Izvorul lui Ştefan cel Mare

Mai demult nu era atâta pace în ţări ca acuma. Vrăjbile erau mai dese şi bătăliile erau lucru de toate zilele. Aşa, în ţara moldoveanului, ca şi în alte ţări, nu se potolea bine o vrajbă şi se şi începea alta. Când se băteau cu tătarii, când cu turcii, când cu ungurii, când cu alte limbi străine.

Odată s-au bătut leşii şi cu Ştefan cel Mare care era împărat neastâmpărat, căci nu era an lăsat de Dumnezeu în care el să nu se hărţuiască cu cineva.

Din ce le-o venit vrajba, nu se ştie. Destul că le-o venit şi atâta!

Fiecare împărat îşi strângea armată, care de care mai multă şi mai vitează. Cel leşesc şi-o strâns leşi de ai lui, cel moldovenesc români de ai lui. Ş-o făcut puşti, care de care mai oţelite şi s-o strâns iască de prin toţi codrii. Astfel înarmaţi, s-o bătut azi, s-o bătut mâine, însă fără să se dovedească care e mai biruitor. La urma urmelor li se gătise iasca şi li se rupse şi cremenea puştilor, dar tot de împăcat nu se împăcară. Poate că Ştefan, ca om mai creştin, s-ar fi împăcat, dar cel al leşilor nu se învoi, o dată cu capul.

Gătindu-li-se şi mâncarea pentru ei şi cătanele lor, se hotărâră ca numai amândoi să se lupte, luptă dreaptă, luptă voinicească. Fără multă bătaie de cap se învoiră, căci doară nici unuia nu-l prea era frică de luptă, fiind colea voinici, nu cum suntem noi, bunăoară. Suflecându-şi mânecile, se luară la trântă şi se zoliră până ce era soarele în crucea amiezii, dar nu se biruiră. La amiază băură câte o înghiţitură de apă, căci li se uscase limba şi cerul gurii de înfierbântaţi ce erau, apoi se hărţuiră până la ojina ⁸ cea mică, când împăratul leşilor, mai slăbind din picioare, căzu peste un bolovan de i s-au sucit grumazii şi cu ei suciţi s-a întors acasă, rugându-se lui Ştefan de iertare.

Ştefan, milostiv şi bun la inimă cum era, l-a iertat şi l-a lăsat să se întoarne în ţara lui, aducându-l aminte că nimic nu se poate face fără voia lui Dumnezeu.

Izvorul din care au băut apă s-o chemat apoi izvorul lui Ştefan cel Mare. Care e şi unde e nu se ştie, că de atunci e mult şi oamenii au murit fără a ne lăsa vreun răvaş ori vreo însemnătură.

Se crede că cine ar bea din apa acelui izvor, oricât de bolnav ar fi, s-ar face sănătos.