Februarie are douăzeci şi nouă de zile

Odată Sfântul Casian, cel ce-şi are hramul la douăzeci şi nouă februarie în anii bisecţi, s-a dus la Dumnezeu şi a început să se plângă ziditorului, că oamenii nu-l cinstesc şi pe dânsul, cum cinstesc pe ceilalţi sfinţi.

Dumnezeu îl întrebă însă:

        — Ai făcut vreo faptă bună în lumea aceasta? Ceilalţi sfinţi au făcut multe fapte bune şi de aceea au câte o zi de ţinere.

Nesfârşindi-şi încă vorba, iată că vine acolo Sfântul Nicolai, ud leoarcă.

— Sfinte Nicolai, îl întreabă Dumnezeu, ce eşti ud?

— Uite de ce, răspunse sfântul, din pricina vântului mare, era gata-gata să se înece o corabie; cum am văzut-o, m-am aruncat în apă şi am scăpat-o de primejdie, iar pe oamenii ei, de la moarte.

Atunci Dumnezeu se întoarse către Sfântu Casian şi îi zise:

Auzi cum fac fapte bune cei ce au ţinere? Fugi de-aici şi la fiecare patru ani să vii şi tu o dată.

Şi de-atunci luna februarie are câte douăzeci şi nouă de zile la fiecare patru ani o dată.