Brazda lui Traian

Demult, demult, cică se afla la Mehadia un balaur mare, mare, care mânca vitele oamenilor şi le făcea mare pagubă. Ca să scape lumea de-aşa prăpăd, Traian s-a luat la luptă cu el. Şi s-au luptat amândoi mult şi bine şi în multe părţi, ba şi la Marea Neagră, fără a se putea răpune unul pe altul. Până a dat Dumnezeu de a răzbit voinicul pe balaur care, îngrozit, a rupt-o la fugă spre Cheia, gonit din urmă de Traian.

Când mergea, balaurul făcea dâră mare, care şi azi se vede ca un canal şi-l zice lumea brazda lui Traian. O să vedeţi şi dumneavoastră, moşule, când vă veţi duce la Almăjel.

L-a gonit voinicul pe balaur ce l-a gonit, iar la Cheia l-a ajuns şi i-a tăiat capul.

Dar să te cruceşti, nu alta! Capul spurcăciunii, în loc să piară cum pier capetele tăiate de la trup, odată s-a vârât într-un stei de piatră.