Ursul, vulpea şi măgarul

Când a făcut Dumnezeu pământul, cu tot ce se vede pe el, se zice că animalele nu aveau coadă şi urechi. Tocmai târziu de tot, s-a gândit Dumnezeu să le dea aceste podoabe. Aşadar, a luat tatăl ceresc răbojul dobitoacelor şi socotind câte sunt, a închipuit de fiecare câte o coadă şi o pereche de urechi, apoi a sunat din corn şi, la porunca sa, s-au adunat toate dobitoacele. Toate, supuse şi blânde, stăteau înaintea Domnului, aşteptând să fie împodobite.

Dintre ele s-au găsit însă trei, care au voit să-l păcălească pe stăpânul lumii şi acestea au fost: ursul, vulpea şi măgarul.

Cel dintâi, adică ursul, nici nu s-a sinchisit de porunca Domnului şi fiindcă era iarnă, a rămas în bârlogul său. Ceilalţi doi s-au înfăţişat înaintea lui Dumnezeu, dar cu gândul că vor face în aşa fel, ca să poată scăpa de o asemenea podoabă; căci vulpea cum este de şireată şi-a zis că, dacă va avea coadă şi urechi, i-ar fi mai greu de gonit, când ar fura ceva, iar măgarul, în prostia lui, se văzuse într-o oglindă şi i se părea că este mult mai frumos fără coadă şi urechi.

De aceea s-au sfătuit între ei să rămână mai la urma celorlalţi şi, la sfârşit, să se ascundă printre cei împodobiţi.

Începu dar Dumnezeu să cheme câte una dintre dobitoace şi să le împodobească pe fiecare cu coadă şi urechi. Astfel a mers lucrul liniştit, până când nu mai veni nici una în faţa Domnului, dar mai rămăseseră trei cozi şi trei perechi de urechi. Întrebă Domnul pe dobitoace, care dintre ele nu a fost în faţa sa, dar nu răspunse nici una. Atunci se mânie Stăpânitorul şi căutând printre ele, văzu pe cei doi furişaţi între ceilalţi. Îi chemă la sine, certându-l cum se cuvine; dar mai lipsea unul pe care nu-l găsea.

Luând Dumnezeu condica cea mare, făcu apelul şi găsi lipsă de urs. Se mânie dar şi mai mult; voind a-l pedepsi, zise:

Fiindcă voi aţi voit să mă păcăliţi, voi adăuga şi partea celui care lipseşte, tot la podoabele voastre, iar el să rămână ca netoţii. Şi cum a zis, aşa a făcut. A adăugat la urechile măgarului încă o pereche, iar vulpii i-a mai înădit coada pe atâta şi le-a dat drumul apoi.

De atunci ursul nu are coadă şi urechi, iar toată iarna nu iese din bârlog. Tot de atunci şi măgarul, fiindcă nu s-a mai văzut în oglindă, ţipă cu hohot, de câte ori vede câte un frate de al lui, iar vulpea tot de atunci are coada aşa lungă şi de furat tot nu s-a lăsat.