— Frate Levcadus ! Leapădă această iarbă, că nu este bună !

Iar Levcadus nu vru să o lepede, ci merse la Alexandru, și vorbi :

— Împărate Alexandre ! Să-mi dai Macedonia !

Alexandru răspunse :

— O, dragul meu Levcadus ! Macedonia nu o voi da pînă la moartea mea, că voi să mă numesc Alexandru Macedon, ci-ți voi da Asia, Chilichia, și Rusia !

Iar el nu vru să fie împărat acolo, și chiar atunci vru să-l otrăvească pe împărat, de mînie, și nu-l lăsă frate-său, ci mult îl certă, și zise :

— Ferește-te de acest împărat minunat, că toată lumea vei tulbura și noi păți-vom mai rău decît toți, și apoi nici pe mama noastră nu o vom mai vedea ! Ferește-te și leapădă iarba !

Dar Levcadus nu ascultă și așa cugetă : de va otrăvi pe Alexandru, el va lua pe Ruxandra și va fi el împărat; atît era de trufaș !

Și iar merse la Alexandru, și zise :

— Împărate, dă-mi Macedonia !

Alexandru răspunse :

—O, dragul meu Levcadus ! Nu-ți voi da Macedonia, ci cere altă împărăție să-ți dau.

Iar el nu vru, și îndată băgă otravă în pahar ; și bău Alexandru, și grăi cătră Filip :

— O, dragul meu Filipe vraciule ! Eu băui vin dulce cu mult amar !

Filip sări și prinse a topi ierbile cu tiriac, și dete lui Alexandru de bău, iar Vreonus auzi și se spăimîntă și, junghiindu-se, muri.

Alexandru zise :

— O, dragul meu Filipe ! Poți a-mi da zile de la tine ?

Filip răspunse :

— Oh, împărate Alexandre ! Dumnezeu poate da zile, iar eu nu pot să-ți dau zile. Trei zile pot să-ți dau, pînă îți vei tocmi împărățiile.

Alexandru clătină din cap și zise :

— O, mincinoasă și deșartă lume, și mărire putredă, cum te arăți frumoasă în puțină vreme, și curînd îi pierzi pe toți, cum se zice : „Nu este bucurie pe pămînt să nu se schimbe cu jale, și nu este pe pămînt mărire, ca să nu se sfarme și să nu cadă“. Și iar zise : O, lume și soare, și toate făpturile pămîntului, plîngeți astăzi pe Alexandru, că puțină vreme a trăit pe pămînt ! Și iar zise : O, maica noastră, pămîntule, cît crești oamenii de frumoși în lume și apoi curînd îi tragi la tine, și-i înghiți pe toți ! Și iar grăi : O, dragii mei viteji macedoneni, puteți voi oare să mă scoateți de la moarte, ca să mai fiu cu voi ?

Aceasta auzind macedonenii plîngeau toți cu amar mare și grăiau :

— O, mare împărat Alexandre ! De am putea, noi toți am da zilele noastre pentru tine ! Ci nu putem ; iar împărăția-ta bine ai petrecut pe această lume, cu cinste, și cu mai mare cinste te vom petrece ; ci mergi, Alexandre, la locul tău, unde ți-i gătit de la Dumnezeu ! Aicea bine ai petrecut și acolo bine vei petrece ; și mergi cu Dumnezeu, Alexandre.

Iar Filip vraciul spintecă un cal, și băgă pe Alexandru înlăuntru și zise Filip :

— Tocmește-ți împărățiile, Alexandre, și-ți împarte lumea, împărățiile și domniile.

Și chemă Alexandru pe mamă-sa Olimpiada, și pe Ruxandra-împărăteasa și le sărută dulce și zise lui Potolomei, și lui Filon, și lui Antioh :

— Iată, fraților, pe maica mea, și împărăteasa mea, le dau în mînile voastre, să le cinstiți și să le socotiți pe frăția noastră, și nu le uitați ; și Macedonia bine să o socotiți; și trupul meu să-l duceți la Alexandria, și acolo să-l îngropați; și să știți, fraților, că ne vom aduna iarăși la judecată, toți viii și morții, și vom fi goli, stînd înaintea dreptului judecător. Și să știți că în veacul de apoi turcii vor lua Macedonia, și voi veți fi robi lor cum ne sînt ei nouă astăzi.

Și iar chemă pe Ruxandra, și o ținea de mînă, și grăia :

— Oh, fată a lui Darie, dragul meu suflet, inima mea și lumina ochilor mei ! Vezi că veni curînd necredincioasa moarte, și pe noi ne despărți de viață în lume ! Și credința noastră nimeni n-a avut-o, iar acum ne despărțim ! Și vei ști că acum mă duc în lumea cea veșnică, și de acolo nu mă voi mai întoarce ; ci tu rămîi cu Dumnezeu !

Apoi o sărută dulce, și chemă pe toți boierii pe rînd și se iertă cu toți împărații, cu toți craii și cu toți domnii, și zise :

— O, dragii mei macedoneni ! Să știți că altul ca Alexandru-împăratul nu veți mai avea ! Și zise : Aduceți-mi și pe dragul meu Ducipal.

Și scoaseră din grajd pe Ducipal și-l duseră la Alexandru ; și văzînd calul pe Alexandru murind, rîncheză tare fără de samă și bătu cu picioarele în pămînt și se apropie de Alexandru, și-și plecă capul la domnul său, și curgeau lacrămi din ochii lui izvor. Și-l luă Alexandru de coamă, și-l sărută pe cap, și zise :

— O, dragul meu Ducipal! Altul ca Alexandru nu te va mai încăleca !

Iar Ducipal își ridică capul și privi spre domni și văzu pe Levcadus, cela ce otrăvise pe Alexandru ; și se repezi la el, și-l lovi cu cornul la inimă, și-l puse sub picioarele lui și-l călcă pînă îl zdrobi. Apoi Ducipal a pornit în lume și de atunci nu se știe ce s-a făcut.

Iar Alexandru zise :

— Bea și tu, frate, din paharul pe care mi l-ai dat mie !

Și Potolomei îl dete cînilor ; iar Alexandru vorbi :

— Blăstămat să fie cela ce va hrăni pe ucigătorul de domni, pe curva din casă și pe vînzătorul de cetate !

Și iar zise Alexandru :

— O, dragii mei viteji și împărați ! Cum luarăm noi toată lumea, și pînă la rai merserăm și toate le văzurăm, și le băturăm, și eu acum nu putui scăpa de moartea năprasnică, și voi vă uitați la mine și nu-mi puteți folosi nimica ! Ci eu voi merge unde au mers toți din veac, iar voi rămîneți cu Dumnezeu, dragii mei boieri ! Și să știți că ne vom vedea iară la judecata cea înfricoșată !

Aceasta grăi marele împărat Alexandru și muri frumos în țara Ierusalimului, aproape de Eghipet, unde a zidit Iosif cel preafrumos cele șapte jitnițe ale lui Faraon-împăratul; și muri în luna lui august 15 zile ; și atâta plîngere se făcu, cum n-a mai fost în lume nicăirea, mei nu va fi cît va sta lumea. Iar mamă-sa Olimpiada și împărăteasa Ruxandra îl plângeau cu multă jale și lacrimi. Ruxandra plângea și se jelea :

— O, vai de mine, Alexandre, împăratul meu și domnul meu, dar eu ce-ți fusei vinovată de mă sooseși în țări străine ; și acuma mă lași jalnică și amărîtă ! Pentru aceasta plîngeți toți împărății, craii și domnii, tinerii și bătrînii, munții șt codrii, și toate rîurile și izvoarele întristați-vă ! Și iar zise : O, dragul meu Alexandre, astăzi apuse soarele meu și al macedonenilor ! O. amar mie. Alexandre, astăzi se întunecă lumea toată ! Sa plînga soarele și luna, și stelele, cîmpii și codrii de amarul meu ! O, dragul meu Alexandre, dulce împărat peste toți împărații, lumea și soarele meu, sufletul meu, inima mea și dragostea mea, Alexandre, de acum înainte altul nu va încăleca șaua ta ; nici eu de tine nu mă voi despărți !

Și-l sărută dulce de trei ori ; apoi luă hangerul lui Alexandru și se înjunghie acolo, și muri pe brațele lui, și astfel a făcut ce nu a mai făcut nici o muiere în lume, nicăirea. Și-i băgară pe amîndoi într-un sicriu de aur, și-i duseră la Alexandria cetate, și făcură în mijlocul cetății un turn înalt, și-i suiră sus, și-i puseră și-i zidiră acolo, și acolo stau pînă astăzi.

Și astfel se săvîrși marele împărat Alexandru la Alexandria cetate ; și rămase împărat acolo Potolomei și fu împărat înțelept pe lume, și Olimpiada se săvîrși la împăratul cu cinste. Iar Antioh împărățea în India lui Por. Și Filon împărâțea în Persia cu cinste. Iar Antigon împărățea Rîmul și tot Apusul. Și fură patru împărați mari peste toată lumea, în zilele lor binecuvîntati de Dumnezeu.

Share on Twitter Share on Facebook