Fata cea frumoasă şi arhanghelul

Mai demult, pe când nu erau oamenii aşa de răi şi de păcătoşi, nu era iad, ci numai rai, căci bunul Dumnezeu văzut-a că şi aşa numai pustiu o să stea, neavând cine să-l stăpânească după ce oamenii, în nepriceperea lor, erau aşa de îndestulaţi cu toate câte le-a rânduit Dumnezeu, de nici prin minte nu le venea ca să se plângă împotriva înţelepciunii şi a bunătăţii lui. De la o vreme însă, oamenii s-au înmulţit, de nimică nu le mai ajungea. De aceea început-au a se învrăjbi unii între alţii, după ce cei lipsiţi, crezând că aşa e bine, luau cele trebuincioase de la cei îmbuibaţi, fără a mai întreba că e iertat ori nu.

Nu ştiau bieţii lipsiţi că nu le era iertat să ia ce-l al altuia, că până atuncea nimeni nu cunoştea ce e păcatul.

Înduratul Dumnezeu, care toate le ştie şi le vede, la urmă văzând că vrăjbile între oameni, în loc să se împuţineze, se tot înmulţesc, a trimis pe harnica lui sluguţă, pe Arhanghelul Mihail, ca să-l deştepte şi să-l îndemne la lucruri bune.

Arhanghelul Mihail, ducându-se, le-a spus oamenilor şi le-a luminat minţile, învăţându-l ce e păcatul şi ce trebuie să facă, ca să se ferească de păcat.

Numai atâta le-a trebuit oamenilor! După ce au ştiut şi priceput ce e păcatul, pare că era lucru pocit, numai tot lucruri rele şi netrebnice făceau. S-a născut între ei lăcomia, pizma, răutatea, batjocura, sfada, bătăile şi uciderile.

Văzând Dumnezeu îndărătnicia oamenilor, lăsatu-l-a ca fiecare să facă voia lui, după ce ei făceau chiar împotriva voinţei sale. Ca pedeapsă însă şi-a pus în gând să nu-l mai lase în rai. În marginea raiului făcut-a o gârlă afundată, de era întuneric beznă în ea, de adâncă ce era. A luat apoi un luceafăr şi, aşa înfocat cum era, l-a aruncat în fundul gârlei, de toată s-a umplut de jar, apoi pe fiecare om, cum îl vedea netrebnic, îl lua şi-l azvârlea acolo pe foc, ca să se pocăiască.

Şi locul acela l-a numit iad şi iad e şi azi.

Dar ca să vadă oamenii că Dumnezeu ştie cum să-l pedepsească, a lăsat odată porţile raiului deschise, ca să intre cui i-o plăcea, să vază cât e de bine în el, apoi a deschis şi porţile iadului, ca să vază şi necazurile şi plângerile din el.

A mers multă lume şi s-a uitat şi câţi se uitau în rai, le creştea inima şi li se înveselea sufletul, iar după ce mergeau şi vedeau iadul, inima de spaimă li se făcea numai cât un purice şi de frică le furnica sângele prin oase.

Văzând oamenii cum ştie Dumnezeu să pedepsească pe cei răi, îndreptatu-s-au cu mic cu mare, până la unul.

Cel din urmă însă nu vroi să se îndrepte nici în ruptul capului. Şi acest îndărătnic era o fată frumoasă ca un înger şi isteaţă, de nu i se găsea pereche. Era zdravănă, după cum zicem noi, căci avea un trup înalt, rotund şi grăsuliu, ca şi care nu mai vezi alta, dar mai avea apoi şi un cap, de gândea că-l de pe icoană. Şi cum nu, căci părul ei mare, frumos şi creţ, negru şi sclipicios ca pana corbului şi moale ca mătasea, îi da o formă frumoasă. Ochii ei negri şi scăpărători, de gândeai c-o să te soarbă cu ei dintr-o vedere, gura ei cu buzele roşii ca fragele câmpului şi obrajii ei albi şi curaţi ca omătul, apoi împodobiţi cu două ruji roşii ca sângele, nu ştiu zău cui nu i-ar fi plăcut.

Dumnezeu, trimiţându-l pe Arhanghelul Mihail ca să o ia de pe lume şi s-o aducă în iad, ca să-şi ispăşească păcatele pentru îndărătnicia ei, s-a dus, dar când o văzu, nu putu să-l zică nici un cuvânt. Pare că i se puse un nod în grumaz, când era să-l zică ca să se gate de drum. Şi i se făcu milă Arhanghelul Mihail de biata fată, căci el ştia cât e de rău în iad. De aceea s-a întors iar la cer, fără a fi dus şi fata, ca s-o arunce în fundul întunericului.

Dumnezeu, văzându-l supărat, întrebatul-a că de ce-l aşa de mâhnit.

Doamne, îi zise Arhanghelul Mihail, toate poruncile tale ţi le-am împlinit, una însă n-am putut-o, căci mi-a fost milă de frumuseţea sărmanei fete. E aşa de frumoasă, încât te cuprinde un fior dulce şi o milă fără seamăn când te uiţi la ea. Doamne! De este cu putinţă, mai las-o, că doar se va îndrepta!

Hei, fiule Mihail, de ai şti că mila ta mă costă pe mine multă trudă şi supărare. Vezi, ea de atunci a înmulţit numărul păcătoşilor, căci câţi o văd, toţi îs cuprinşi de lăcomie. Fiecare gândeşte la ochii ei, la faţa ei. Când ai mers să o iei şi s-o aduci, numai ea singură era păcătoasă, căci numai ea ştia ce e fudulia şi îndărătnicia, acuma însă numărul lor s-a înmulţit.

Doamne! De e cu putinţă, nu stârpi acel fel de om, căci e frumoasă, de nu e modru ca să se mai nască una ca ea!

Bine, o să o mai las, doar se va mai pocăi şi îndrepta. Dacă însă în vreme de un an nu se va îndrepta, iar o să te trimit, ca să o aduci şi să o arunci în fundul iadului.

Bine! Fie voia ta!

Şi cu aceasta se despărţiră, ducându-se Dumnezeu ca să mai îndrepte şuruburile de la maşina lumii, iar Arhanghelul Mihail se duse ca să mai înţelepţească şi încuminţească pe cei muritori.

Arhanghelul Mihail după ce umblă multă lume-împărăţie, cât pe jos, cât în căruţă, ajunse şi la casa fetei celei frumoase, unde de mulţimea oamenilor, nici de casă nu se putu apropia. Curios, se vârî şi el printre oameni, ca să vază la ce se zgâiau curioşii. Însă când colo, ce văzu? Fata cea frumoasă îndemna oamenii la plăceri şi mândrie.

Nu e bine să credem numai în cele ce ni le spune Dumnezeu şi sfetnicii săi, hai să mai facem şi de capul nostru, că de bună seamă rău nu ne va fi!

Aşa zicea fata.

Arhanghelul Mihail, auzindu-l cuvintele, se mânie foc pe dânsa şi hai, ceru lui Dumnezeu ca să-l lase să apuce pe fata cea păcătoasă şi să o arunce în iad.

Nu vei duce-o-n iad! Zise atunci Dumnezeu, căci ea şi acolo poate să născocească vreo răutate şi vreo nemernicie, prin care să pricinuiască neînţelegeri. Mai bine să o prefaci în cea mai neînsemnată gujulie din lume!

Arhanghelul Mihail, auzindu-l porunca, se repezi printre oameni la fata cea frumoasă şi, luând-o de păr, o învârti de atâtea ori, până se făcu mică cât o scânteie, apoi aşa mică cum era, o azvârli, de se prefăcu într-o gujulie mică şi roşie, cu puncte negre pe aripi.

Această gujulie au botezat-o apoi buburuză şi buburuză i-a rămas numele.

Şi ea şi azi, când o pui pe deget, îţi arată încotro să te duci. Dar e bine ca omul chiar în contră să facă, căci ea numai la rău te îndreaptă.