CONDEIELE LUI VODĂ.

Mircea cel mare şi vestit, domn al Ţării Româneşti, a plecat din Târgovişte, cu mare alai, la drum lung. Merge Măria sa hăt-departe, până la Ţara-Leahului, să facă legătură cu ei asupra ungurului.

Trecut-a Măria sa Buzăul, prin valuri tulburi ca răzmeriţele, lăsat-a în urmă Râmnicul şi răzbit-a spre Focşani, când iată într-o suntă duminică Măria sa vodă intră cu alaiul său prin mijlocul unui sat mare.

Ce să vadă Măria sa Mircea-Vodă?

La casa şoltuzului erau adunaţi sătenii şi lucrau.

Lucrează creştinii în zi de sărbătoare? Zice vodă cu părere de rău. Ian vezu tu, copil de casă, ce lucrează românii ăia?

Trimisul lui vodă merge lângă ţărani şi-l întreabă:

Oameni buni, de ce lucraţi, când încă popa nici n-a închis uşile altarului, ca să zică psaltul „Tatăl nostru” la liturghie?

Ce să lucrăm, mărite boierule? Ia, ascuţim condeie pentru Măria sa vodă.

Copilul de casă duse lui vodă ştirea aceasta.

Ascut condeie pentru mine? Zice vodă. Cum aşa?

Da, Măria ta.

Legende istorice.

Vodă, curios, merge lângă sătenii ce lucrau. Ce să vadă? Sătenii lucrau harnici, dar nu condeie făceau, ci săgeţi.

Astea sunt condeie? Voi numiţi condeie ceea ce noi numim săgeţi? Zise vodă râzând.

Păi, doamne, la duşmani nu se scrie cu altfel de condeie, dacă vrei să-ţi înţeleagă răvaşul!

Vodă merse de se întâlni cu craiul Lehiei şi cu domnitorul Moldovei şi se legară acolo cu slove negre pe piele albă, că vor fi buni prieteni.

Dar vodă adună la Târgovişte şi condeie domneşti, ca acele ce-l ascuţeau satele.

Share on Twitter Share on Facebook