Sfântul Petre şi orbul

A fost unde a fost şi a fost când a fost un orb şi un olog şi s-au prins fraţi de cruce ş-a zis orbul:

Sui, frate.

N ciuş, eu te-oi purta şi tu mă-l îndrepta pe unde să merg. Ce om câştiga, om împărţi frăţeşte.

S-au pornit la cerşit. Au cerut ei, au cerut. Ce au căpătat, au mâncat, au băut, s-au îmbrăcat; ba au mai adunat şi un sac plin de mălai.

Hai să împărţim mălaiul, ologule! Măsoară tu şi pune o baniţă mie, una ţie, una mie, una ţie. Mai stăm şi noi pe acasă, cât om avea mămăligă.

Ologul a început să măsoare; punea pentru el baniţa plină; când venea rândul orbului, punea baniţa goală. Aşa bietul orb când întreba:

Ii plină, bre, baniţa?

Plină, bre orbule, plină!

Şi cum şedeau ei pe malul gârlei, ologul a dat brânci orbului în apă.

S-a aşezat apoi la capul podului ş-a început a se milogi:

Faceţi-vă milă şi pomană cu un biet olog.

Aşa, Dumnezeu şi cu Sfântul Petre tocmai stau la taifas după masă; cum a văzut nelegiuirea ologului, Sfântul Petre ia paharul cu vin şi zvârrr. După olog, dar s-a izbit de toartele cerului şi s-a făcut cioburi.

Dumnezeu atunci a zâmbit şi a spus:

Hei, Petre! Tu crezi că ai lovit ologul şi când colo tu mi-ai spart paharul şi ai pătat cerul. Dar fiindcă ai vrut să dai în capul vinovatului, binecuvântate fie ţândările şi vinul.

Suflă apoi asupra cerului şi făcu cioburile stele, iar vinul nori. Dimineaţa, când pământul se acoperi de rouă, Dumnezeu zise:

Acu, Petre, ia-ţi toiagul, du-te pe pământ de spune orbului să se spele în trei dimineţi cu rouă pe ochi şi iar va căpăta vederea.

A pornit Sfântul Petre pe pământ, a ajuns în satul unde trăia orbul; că vezi, Dumnezeu îi purtase de grijă şi-l scoaseră din apă nişte oameni milostivi.

Aşa Sfântul, ca să-l cerce sufletul, a întrebat:

Ascultă, omule, sunt un biet drumeţ, lasă-mă să mân la noapte în casa ta.

Bucuros, moşule! Dar la mine ca la omul nevoiaş; n-avem nici de unele şi numai bunul Dumnezeu ştie cum o ducem.

A aşternut femeia ţoale afară pe prispă, că era în luna lui Florar, iar când s-a revărsat de ziuă, a chemat Sfântul Petre pe orb, l-a învăţat să facă aşa cum zisese Dumnezeu şi a plecat.

S-a spălat orbul pe ochi cu rouă, în trei dimineţi şi a dobândit vederea. Atunci a priceput că acel pe care îl găzduise fusese un sfânt.