Turnul lui Butu

În masivul Ceahlăului, între alte multe şi nenumărate stânci, se află una foarte greu de urcat, cu numele de Turnul lui Butu.

În vremuri depărtate, cam pe timpul lui Alexandru cel Bun, or fi vreo 50 de ani aşa povesteşte poporul trăia un oarecare Butu, român viteaz şi ostaş de frunte. Alexandru îl alese ca ginere al lui, logodindu-l cu fiica sa Ana.

Ce se întâmplă însă? În această vreme era război cumplit între leşi şi nemţi şi Alexandru, domnul Moldovei, trimisese pe viitorul său ginere, Butu, cu cinci sute de călăreţi ostaşi în ajutorul leşilor.

După mai multe lupte crâncene, Butu cade într-o zi greu rănit sub zidurile unei cetăţi şi-şi dă sufletul, fără să mai poată vedea pe ai săi, nici pe Ana.

Trecu un timp până ce sosi vestea la curtea lui Alexandru, veste tristă şi înfiorătoare, despre moartea vrednicului Butu. Jelanie mare, dar mai cu seamă Ana, logodnica, nu-şi mai contenea cu plânsul, căci îi jurase credinţă pe veci.

Într-o zi, vreo jumătate de an după moartea lui Butu, o cheamă pe Ana tatăl ei, domnitorul Alexandru.

—  Fiica mea, ce tot plângi? Îi zise el, s-a isprăvit cu Butu; morţii cu morţii, viii cu viii. M-am gândit să te logodesc cu boierul cutare.

Ana nici nu voia să audă de toate astea; pentru ea s-a isprăvit cu rostul vieţii. Dacă n-a fost să fie cu Butu, apoi ce-l mai trebuie altul?

Alexandru nici nu voia s-o asculte şi o logodi, fără vrerea ei, cu un boier mare.

Începură a se face pregătirile de nuntă, căci ziua pentru căsătorie se apropia. Sărmana Ana, nici nu mai ştia ce să facă. Voia să plece de acasă, dar era păzită straşnic.

Ce să facă, ce să dreagă? Soarta ei fu aşa. Ziua nunţii se apropia şi iată că, nici una, nici două, Butu soseşte în miez de noapte la Ana. A cuprins-o, a sărutat-o, îndemnând-o să vină cu el. Butu ştia de toate ce se petrecuse cu Ana, în tot timpul de când murise el.

Fata se lăsă ademenită de iubitul ei şi porni cu el călare, pe un cal năzdrăvan, tot strigoi, că aşa vine povestea. Calul zbura, nici că atingea pământul şi cum calul în goană ajunge la un loc, unde o fi fost nu se ştie, o fi fost la locul aşa-numit Piatra turnului sau Piciorul dracului. Calul se poticni şi cât pe ce era să rămână locului. Ana făcu ce făcu şi calul zbură mai departe şi când ajunse pe munţi şi voia să treacă piscul Ceahlăului, cocoşii cântară, puterea lui Butu slăbi şi cu cal cu tot, dimpreună cu Ana, căzu pe munţi şi se prefăcură cu toţii în stană de piatră, care e Turnul lui Butu de astăzi.