Cum a scăpat Negru-Vodă ţara de tătari

Ca să se poată scăpa oricând de tătari şi de alte neamuri sălbatice, Negru-Vodă şi-a făcut pe Dâmboviţa, la Cetăţuia, un loc de apărare, întărit bine, unde şedea cu doamna, cu boierii şi cu o parte din oastea sa. Şedeau pe scaune de piatră şi mâncau pe masa care se vede şi azi.

Apoi, cât a stat acolo, a făcut dintr-un mal al Dâmboviţei până în celălalt un zid puternic, de-a curmezişul văii, să nu-l poată răzbi apa; iar la mijloc a lăsat o poartă, drept stăvilar, cu ajutorul căreia putea opri ori da drumul apei din Dâmboviţa când voia.

Şi ştiţi la ce i-a folosit zidul ăsta? Să vă spun:

După ce a sfârşit şi podul din piei de bivol, făcut pe deasupra apei, se suia Măria sa pe pod, punea ocheanul şi se uita pe dealuri şi pe văi, cât e întinsul ţării până la Dunăre, să vadă, nu cumva o zări vreun picior de duşman.

Cât o fi stat acolo nu ştiu. Ştiu numai că într-o zi de toamnă, când privea cu ocheanul, odată zăreşte Măria sa o urdie înaintând în grabă din vale, chiar spre locul unde locuia vodă cu ai săi.

Erau tătarii, mulţi, mulţi, câtă frunză şi iarbă. Îşi aşezaseră corturile pe valea Dâmboviţei, în josul zidului şi se găteau de bătaie. Ba începuseră să urle şi să facă un tărăboi de se cutremura pământul.

Nu le-a ţinut însă mult bucuria, că dacă i-a văzut vodă, a poruncit de s-a pus stăvilarul de la mijlocul zidului şi s-a strâns în susul Dâmboviţei apă multă, multă, de mai-mai să treacă peste maluri.

Pe urmă? Cum a sosit noaptea, a ridicat stăvilarul şi a dat drumul apei devale.

Să fi văzut atunci, nenişorule! Când s-au pornit valurile de apă, tocmai pe când tătarii erau în somnu’ ăl mai dulce, a luat apa aproape toate corturile şi le-a dus cu sălbatici cu tot; le-a dus unde? Nu se ştie.

Dintre cei scăpaţi cu viaţă, unii au rupt-o la fugă, iar alţii au fost ciopârţiţi de ostaşii lui vodă.

Cu ajutorul zidului, apoi, a scăpat Negru-Vodă şi de alţi duşmani, înecându-l cu apă. Ba nu numai Măria sa, ci şi alţi domni, în urma-l, s-au folosit de zidul de la Cetăţuia.

Urmele zidului se văd şi azi.