TREI VITEJI.

Au fost odată două vădane. Una avea un băiat, dar cea cu un băiat a murit şi băiatul ei l-a crescut soră-sa cu doi băieţi. De acum avea trei băieţi. Pe ai ei băieţi îi chema pe unul Costin şi pe altul Constantin. Pe-al surorii sale în chema Ioniţă. S-au ridicat flăcăi mari şi s-au.

Legende istorice aflat viteji. Şi-au făcut straie şi şi-au cumpărat arme şi cai mari cu aripi; zburau pe sus, atât erau caii lor de iuţi. Au umblat ei lumea împrejur cu caii lor până au ajuns la Ţarigrad. În Ţarigrad au umblat mai mulţi ani. Ei erau trei viteji, iar împăratul turcesc avea trei fete tot de seama lor. De acuma ei aveau vorbă cu dânsele să se însoare şi să le ia. S-au sfătuit ei înde ei: „Hai, măi, să luăm fetele!”

S-au înarmat, au încălecat pe cai şi s-au dus la Ţarigrad la fete. Au pornit tustrei călări să le ieie. Acei doi, Costin şi Constantin au rămas mai în urmă, dar Ioniţă s-a dus cu calul mai înainte. Mergând, a mai jucat calul pe lângă zid, pe acolo, dar o fată, cea mai micuşoară, a avut vorbă să o ia el. Cât a umblat el acolo, fata a ieşit afară cu o garofiţă ca de vin roş şi se plimba prin florărie şi s-au văzut şi i-a spus:

Bădiţă Ioniţă,

Ia poftim astă garofiţă!

Atunci el a sumuţat calul peste zid şi a luat-o cu garofiţă cu tot, a pus-o pe oblâncul şăii şi a sărit zidul înapoi.

Când a ieşit în uliţă, s-a întâlnit cu cei doi şi ei l-au întrebat:

De unde ai găsit-o, măi?

Am găsit-o în florărie şi am luat-o.

Da cele două nu-s pe acolo?

Nu-s.

Au sărit tot peste zid şi aceia şi le-au luat de dinaintea împăratului şi le-au scos afară. Împăratul s-a uitat şi n-a zis nimic. Ei erau vestiţi: fugeau turcii ca şoarecii când intrau ei în Ţarigrad.

Ei au venit încoace pe la Lăpuşna. Şi aveau movilă şi sub movilă erau grajduri de cai; ţineau caii acolo, dar deasupra, dacă au adus miresele, au făcut un cort albastru şi au prins a benchetui. Dar mă-sa trăia. Ei s-au pus la benchetuit, dar pe babă au pus-o cu ocheana să se uite să-l păzească de turci. Când îi va vedea că vin, să le spună.

În ziua când şi-au adus miresele, nu s-a văzut nimic. A doua zi când s-a uitat:

Colbul se vedea Şi apoi pierea.

Legende populare româneşti.

A ridicat turcul toată turcimea, oastea, de la mic şi pân-la mare, călări toţi să-l prindă pe aceşti trei voinici, să-l ducă vii să le deie fetele şi să-l pună mai mari; nu să-l taie.

A intrat în cort baba, dar ei benchetuiau. Şi le-a spus:

Maică, voi beţi şi benchetuiţi Cu trei fete de-mpărat, Luate din Ţarigrad. Dar nu ştiu Lăpuşna a înflorit, Ori oastea turcească a tăbărât!

Măi, vere Ioniţă, ieşi tu afară şi numără. Mama-l bătrână, nu poate căta cu ocheana pe steaguri şi prapuri. Să numeri şi, dac-or fi o sută cincizeci de mii, să mergem câteşitrei, dar dac-or fi numai cincizeci de mii, numai bine ţi-or ajunge ţie.

Ioniţă a numărat până la o sută cinizeci, până la două, până la trei, a numărat până la două, trei sute de mii şi de acolo a lepădat, că ei n-au fost o sută cincizeci de mii, dar au fost mii nenumărate. Ioniţă şi-a făcut socoteală şi a zis: „îs mulţi tare, avem să mergem tustrei, miresele avem să le lăsăm pe babă. Da am să spun că-s numai cincizeci de mii şi am să mă duc să le ies eu singur înainte”. Când a intrat în cort, l-au întrebat:

Măi, ai numărat?

Am numărat.

Da câţi sunt?

Cam vreo cincizeci de mii.

Apoi dacă-l aşa, du-te şi te îmbracă şi ia-l pe murgul cel zburlit şi la picioare şivoit, c-aceluia-l sporeşte la fugă.

Ioniţă s-a îmbrăcat, s-a înarmat şi a ieşit înaintea turcilor. I-a oprit şi i-a suduit:

Măi păgâni, unde mergeţi voi? Da ei au dat răspuns:

Mergem la cei trei viteji: la Costin, la Constantin şi la copilul rămas Ioniţă.

Eu sunt copilul rămas.

Legende istorice.

A prins a tăia şi a făcut drum prin turci ca şi cum coseşti şi rămâne brazdă şi o întorci înapoi. Îi înşira câte trei, patru mii şi se întorcea înapoi şi-l tăia. De acum pe locul cela nu mai putea să meargă, de leşuri trântite ce erau. A tăiat trei zile şi trei nopţi într-înşii, a tăiat de n-a mai rămas nici unul.

Baba a cătat cu ocheana. În ziua ceea colb s-a văzut, a doua zi şi mai puţin, iar a treia zi nu s-a văzut nimic. Dar verii lui benchetuiau şi nici nu-şi aduceau aminte de dânsul. Baba intră la dânşii şi le spune:

Măi, voi benchetuiţi.

Cu trei fete de-mpărat,

Luate din Ţarigrad,

Dar la vărul vostru nu gândiţi!

Luaţi-vă şi vă duceţi înaintea lui că o fi pierit pe undeva. Au mers ei şi au înşeuat caii şi au purces înaintea lui ca să vază îi mort ori îi viu.

Mergând, s-au întâlnit cu dânsul, venind pe drum; venea călare gemând:

Măi, de este vreun văr de-al meu, dă-te în lături, că nu te văd bine şi te-oi strica. Calul meu de trei zile apă n-a băut şi mie ochii mi s-au împăienjenit şi nu te cunosc bine.

A venit speriat şi baba l-a mai afumat cu buruiene.

D-apoi tu, măi, cum de ai zăbovit atâta timp, dacă au fost numai cincizeci de mii? Tu puteai să-l tai în două ceasuri.

N-au fost cincizeci de mii, da au fost sute de mii, că veneau cum vine negura pe dealurile şi văile pline de turme.

Păi tu, dacă ai văzut că-s atâţia, de ce nu ne-ai dat de ştire să mergem şi noi?

D-apoi fetele pe cine să le lăsăm? Pe babă? Să zică ele că suntem nişte blestemaţi?!

Share on Twitter Share on Facebook