He, he! Multă vreme s-a bătut Negru-Vodă cu tătarii, cu gândul că doar-doar i-o scoate din pământu-ăsta al nostru. Da’, geaba s-o trudit; că tătarii erau ca frunza şi ca iarba şi l-au speriat sălbaticii ăştia pe Negru-Vodă.
Atunci ştiţi ce-a făcut el?
S-a dus, de mare foc şi s-a băgat herghelegiu la caii craiului de peste munţi.
— Ei, Radule! Ce simbrie îmi ceri? I-a zis craiul când l-a văzut.
— Urma alege, Măria ta! Acum mă bag aşa.
Aşa. Şi Radu-Negru a muncit cu credinţă la craiul acela. Când s-a împlinit luna, l-a întrebat craiul:
— Mai stai?
— Mai stau.
— Îţi place la mine?
— Îmi place.
Acu’, în herghelie, Negru-Vodă avea în pază şi multe iepe şi le păştea şi pe ele, dar şi pe mânjii lor.
Aşa. A trecut toată toamna, iarna şi a sosit şi primăvara. Negru-Vodă tot herghelegiu era, dar cu gândul, săracul, tot la fraţii lui din ţara noastră.
Într-o noapte însă, ce se întâmplă? Toate iepele au făcut mânji şi. Mare bucurie era pe herghelegiul craiului.
Dar a dat o ploaie şi mânjii, fiind pe câmp, au răcit. Pe unde să scoată atunci cămaşa herghelegiul?
S-a sculat şi a gonit mânjii pe câmp, ca să se înfierbânte. Acolo însă, minune, neicuţule! Un mânz era flocos şi alb ca oaia.
A început să se mire, să se crucească şi să-l ia la minajeală, ca să vadă: ce fel de cal este ăla?
Şi tot stând el şi mirându-se, a văzut că au început mânjii să se joace; iar mânzul cel ca oaia ştiţi ce-a făcut?
Odată a scos aripile din păr şi a început să zboare pe sus. Minune, nu alta!
Bucuria lui Negru-vodă:
— Doamne, Doamne! O strigat el, ăsta e norocul meu! Şi l-a minajat aşa până la trei ani.
Atunci l-a încercat să vază: cu el tot zboară?
Aşa. Şi l-a dus departe, departe în câmp. Acolo, cum a încălecat odată, neicuţule, a început calul să fâlfâie din aripi şi a zburat cu Neg-ru-Vodă până în slava cerului.
Ţine-te bine, stăpâne, să nu te prăpădesc! A strigat calul, uitându-se ţintă în ochi.
Apoi, după ce-a făcut câteva rotocoale prin înaltul cerului, calul a început să se lase încet-încet pe pământ şi să-şi strângă aripile.
L-a adus în herghelie; apoi s-a înfăţişat înaintea craiului de peste munţi.
— Acu te las, mărite crai! Mă duc în ţara mea.
— Bine, Radule, du-te! Da’ ce simbrie îmi ceri?
— Ia! Să-mi dai, Măria ta, un cal din herghelie, pe care l-oi alege eu!
— Numai atât?
— Ba să-mi mai dai haiducii pe care îi ai închişi în temniţele Măriei tale. Îmi trebuie şi mie oameni viteji.
Craiul unguresc i-a dat lui Negru-Vodă calul cel zburător, fără să-l ştie că e năzdrăvan; şi i-a mai dat şi oamenii cei cu vitenţă, pe care-l ceruse.
Ba la toţi haiducii le-a dat cai şi Negru-Vodă i-a potcovit cu potcoavele de-a-ndăratelea, potcoavele având colţii înainte.
Apoi Negru-Vodă a pornit călare pe armăsarul cela năzdrăvan; iar ceilalţi haiduci, pe caii lor şi au tot venit în ţară aici, fugărind şi ciopârţându-l pe tătari pe unde-l nimereau. Pe urmă, s-au mai odihnit şi ei oleacă, de atâta muncă şi alergătură, colo departe, unde se scocioară Dâmboviţa dintr-un munte.
Dar când s-au strâns iarăşi tătarii, sumedenie, de nu-l mai răbda pământul, l-au aflat pe Negru-Vodă unde e şi l-au tot fugărit. Odată chiar erau gata-gata să-l răpună, mai cu seamă că-l brodiseră la Tâmpa, colo, la Săritoarea lui Negru-vodă.
Atunci, minunea lui Dumnezeu, moşule! A avut noroc mare de o vâlcea. Odată a sărit-o vodă cu ai lui. I-a mai ajutat apoi şi un codru de pădure şi potcoavele întoarse ale cailor şi aşa. Tătarii iar i-au pierdut urma.
Pe urmă, tătarii l-au tot căutat: în sus, în jos, la răsărit şi la apus. Mult şi bine; până s-au dezmeticit ei că potcoavele cailor sunt întoarse. +i-au dus vestea mai-marelui lor.
— Ei! Acu’, fiindcă aţi aflat cum stau lucrurile, prindeţi-l! a poruncit căpetenia.
— Nu putem, stăpâne, oricât ne-am trudi noi. Că domnul ăsta zboară şi pe sus.
— Nu cred.
— De nu crezi, uită-te în partea aia, spre apus!
Căpetenia tătarilor şi-aruncă ochii şi ce să vază?
Tocmai atunci Negru-Vodă se înălţa în slava cerului cu calul cel năzdrăvan şi priveghea de deasupra toate mişcările liftelor străine, apoi se întoarse la ai săi şi grăi cu glas puternic:
— Pe ei, băieţi!
Şi i-a bătut straşnic pe toţi tătarii, pe toţi, pe rudă pe sămânţă.