Bătălia de la Războieni Valea Albă

Cică Ştefan cel Mare şi Sfânt fusese învins de turci la un loc ce-l zice Valea Albă.

Nemaiajungându-l capul ce să facă, ca să scape ţara de aceşti păgâni, se duce la un sihastru să-l ceară sfat.

—  Unde-s turcii? îl întrebă sihastrul.

—  Într-o vale înconjurată de dealuri.

Atunci strânge degrabă o mie de oi, una de miei, alta de vaci şi încă una de viţei. Apoi aşază fiecare cârd pe câte un deal, dar aşa fel, ca oile să fie faţă-n faţă cu mieii şi vacile, cu viţeii. Mai pune la fiecare cârd câte un pâlc de oaste. Suie-te pe urmă pe cel mai înalt dintre dealuri şi începe a trâmbiţa şi a da drumul la tunuri şi apoi. Îi face cum te-a învăţat Dumnezeu.

Ştefan făcu întocmai cum îl învăţă. Dar când începură trâmbiţele să sune şi tunurile să bubuie, unde n-au început vitele a rage, a zbiera şi a alerga mieii înspre oi şi viţeii înspre vaci, de credeai că-l sfârşitul lumii, nu altceva.

Turcii, văzând una ca asta, se buimăcesc de tot; nu ştiau încotro să deie şi ce să facă. Dar când văzură pâlcurile de oaste că se apropie, îi cuprinse o spaimă straşnică şi, de frica celor ce se petreceau, gândeau că tot ce aud şi văd îi oaste de-a lui Ştefan.

Păgânii încep a alerga în toate părţile. O învălmăşeală mare se iscă; iar Ştefan se repede ca un trăsnet, cu cele patru pâlcuri ale oas-tei, cuprinde pe turci din toate părţile şi începu a-l bate vitejeşte.

Păgânii, răzbiţi, o iau la fugă; Ştefan îi urmăreşte şi-l seceră mereu, mereu, până ce-l trece peste Dunăre.

Şi aşa şi de data asta, tot Ştefan iese învingător.