Legenda privighetorilor

Isus era copil mic, ca de cinci, şase ani.

În apropiere de Nazaret, se făcea în fiecare an un bâlci mare şi toţi nazarinenii mergeau acolo, să-şi cumpere cele trebuitoare. Fiind zi frumoasă, părinţii lui Isus îl luară şi pe el la bâlci.

Micul Isus nu mai putea de bucurie. Nu mai fusese niciodată la bâlci şi nu văzuse niciodată atâta forfoteală de lume, atâţia negustori şi atâtea lucruri frumoase.

El se ţinea întruna de părinţii săi, căci foarte uşor s-ar fi pierdut în zarva aceea a bâlciului.

Şi umblând ei încoace şi încolo prin îmbulzeala aceea de lume, după târguieli, ajunseră la şatra unui olar, care venise la bâlci cu toate oalele lui şi cu alte lucruri de pământ, ca să le vândă.

Şi aici, pe când părinţii lui Isus alegeau şi târguiau, copilaşul zări într-un colţ nişte fluieraşe de pământ în formă de păsărele. El se furişă de lângă părinţi, se duse lângă acele păsărele şi începu să se joace cu ele. Le punea la gură, sufla în ele şi nimeni nu băga de seamă jocul lui.

După ce târguiră ce aveau de târguit de la olărie, părinţii lui Isus plecară, nebăgând de seamă că fiul lor rămăsese în acea prăvălie.

Tocmai mai târziu văzură lipsa lui şi se întoarseră să-l caute.

Dă-l încoace, dă-l încolo, copilul nicăieri.

Tot căutându-l ei aşa, numai ce ajunseră la olărie. Aci se adunase mulţime mare de oameni, care se minunau de un mic copilaş.

Peste tot s-auzea:

Ce copil minunat! Ce putere mare are! Trebuie să fie Fiul-lui-Dumnezeu!

Era Isus. El lua câte o păsărică de pământ din prăvălia olarului. Cum sufla în ea, cum păsărica zbura din mânuşiţele lui şi se ducea pe ramurile unui salcâm din apropiere, cântând atât de frumos, că sta lumea încremenită şi asculta.

Vestea aceasta se răspândi în tot bâlciul, ca fulgerul şi lumea se grămădea, valuri, valuri, spre prăvălia olarului.

Şi cu toţii grăiau:

Cu adevărat Fiul-lui-Dumnezeu este acest copil minunat! Iar păsărelele din salcâm zburau cântând frumos şi de atunci se zice că s-au iscat pe pământ drăguţele privighetori, cele pământii la fulgi, dar cu viers dumnezeiesc.