Fata de la Cozia

După Mircea-Vodă au rămas mai mulţi fii şi nepoţi de fraţi. Intre aceştia au izbucnit certe pentru domnie, fiecare voind să ajungă domn.

Aflând turcii despre aceste neînţelegeri, intrau cu armata în Ţara Românească, pustiind-o. Până să se strângă românii, turcii prădau în dragă voie.

În vreme de primejdie mare, se găseau chiar şi femei care porneau la luptă contra năvălitorilor. O astfel de luptătoare a fost în timpul acestor războaie şi „Fata de la Cozia”.

Era o fată orfană, din munţii Coziei. Când auzi că turcii au intrat în ţară şi pradă şi robesc, s-a îmbrăcat în haine ostăşeşti, a luat o suliţă, sabia, arcul şi tolba cu săgeţile şi, fără să ştie cineva, a plecat şi ea la război. În lupta care s-a încins cu turcii, a dovedit o vitejie ca şi cel mai viteaz soldat român.

Pe atunci era obiceiul ca pe cei mai viteji domnul ţării să-l dăruiască cu câte o moşie şi să-l facă boieri, dacă erau ţărani. Tot aşa a vrut să facă şi cu „Fata de la Cozia”. Ea îi spuse atunci că nu e bărbat, ci fată.

Toţi rămaseră uimiţi, când aflară că o fată a putut să fie atât de vitează. Iar domnul a zis:

— Şi dacă eşti fată, tot îţi dau o moşie care să-ţi fie zestre când te vei mărita.

— Iar întorcându-se către cei din jurul lui, îi întrebă:

— Care vreţi să luaţi de soţie pe această fată vitează?

Mai mulţi fii de boier se îmbiară, chiar şi fiul cel mai tânăr al domnului. Fata îl alese pe acesta, pentru că îl văzuse şi pe el luptând cu mare vitejie.