Povestea cu Ghanem Ben-Ayub şi cu soră-sa Fetnah

Şi Şeherezada spuse:

Mi s-a izvodit, o, norocitule sultan, că a trăit odată, în vechimea vremilor şi în trecutul veacurilor şi al vârstelor, un negustor printre negustori, tare bogat, şi părinte a doi copii. II chema Ayub. Pe băiat îl chema Ghanem ben-Ayub, cunoscut sub porecla de El-Motim El-Masslub73, şi era frumos ca luna plină în noapte, şi cu o vorbire răpitoare. Pe fată, sora lui Ghanem, o chema Fetnah74, atâta era de plină de farmec şi frumuseţe. La moartea lui, tatăl lor, Ayub, le lăsă bogăţii mari…

Caci, în clipita aceasta a istorisirii ei, Şeherezada văzu că se luminează de ziuă, şi tăcu sfioasă.

Dar cândfu cea de a treizeci şi şaptea noapte, spuse:

Negustorul Ayub, părintele lor, la moartea lui, le lăsă bogăţii mari. Printre altele, le lăsă: o sută de toptane de mătăsării, de atlazuri şi de zarpale scumpe, şi o sută de oluri pline cu muşc75 curat. Poverile erau legate toate, şi pe fiecare legătură sta scris cu litere mari: PENTRU BAGDAD; întrucât negustorul Ayub nu socotise că avea să moară aşa de grabnic şi gândea să se ducă el însuşi la Bagdad să-şi vândă mărfurile cele scumpe.

Da, odată ce Allah îl chemă pe negustorul Ayub întru mila lui cea fară de margini, iar zilele de jale se încheiară, tânărul Ghanem se gândi să se ducă el însuşi la Bagdad, în locul tatălui său. Îşi luă, aşadar, rămas-bun de la maică-sa, de la soră-sa Fetnah, de la apropiaţii săi şi de la toţi locuitorii din mahalaua lui şi din vecinătate; pe urmă se duse în suk, năimi cămilele de trebuinţă, îşi încărcă toate poverile pe cămile şi se prilejui de plecarea altor negustori către Bagdad spre a face drumul împreună cu ei: şi plecă, după ce îşi pusese soarta în mâinile lui Allah Preaînaltul. Şi Allah îi scrise bună pace, încât Ghanem nu zăbovi să ajungă la Bagdad, întreg şi teafăr, cu toate mărfurile.

De cum ajunse la Bagdad, grăbi să închirieze o casă tare frumoasă, pe care o îmbrăcă falnic; aşternu peste tot chilimuri scumpe, divanuri şi perne, şi nu uită nici de perdelele de la uşi şi de la ferestre; pe urmă porunci să se descarce toate mărfurile de pe spinarea cămilelor şi a catârilor; şi rămase să se odihnească de ostenelile drumului şi aşteptă în tihnă ca toţi negustorii din Bagdad şi toţi navabii să vină, unii după alţii, să-i ureze bună pace şi bun venit.

Se socoti atunci să meargă la suk şi să înceapă vânzarea mărfurilor. Făcu o legătură din zece bucăţi de bogasiuri frumoase şi din borangicuri subţiri, care toate aveau pe ele o însemnare cu preţul hotărât, şi se îndreptă spre sukul negustorilor. Numaidecât fu întâmpinat cu sârg de toţi negustorii, care veniră dinaintea lui şi îi urară bună pace, şi îl poftiră să primească nişte răcoritoare, şi îl cinstiră cu mare prietenie. Pe urmă îl călăuziră la şeicul sukului care numaidecât, doar dintr-o cercetare a mărfurilor, i le cumpără pe loc. Şi Ghanem ben-Ayub dobândi astfel un câştig de doi dinari de aur pentru fiecare dinar de marfă. Şi fu mulţumit de câştig, şi urmă a vinde aşa mai departe în fiecare zi câteva bucăţi de ţesături şi câteva burdufuri de muşc, cu un câştig de doi la unul, şi tot aşa vreme de un an întreg.

Într-o zi, pe la începutul celui de al doilea an, se duse la suk ca de obicei. Dar găsi toate prăvăliile închise, iar poarta cea mare a sukului închisă la fel. Şi întrucât nu era zi de sărbătoare, rămase nedumerit şi întrebă care era pricina. I se răspunse că unul dintre negustorii de frunte murise şi că toţi negustorii plecaseră să ia parte la înmormântare, iar unul dintre trecători îi zise:

— Ai face bine să te duci şi tu, şi să însoţeşti mortul, întrucât asemenea faptă ţi s-ar preţui.

Şi Ghanem răspunse:

— Păi de bună seamă! Numai că aş vrea să ştiu unde se face înmormântarea.

Atunci i se arătă; şi intră numaidecât în curtea unei geamii din apropiere, îşi făcu sârguincios spălările cele îndătinate cu apa din havuz, şi se îndreptă cu toată grabă către locul arătat. Se amestecă atunci în mulţimea de negustori şi îi însoţi până la geamia cea mare, unde se făcură rugăciunile obişnuite asupra trupului celui răposat. Pe urmă alaiul luă calea cimitirului, care se afla dincolo de porţile Bagdadului. Intrară în mecet şi merseră printre morminte, până ce ajunseră la mormântul cu boltă unde trebuia să fie aşezat răposatul.

Rudele mortului întinseseră un cort larg deasupra mormântului, şi atârnaseră în el candelabrele, făcliile şi felinarele. Şi toţi cei de faţă putură să intre şi să stea la adăpost sub cort. Atunci se deschise mormântul, fu pus în el trupul, şi se închise la loc capacul sicriului. Pe urmă imamii şi ceilalţi slujitori şi cititorii din Coran începură să procitească deasupra mormântului suralele sfinte ale Cărţii şi suralele statornicite. Şi toţi negustorii, precum şi toate rudele mortului, şezură jos roată pe chilimurile aşternute sub cort şi ascultară cucernic sfintele Cuvinte. Şi Ghanem ben-Ayub, măcar că era zorit să se întoarcă acasă, nu vru, din cinstire faţă de rude, să plece el singur, şi rămase să asculte împreună cu ceilalţi.

Slujbele înmormântării nu luară sfârşit decât odată cu ziua. Atunci robii sosiră încărcaţi cu sânii mari pline cu mâncăruri şi cu dulciuri, şi le împărţiră din belşug tuturor celor de faţă, care mâncară şi băură pe săturate, cum este îndătinat la orice îngropăciune; pe urmă li se aduseră ibricele şi ligheanele, şi se spălară pe mâini, şi şezură jos roată, în tăcere, cum e datina.

Dar, după oarecare vreme, întrucât priveghiul nu avea să se ridice decât a doua zi dimineaţa, Ghanem începu să se îngrijoreze, din pricina mărfurilor pe care le lăsase acasă fară paznic, şi i se făcu frică de hoţi, şi îşi zise în sine: „Sunt străin, şi trec a fi drept om bogat. Încât, dacă îmi voi petrece noaptea departe de casa mea, hoţii au s-o prade şi au să-mi ia toţi banii, şi tot ce mi-a rămas din mărfuri.” Şi cum temerile lui nu făceau decât să sporească, se hotărî să se scoale şi îşi ceru iertăciune de la cei de faţă, spunându-le că se duce să desluşească o daravelă grabnică, şi ieşi cât mai iute. Porni la drum, prin întuneric, ţinând urma potecii, până ce ajunse la poarta cetăţii. Da întrucât se şi făcuse miezul-nopţii, găsi poarta de la cetate închisă şi nu văzu nici un trecător apropiindu-se ori depărtându-se, şi nu putu să audă alt glas decât lătratul câinilor şi chelălăiturile şacalilor, amestecate cu urletele lupilor. Atunci strigă, descumpănit şi înfricoşat: „Nu este putere şi tărie decât întru Allah! Mai înainte îmi era teamă pentru averea mea, iar acuma îmi este pentru viaţa mea!” Atunci luă drumul îndărăt şi începu să caute vreun ascunziş, spre a-şi petrece noaptea la adăpost, până dimineaţa. Găsi în curând o turbehă76, nu departe de acolo, împrejmuită de patru pereţi, şi unde se afla un palmier. Turbehaua aceea avea o poartă de piatră, care era deschisă. Şi Ghanem intră în turbehă şi se întinse jos să doarmă; da somnul nu-i veni, şi îl năpădi spaima de a fi aşa, singur-singurel, în mijlocul mormintelor. Atunci se ridică în picioare şi deschise uşa şi privi afară. Şi văzu o lumină ce strălucea în depărtare, spre poarta cetăţii. Porni spre lumina aceea, dar văzu că lumina se apropia şi ea pe drumul ce ducea la turbehaua în care se afla el. Atunci Ghanem se sperie şi se întoarse repede şi intră iarăşi în turbehă, şi avu grijă să închidă bine poarta cea grea şi să împingă zăvorul. Pe urmă nu avu tihnă până ce nu se căţără în vârful palmierului şi nu se aciui bine printre rămurişuri. De acolo, băgă de seamă că lumina se apropia, şi până la urmă desluşi că erau trei arapi, dintre care doi cărau o ladă mare, iar cel de al treilea ţinea în mână un fanar şi nişte târnăcoape. Când ajunseră chiar lângă turbehă, unul dintre cei care cărau lada văzu că tovarăşul său cu fanarul se oprise nedumerit, şi îl întrebă:

— Ce este, o, Sauab?

Sauab răspunse:

— Tu nu vezi?

Celălalt zise:

— Ce să văd?

Sauab răspunse:

— O, Kafur, tu nu vezi că poarta la turbehă, pe care am lăsat-o deschisă aseară, acuma este închisă şi bine lăcătuită pe dinăuntru?

Atunci cel de al treilea arap, pe care îl chema Bakhita, le zise:

— Ce minte puţină mai aveţi şi voi! Păi voi nu ştiţi că stăpânii pământurilor de primprejur ies în fiecare zi din cetate şi vin aici, după ce îşi cercetează livezile, ca să se odihnească? Intră aci şi au grijă să încuie poarta după ei, când se lasă seara, de frică să nu dea peste ei niscaiva arapi ca noi, de care le e o spaimă nemăsurată; întrucât ştiu că îi luăm să-i frigem şi să ne ghiftuim cu carnea lor albă.

Atunci Kafur şi Sauab îi spuseră arapului Bakhita:

— Chiar că, o, Bakhita, dacă este cineva printre noi sărac la minte, apoi acela tu eşti!

Caci Bakhita răspunse:

— Văd bine că nu veţi da crezământ vorbelor mele decât după ce vom intra în turbehă şi vom da acolo peste careva. Ba vă şi dau ştire dinainte că dacă, la ceasul acesta, se află cineva în turbehă, acel cineva, când a văzut lumina noastră că se apropie, s-a căţărat, înfricoşat, taman în vârful vârfului palmierului. Şi numai acolo avem să-l găsim!

La vorbele acestea ale tuciuriului Bakhita, înspăimântatul de Ghanem îşi zise în sineşi: „Ce arap plin de afurisenie! Prăpădi-i-ar Allah pe toţi sudanii cei plini de viclenie şi de afurisenie!” Pe urmă, tot mai speriat, zise: „Nu este putere şi tărie decât întru Allah Preaînaltul şi Autotputintele! Cine mai poate să mă scape din prăpastia aceasta?”

Pe urmă, cei doi arapi care duceau lada îi spuseră arapului care ducea felinarul şi târnăcoapele:

— O, Sauab! caţără-te pe zid şi sări în turbehă şi deschide-ne poarta asta închisă pe dinăuntru; că suntem destul de vlăguiţi de greutatea lăzii de pe grumajii şi de pe umerii noştri. Şi îţi făgăduim, dacă ne deschizi poarta, că avem să ţi-l lăsăm ţie pe insul cel mai voinic şi mai rotofei dintre inşii pe care îi vom înhăţa aci înăuntru, şi avem să-ţi frigem din el o fripturică taman precum se cere ca să fie bine rumenită, şi ne legăm să nu lăsăm să se piardă degeaba nici măcar o picăturică din untura lui!

Si Sauab răspunse:

— Eu, aşa sărac cu duhul cum sunt, iacătă ce socot mai degrabă că e bine să facem: întrucât lada ne-a fost dată în seamă, cel mai bine este să ne descotorosim de ea aruncând-o în turbehă peste zid, de vreme ce ni s-a poruncit s-o lăsăm în turbehaua asta!

Da ceilalţi doi arapi ziseră:

— Dacă aruncăm lada peste zid, are să se spargă!

Sauab zise:

— Aşa-i! da şi dacă intrăm în turbehă, tare mi-e teamă de niscaiva tâlhari care s-ar putea să se fi ascuns aci spre a-i omorî pe trecători şi a-i jefui pe călători! Că taman în turbehaua asta îşi dau întâlnire, seara, toţi tâlharii, ca să-şi împartă între ei prada.

Da cei doi arapi care duceau lada îi răspunseră:

— Om sărac cu duhul! atâta eşti de prostovan, încât să crezi în asemenea sminteli?

Şi, cu asta, cei doi arapi lăsară lada jos la pământ, se căţărară peste zid şi săriră în turbehă să deschidă poarta, pe când cel de al treilea le ţinea lumina. Tustrei traseră lada înăuntru, închiseră la loc poarta de piatră şi şezură jos să se odihnească în turbehă.

Şi unul dintre ei zise:

— Chiar că, o, fraţilor, iacătă-ne destul de istoviţi de drumul cel lung, şi destul de osteniţi de toată truda pe care am pus-o ca să ne căţărăm peste ziduri şi să deschidem porţile, şi iacătă că e miezul nopţii. Aşa că să ne odihnim în tihnă câteva ceasuri, până a ne apuca să trudim la săpatul gropii unde ni s-a poruncit să aruncăm lada asta în care nici habar n-avem ce se află. După ce ne-om hodini bine, avem să ne apucăm de lucru. Or, ia uite ce vă povăţuiesc eu: ca să petrecem vesel aceste câteva clipe de odihnă, fiecare dintre noi, cei trei hadâmbi tuciurii, să povestim pe rând pricina care l-a silit să ajungă hadâmb şi vina pentru care a fost scopit! Şi să-şi istorisească de-a fir-a-păr povestea, de la început până la sfârşit! În felul acesta, avem să ne petrecem noaptea tare vesel.

Căci în clipita aceasta a istorisirii ei, Şeherezada văzu că se luminează de ziuă, şi tăcu sfioasă.

Dar când fu cea de a treizeci şi opta noapte, spuse:

Mi s-a izvodit, o, norocitule sultan, că, după ce unul dintre arapii sudani îi îmbie să-şi istorisească între ei pricina hadâmbiei lor, arapul Sauab, cel care ducea felinarul şi sculele, luă cuvântul şi spuse:

— Vreţi să vă istorisesc eu mai întâi pricina jugănirii mele?

Ceilalţi doi răspunseră:

— De bună seamă! grăbeşte-te să-i dai drumul!

Atunci hadâmbul sudan Sauab spuse: