MAMA LUI ŞTEFAN CEL MARE.

Când domnul Ştefan cel Mare, la începutul domniei sale, fu bătut de turci şi aproape toată oastea lui pierise în luptă şi când, sleit de puteri, urmărit de duşmani, cu o mică ceată îşi căuta adăpost la Mănăstirea Neamţului, unde era stareţă mama sa Maria, atunci pe zidurile mănăstirii s-a arătat o bătrână slăbuţă, dar ageră:

Fiul meu, zise ea, adresându-se lui Ştefan, cred că te întorci după biruinţa asupra turcilor?

Nu, mamă, eu sunt învins şi duşmanul mă urmăreşte. În zidurile mănăstirii tale nădăjduiesc să mă adăpostesc şi, adunând puterile ce-mi mai rămân, să încep din nou lupta cu otomanii.

Eu nu primesc fugari sub ocrotirea mea. Du-te, luptă-te din nou cu duşmanul patriei, învinge sau mori pentru ţară şi atunci voi zice: Ştefan e fiul meu!

Ştefan, ruşinat, a părăsit mănăstirea şi-a adunat resturile ostaşilor lui şi, în lupta de la Valea Albă, a învins cu desăvârşire pe duşmani.

Share on Twitter Share on Facebook