Luna lui Martie

Era pe timpuri un om sărac, lipit pământului. Dar era pe când oamenii nici nu auziseră de chibrituri şi păstrau jăratic în cenuşă. Nu ştiu cum se făcuse, că i se stinse omului nostru jăraticul şi intră în nevoie. Ce să facă el? S-a pornit la frate-său, care era mai bogat. S-a dus să-l ceară câţiva tăciuni. Acela, însă, l-a alungat. Săracul trăia la marginea unei păduri. Şi iată că zăreşte deodată un focuşor printre copaci. Zice: „Ia să mă duc într-acolo”. Vine. Şi ce vede? În jurul focului aceluia şedeau doisprezece inşi zdraveni şi frumoşi, unii mai tineri, alţii mai ninşi la plete. Acelea erau lunile anului toate. Se uitară toţi la omul sărman, până ce unul zise:

        — Cine eşti, omule şi ce vânt te-a adus pe aici?

        — Iaca veneam din sat, de la frate-meu, c-am fost la el după foc. Mi s-a stins jarul în sobă şi-mi îngheaţă copilaşii de frig. Nu mi-ţi face un bine să.

        — Ţi-om face, da ia să ne spui tu, care lună e mai bună?

        — Păi. Martie-i mai bună, să nu vă fie cu supărare, că vine primăvara, dau în muguri copacii, totul învie, iese lumea la arat. Şi dacă semeni la vreme, ai şi pâinică, ai şi tot.

        — Scoală, Martie şi dă-i omului nişte jăratic.

Se scoală un tânăr înalt şi frumos şi-l toarnă un pumn de jăratic în poala sumanului şi-l zice:

        — Cu unul să aprinzi focul în sobă, dar ceilalţi să-l împrăştii prin podul casei, prin ogradă, prin casă, prin grajd.

A mulţumit omul şi s-a dus. Ajuns acasă, face întocmai cum i-a spus Martie şi ce să vezi? Minune nu altceva! A aruncat un tăciune în pod s-a umplut podul cu grâu. A aruncat unul în grajd s-a umplut grajdul cu vite. A aruncat unul pe masă s-a făcut o grămadă de galbeni.

E-e-e-ei! Când a văzut fratele cel bogat aşa minune, face:

        — De unde, măi! De unde ai căpătat atâta bogăţie?!

Omul ia şi-l povesteşte de-amănuntul toată tărăşenia. Atâta i-a trebuit bogatului şi tiva la pădure! Vede focul, vede cei doisprezece inşi. Se apropie.

        — Bună sara!

        — Bună sara! Da ce nevoie te-a scos din casă pe o vreme ca asta?

        — Da iaca. Am nevoie de nişte cărbunaşi, că mi s-a stins focul în vatră.

        — Hai ţine poala, să-ţi dăm tăciuni. Să-l împrăştii prin toate colţurile ogrăzii, prin casă, prin pod, prin livadă.

I-a dat Martie jăratic şi pleacă bogatul bucuros acasă, împrăştie tăciunii peste tot şi, când s-a aprins toată casa, grajdurile, copacii, n-a putut scoate nimic din gura focului.

De atunci se zice, că luna lui Martie îi luna celor iubitori de muncă, cinstiţi şi harnici.