Cum a împărţit Alexandru împărăţiile
Și de acolo intră în Persia la Ruxandra-împărăteasa. Și acolo începu a împărți împărățiile, și domniile și țările pe rînd ; adică lui Antioh îi dete India, împărăția lui Por, la răsărit; lui Filon îi dete Persia, a marelui Darie-împărat; lui Antigon ii dete țara Mersidonului, împărățiile lui Evimitrie-împăratul; lui Filip îi dete toată Asia, și Marea Chilichiei cu ostroavele ; lui Potolomei îi dete Eghipetul, Ierusalimul și Pelagonitul; lui Selevchie îi dete Rîmul; lui Leomedus îi dete Inglitera, și Veneția și Ţara Leșască, iară lui Finec îi dete Ţara Nemțească și Ţara Franțuzească de la apus și toate țările pe rînd.
Și șezu acolo un an cu Ruxandra-împărăteasa și se veseliră mult; și de acolo se sculă Alexandru cu toate oștile, și merse la marele Vavilon, și șezu in scaun, și într-o noapte văzu în vis venind pe Ieremia prorocul la el, și zicîndu-i :„Fătul meu Alexandre ! Iată că se umplură patruzeci de ani ai împărăției tale ; și se apropiară patru stihii ale trupului tău : hraconi
Și nu știu ce se făcu Ieremia prorocul. Alexandru se deșteptă din somn, șezu în pat și-și puse stema pe pernă și plîngea cu jale și cu amar, și i se făcu inima ca o corabie cînd o bat vânturile prin mijlocul mării. Iar Potolomei și Filon merseră de dimineață la Alexandru, și-l găsiră plîngînd cu jale, și se apropiară de el și plînseră și ei, și-l întrebară, și-i ziseră :
— Oh, Alexandre ! Pentru ce-ți dai bucuria primejdiei și te întristezi ?
Alexandru le spuse ce văzuse în vis și ce-i spusese Ieremia prorocul, și vrură ei să-l mîngîie și grăiră :
— Alexandre, nu trebuie să te întristezi pentru visele de. noapte, că noi nu credem visele ; așa ne pare nouă, că omul visează, căci doarme mult ; și nu trebuie omul înțelept să doarmă mult, că se umezesc creierii capului și visează multe; căci trupul omului este mort, iar sufletul viu este, și dacă doarme omul, sufletul cu trupul se împung ca doi junei neînvățați, cu trupul și sufletul, și cugetul, ca vîntul, ca focul și ca marea cu valurile, așa se întărită, și visează omul adormit, și ce vede ziua și cugetă, aceea visează noaptea, că precum Dumnezeu desparte sufletul de trup așa iarăși la acea înfricoșată judecată a dreptului judecător, toți morții din mormînturi ieși-vor și se vor întrupa !
Și grăi Alexandru :
— Dar după moartea mea cine va rămînea să-mi facă pomenire ?
Răspunseră ei :
— Rîndui-va Dumnezeu !
Și de acolo merse marele împărat pe cîmpiile Si-narului, și stătu cu oștile în țara Sidului, unde-și petrecuse Iov viața lui cea bogată, că acolo locuise el. Și într-o zi vrură domnii să veselească pe împărat și ziseră :
— Împărate, să ne suim astăzi într-acest munte înalt, să vînăm !
Și se suiră în munte și cătară în jos și văzură toate oștile pe cîmp cît nu aveau număr, și ziseră ei :
— Alexandre-împărate ! Caută în jos și vezi peste cîți oameni te-a pus Dumnezeu împărat!
Iar Alexandru zise :
— Toți aceia în scurtă vreme vor intra sub pămînt.
Și merseră la tabără, și făcură mult ospăț și se veseliră.
Într-acea vreme veni din Macedonia, de la Olimpiada, Aristotel dascălul, și-i păru bine lui Alexandru :
— Bine-ai venit, dascăle preaînțelepte, că tu ești lumina grecilor și sfeșnicul Macedoniei ! Ci mai spune, dascăle, ce face maica mea Olimpiada-împărăteasa ? Este sănătoasă ? Și cum stă Macedonia, și voi cum auziți de noi ? Și oamenii cred că am luat toată lumea ? Și să știi, dascăle, că am mers la negomîndri, la Macaron, și am vorbit cu Ivant-împăratul și mi-a spus că Dumnezeii elinești sunt în iad jos și se muncesc acolo cu voia lui Dumnezeu Savaot!
Iară Aristotel mult se miră și zise :
— Mulțămesc lui Dumnezeu Savaot că văzui luminată fața ta, Alexandre-împărate a toată lumea ; și toată lumea cu tine se laudă, și Macedonia astăzi cu tine se luminează : ca tine nici a fost împărat, nici va fi după tine nimeni pe lume ; iar maica ta împărăteasa Olimpiada este sănătoasă, și mult te dorește, și prin lume m-a trimes la tine să te întreb : merge-vei tu la Macedonia ? Iar de nu vei merge, să vie ea la tine !
Și răspunse Alexandru :
— Ferice de acela ce ascultă pe părintele lui ! Mie nu-mi este dat să văd Macedonia, ci voi tri-mete să vie maică-mea Olimpiada la noi !
Și puseră masa, și șezură la masă și Alexandru așeză pe Aristotel mai sus decît toți craii, și apoi șezu fieștecare la locul său. Iar Aristotel se sculă de scoase daruri, și scoase două steme de aur fără de preț, una lui Alexandru de la Olimpiada, alta împărătesei Ruxandra, și două caftane de aur cu pietre scumpe și cu mărgărintare, și doi bidivii albi cu șele de diamant piatră, și un gugiuman de samur, și cunună de aur poleit, și două inele de antrax piatră și de filiot, și douăsprezece blide de aur cu pietre nestimate și cu mărgărintar de cel mare ; și scoase și cartea de la mamă-sa Olimpiada scrisă așa :
„Scris-am eu Olimpiada, împărăteasa lui Alexandru, dragul meu, sufletul meu, inima mea și lumina ochilor mei ! Fătul meu, Alexandre-împărate ! Sănătate și voie bună trimet împărăției-tale ! Să știi, fiul meu, că de cînd s-a despărțit maica ta de tine, de atunci s-a învrăjbit sufletul meu cu inima mea, și eu nu-i pot împăca, ci numai cu lacrămile eu, maica ta, mă mângâi; și vărs lacrămi ziua și noaptea și mă gândesc: vedea-te-voi sau nu te voi mai vedea ?! Ci mă bat cu gîndurile ca corăbiile cu valurile mării! Și eu n-am pe nimenea în lume, fără numai pe tine ; ci mă rog, dragul mamei, și te jur, pentru Dumnezeu și pentru țîța pe care ai supt-o de la mine, să-mi trimeți carte; au tu să vii la mine, au să viu eu la tine, că de nu vei face așa, moarte îmi voi face de dorul tău, că nici te-am văzut, nici te-am auzit de sunt douăzeci și cinci de ani; și voi să te văd și să mor ! Să fii sănătos întru mulți ani!“
Și ceti cartea, și grăi Alexandru :
-— Vai de acela ce nu ascultă pe părintele lui !
Și se veseliră mult întru acea zi. Și zise paharnicul :
— Alexandre-împărate ! A furat cineva un pahar împărătesc !
Alexandru zise :
— Unde va fi, tot îi va zice paharul lui Alexandru.
Aristotel zise și întrebă pe Alexandru :
— Împărate ! Dar cum luaiși toată lumea, cum n-a luat-o nimeni pe lume ?
Alexandru răspunse :
— Avut-am ajutori cu mine : unul cuvîntul dulce, altul mâna întinsă, altul judecata dreaptă, altul iertarea la greșiți. Cu acestea am luat toată lumea. Așa trebuie să fie tot omul împărat !
Și povesti lui Aristotel cîte văzuse, pe lume, și cîte împărății sfărîmase. Iar Aristotel zise :
— Dar vistieriile de la împărați unde sînt ?
Zise Alexandru :
— La viteji sînt vistieriile mele !
Aristotel vorbi apoi :
— Să ne faci vreun cocon, Alexandre, să rămîie Macedoniei împărat.
Alexandru răspunse :
— Mie nu-mi este dat să fac cocon.
Și acolo grăi vornicul lui Alexandru :
— Împărate ! Trebuie să strîngem haraciurile de la țări și de la domni !
El zise :
— Cris-împăratul mult aur și argint avut-a, și nimic nu i-a ajutat și noi tot i-am luat, și sparserăm împărăția lui, și o am pustiit cu vitejii mei.
Într-o zi văzu Alexandru pe un persian boier al lui, anume Merchis, care era bătrîn și-și cănea barba să fie tînăr, și-i zise Alexandru :
— O, dragul meu Merchis ! De ce îți cănești barba ? Este de ceva ajutor căneala ? Păzește, că te va înșela ; că tu barba cănești, iar din picioare slăbești ; și tu te ții tînăr, iar zilele vor fi puține, și vei muri, și înșelat te vei ținea !
Și rîseră domnii mult de aceasta.
Și era de față și un boier anume Alexandru, care era frumos foarte, dar era și fricos, că tot fugea de la război. Iar împăratul Alexandru îl văzu și-i zise :
— O, dragul meu Alexandru ! Rogu-te, sau schimbă-ți numele, sau să faci tu cum fac eu, că-mi faci rușine, că fugi de la război și oamenii zic că fuge Alexandru-împărat și mie îmi este rușine !
Și rîseră mult boierii de aceasta, și glumiră craii. Și după aceea aduseră la Alexandru trei mii de tâlhari de păduri și ziseră toți să-i spînzure. Alexandru vorbi :
— De vreme ce văzură fața mea, nu vor muri, că este datoria domnilor să piardă, iar împărații au datorie să ierte și să miluiască. Și le zise împăratul : Să fie vînători împărătești !
Și le dete lefi și plaște împărătești. Mai veni apoi un om și zise :
— Am o fată să o mărit, ci mă rog să mă ajutați cu zestre !
Alexandru zise :
— Dați-i o sută de băniți de galbini.
El zise :
— Mult îmi pare, împărate !
Alexandru răspunse :
— Darul împărătesc mare este !
Și omul luă galbinii și se duse.
Și într-o zi dărui Alexandru pe Aristotel, dascălul lui, și-i dete o sută de feredele de galbini, și zece găleți de mărgărintar, și-l puse patriarh peste toți patriarhii, și-i dete cîrjă de aur și-l trimese la Macedonia să aducă pe Olimpiada, mama lui.
Iar într-o zi ieși un om înaintea lui Alexandru și-i zise :
— Împărate, găsit-am o comoară.
Alexandru zise :
— De ai găsit-o, tu ia-o, că tot aurul în mâna lui Dumnezeu este ; de-ar fi vrut Dumnezeu să mi-o dea mie, eu aș fi găsit-o și nu ai fi găsit-o tu.
Omul zise :
— Împărate, cărat-am trei zile și trei nopți, și-mi ajunge.
Alexandru răspunse :
— Adevărat că au prorocit prorocii că în zilele mele se vor afla comorile lui Iov bogatul. Și zise Alexandru : Să încalece toți oamenii curții mele !
Și merse Alexandru cu oamenii săi cu toți, și merse și omul care găsise comoara de-i duse pe malurile Eufratului, unde au fost casele lui Iov bogatul ; și descoperiră acolo pivnița lui Iov, și găsiră intr-insa cinci sute de buți de galbini, și zise Alexandru :
— Să ia fiecare !
Și luară toți, fiecare cît vru, și rămaseră o sută de care.
Și iar ieși un om înaintea lui Alexandru și-i zise :
— Miluiește-mă, împărate !
Alexandru îi dete o cetate cu tot ținutul ei. El zise :
— Împărate ! Nu mi se cade mie să am eu o cetate !
Alexandru răspunse :
— Nu socotesc eu cum ți se cade ție, ci socotesc cum mi se cade mie să-ți dau !
După aceea, aduseră un tâlhar la Alexandru și grăi Alexandru :
— Omule, de ce tâlhărești ?
Omul răspunse :
— De sărăcie tâlhăresc eu, de ucid cîte un om, și sînt singur, și oamenii îmi zic tâlhar ; dar să mă ierți, împărate, că tu ești mai mare tâlhar decît mine, că tu ucizi cîte zece mii de oameni și ție nu-ți zic oamenii tâlhar, pentru că ai oameni mulți, și îți zic împărat, iar de-aș avea și eu cum ai tu, aș fi și eu ca tine !
Alexandru zise :
-— Drept grăiești !
Și-l iertă, și-l îmbrăcă, și-l puse căpitan peste o mie de oameni mai mare.
După aceea sosiră olaci de la Macedonia, vestind că vine Olimpiada. Alexandru zise :
— Domnilor, și crailor și împăraților, să se gătească toți cu steagurile fieștecare și cu șireagurile lor, și cu cai povodnici, și toți să fie cu stemele în capete, și să iasă înaintea Olimpiadei-împără-tesei, frumos.
Și ieșiră înainte cu Ruxandra-împărăteasa ; și se întîmpinară amîndouă împărătesele, și se sărutară și se îmbrățișară ; și zise Olimpiada :
— Bine te aflai, sufletul meu, și inima mea, și lumina ochilor mei, fata mea, Ruxandră-împără-teasă !
Și o sărută dulce. Ruxandra zise :
— Bine-ai venit, maica domnului meu, împărăteasă a toată lumea !
Și se suiră în căruță de aur și porniră la Alexandru. Iar Alexandru tocmi toți împărații și craii, și domnii și voievozii, fiecare cu steagul și cu șireagul; și aprozi înainte mergeau ; și se întîmpinară cu împărătesele și se închinară pînă sosi cu împărații și Alexandru călare pe Ducipal, cu gugiuman, și cu pene de stratocamil; și dacă se apropiară, ieșiră împărătesele din căruță, și așternură covoare și descălecă Alexandru și se întîmpinară pe covoare și deteră mâna și se sărutară, și zise Olimpiada :
— Bine te aflai, dragul meu Alexandru, împărat a toată lumea !
Și-l sărută, și Alexandru sărută pe mamă-sa dulce ; și purceseră la corturi, și deteră în tîmpine, și în surle, în trîmbițe, în nacarad
Și sosiră la corturi, și șezură la masă și puse de o parte pe Olimpiada, și de altă parte pe Ruxandra, și mult se veseliră la acea masă. Și a doua zi puse Alexandru tot voinici tineri și jucară un joc ce se chiamă caruhă, frumos și minunat ; a treia zi jucară alte jocuri ciudate, și mult se veseliră într-acea vreme.
Și veni atunci un popă din Ierusalim, și spuse lui Alexandru că a murit Ieremia prorocul, și-i aduse lui Alexandru un cort roșu fără preț. Și se scîrbi Alexandru de moartea lui Ieremia prorocul și zise :
— Luați oasele lui Ieremia prorocul și le duceți la Alexandria, și le îngropați în cetate, că se va izbăvi ruga lui, că este mare !
Și așa făcură.
Într-acea vreme veni o muiere la Alexandru și zise :
— Împărate, bărbatul mă bate și mă suduie, și ție, împărate, este dușman.
Alexandru răspunse:
— Nu e datoria muierii să pîrască pe bărbat, ci voi să se învețe minte altele ca tine !
Și-i tăie limba muierii, să nu-și mai pîrască bărbatul.
Într-acea vreme merse Dardauș-voievodul la Alexandru și zise :
— Împărate, trebuie să ne vedem moșiile, că sînt treizeci de ani de cînd și-au lăsat oamenii moșiile lor, și nu le-au mai văzut.
Alexandru răspunse :
— Să scoată daruri scumpe !
Și începu a dărui pe toți împărații și pe toți craii cu bidivii arăpești, și săbii ferecate, și cu haine de matasă tot cu fir de aur țesute, și cu mărgărintar și cu pietre scumpe, și zise :
— Să meargă fiecare pe la împărățiile lor !
Alexandru merse apoi cu mama sa'și cu împărăteasa lui la Efilat să se plimbe, și noroadele îi întîmpinară ca să-i cinstească.
