Ştefan-Vodă şi moşneagul

Cică a plecat odată Vodă Ştefan la plimbare, cu boierii lui cei mari, după cum îi era obiceiul în vremuri de pace, să cutreiere ţara în lung şi-n lat, în drumul lui să vadă sate d-astea d-ale noastre, să aleagă locuri pentru biserici şi mănăstiri, să cerceteze păsurile creştinilor, să ajute pe cei nevoiaşi şi să mai şadă când şi când la pilde şi la tâlcuri, cu unchiaşi ca d-alde mine.

Acu’, după trei zile de la plecare, numai uite că se opreşte la un ogor. Acolo era un unchiaş. Era bătrân-bătrân şi n-avea pe nimeni să-l dea ajutor, decât p-un copilaş de vreo şapte ani. Unchiaşul bătrân, copilul copil. Ce ispravă aveau să facă bieţii? Se chinuiau urât.

Că uitasem să vă spun: unchiaşul avusese în tinereţile lui o spuză de copii, dar când erau colea dănaci*, venea moartea şi-l înghiţea pământul care nu se mai sătura. Şi hăt-târziu, când îşi luase omul nădejde de la binele lumii acesteia păcătoase şi-şi aştepta sfârşitul, mai dobândi o odraslă. Creşte copilul, creşte, până, vezi dumneata, altă năpastă la casa omului, moare mătuşa, iar unchiaşul o duce şi mai greu. Să-şi ia alta? Ferit-a sfântul! Ce e întâi nu e pe urmă.

D-aia, măi taică, s-amăra rău creştinul.

Acu’, să nu uităm vorba! Vodă, cum zăreşte pe moşneag, mai să-l cuprindă plânsul. Era milos, nevoie mare, Măria sa. A intrat în vorbă cu el:

Bună ziua, moşule!

Mulţămim Măriei tale, prealuminate doamne.

De ce te-ai sculat târziu?

Hei, Măria ta! Nu m-am sculat târziu; m-am sculat de dimineaţă, dar n-a vrut Dumnezeu cu mine.

Lui Ştefan-Vodă îi plăcu răspunsul moşneagului, începu să se mai gândească şi-şi aruncă ochii spre holde.

S-or face bucatele, moşule?

        * Băiat mare, flăcăiandru.

Legende istorice.

Apoi de, Măria ta. Sunt trei galioane pe mare; dac-or veni pline nu se fac bucate; dac-or veni goale, iar nu se fac. Dacă or veni însă pe jumătate, se fac.

Vodă mirat, se pune pe gânduri.

Mă, da isteţ mai e moşneagul ăsta! Aşa român mai zic şi eu”. Pe urmă:

Moşule, am doisprezece berbeci. Când le-o veni vremea, vii să mi-l tunzi?

Vin, Măria ta, cum nu? Atât a vorbit şi s-a depărtat Ştefan-Vodă cu ai lui, după ce a dat moşneagului câţiva leişori acolea, să-şi împace nevoia şi un argat să-l ajute la arătură, până sara.

Hei, după vreo câteva zile, vodă vine la divan.

Boieri dumneavoastră, zice el celor care îl întovărăşiseră, îţi şti oare să răspundeţi la întrebările ce voi pune?

Apoi, cum nu? S-ar putea altfel, Măria ta? Răspund boierii.

Dacă-l aşa, ştiţi că mie-mi plac oamenii iscusiţi şi d-aia vă ţin pe lângă mine. V-aduceţi aminte când ne-am întâlnit deunăzi cu unchiaşul în ţarina cutare?

Ne aducem, răspunseră toţi într-un glas.

Ce am întrebat eu şi ce a vrut să zică moşul când a răspuns că s-a sculat de dimineaţă, dar n-a vrut Dumnezeu cu el?

Se gândesc boierii, dar ce să răspundă? Că nu-l tăia capul.

Păi de, Măria ta! Ştim noi ce s-o fi gândit moşul? Să ne ierţi, dar n-am putea răspunde.

-- Dar cu bucatele? De ce galioane a vorbit unchiaşul şi ce e cu ele?

-- Nici la asta nu ne pricepem, Măria ta. Bătu-l-ar sfinţii de moşneag!

Apoi, ce ştiţi dumneavoastră, dacă nici la atât nu vă taie capul? Zice vodă supărat.

Pe urmă iar mai întreabă:

-- Dar despre ce berbeci e vorba? Se gândesc, se gândesc, dar.

-- Să ne ierţi, Măria ta, nici p-asta n-o ştim.

N-o ştiţi? Zice vodă încruntându-se şi răstindu-se la ei. Păi, să ştiţi, că aşa vreau eu! Până-n trei zile aştept răspunsul la câteşitrele întrebările, că altminteri întorc cojocul pe dos. Unde vă stă capul vor sta şi picioarele!

Hei, acu-l acu! Boierii o sfecliră, măi taică! Cercetează ei încoa, cercetează încolo, în sus, în jos, cheamă babe şi tălmaci, fel şi chip degeaba! Nimeni nu le putea da răspunsurile cerute de vodă.

Dacă văd şi văd că li s-a apropiat veleatul, hotărăsc să le dea toate pe una şi să roage pe unchiaş. Aşa strâng douăsprezece sute de lei şi trimit pe unul mai guraliv să-l ispitească ce şi cum. Vodă ştia tot, că aflase prin oameni de şiretlicurile lor, dar tăcea să vază până unde-or ajunge.

Se duce boierul cu pricina şi ispiteşte pe unchiaş, doar o afla ceva. Da, se vede, unchiaşul i-a priceput gândul. Nu se da omul cu una cu două.

Dacă vede că n-o scoate la cale aşa, îi spune că aşteaptă boierii la divan şi că mare bine o avea de la ei.

Aş veni, dar nu pot să las plugul, boierule.

Hei, moşule şi dumneata acum! Ţine banii aiştea şi ţi-l împăca nevoia. Numai vino!

Unchiaşul, când vede banii, Doamne, Doamne! Bucuria lui. Vine la divan să le facă pe plac.

Acu, divanul ăla avea mai multe odăi. Boierii socoteau că vodă-l dus departe, dar el, care le pricepuse gândul, vine încet-încet şi se furişează într-o odaie de alături, să le auză vorba şi sfatul.

Din una în alta, cum şedea unchiaşul pe un jeţ d-alea, mirat şi el de cinstea ce-l găsise, numai încep să-l ispitească:

Ia spune-ne, moşule, ce-ai crezut că te întreabă Măria sa vodă când te-a întrebat de ce te-ai sculat târziu? Şi ce ai vrut să zici când ai răspuns că te-ai sculat de dimineaţă, dar n-a vrut Dumnezeu cu dumneata?

Hei, mă miram ce-o să fie vorba! Apoi, Măria sa m-a întrebat de ce m-am însurat bătrân şi eu am răspuns că nu m-am însurat bătrân, ci tânăr, că aş fi avut acum şi nepoţei de sapă, dar n-a vrut Dumnezeu să-mi trăiască copiii cei dintâi şi d-aia mă amărăsc aşa.

Legende istorice.

Se miră boierii.

Da’ cu bucatele ce ai vrut să zici? Mai întreabă ei.

Ei, ce? Am zis că sunt trei galioane pe mare. Dac-or veni încărcate nu se fac bucate; d-or veni goale, iar nu se fac; iar d-or veni pline numai până la jumătate, se fac. Adică, orice om pricepe. Dacă o ploua în lunile de vară totdeauna, nu se fac bucate; dacă n-o ploua şi o fi secetă, iar nu se fac; iar d-o fi ploaie şi soare potrivit, aşa cât trebuie, s-or face bucatele.

Mă, mă, mă! Ce unchiaş isteţ, zic boierii care însemnau pe hârtie, ca să ştie ce răspuns să dea lui vodă.

Da’, moşule, mai zic ei, ăi doisprezece berbeci ce sunt? Şi când te duci să-l tunzi?

Cine să fie? Zise moşneagul râzând. Nu sunteţi dumneavoastră? Uite, să vă număr: unu, doi. Tocmai doisprezece. Şi ce să vă mai tund? Nu v-am tuns când mi-aţi dat douăsprezece sute de lei?

Când aud aşa, rămân tare ruşinaţi boierii, da’ odată intră şi vodă din odaia lui de alături. Vedeţi dumneavoastră, nu mai putea răbda. Ei rămân încremeniţi.

Frumos, frumos, boieri dumneavoastră! Să vă dea învăţătură un moşneag. De la moş v-am cerut eu să aflaţi răspunsul?

Iartă-ne, Măria ta, zic ei. Ne vom învăţa minte de-acu. N-am fi chemat moşul, dar ne era de capetele noastre, de jupânese şi de copii.

Vodă, suflet bun, îi mustră şi-l iertă. Pe urmă încarcă pe unchiaş de bani şi de scumpeturi, că se mira şi moşul de ce l-a găsit şi-l spune să mai vie când şi când pe la Măria sa, să se sfătuiască, că tare mult îi plăceau, măi taică, lui Ştefan-Vodă, moşnegii isteţi.

Share on Twitter Share on Facebook