Povestea arapului Sauab, cel dintâi hadâmb sudan.

Aflaţi, dar, o, fraţii mei, că de-abia împlinisem vârsta de cinci ani când negustorul de robi m-a luat şi m-a dus din ţara mea spre a mă aduce aici, la Bagdad. Şi m-a vândut unui oştean de la sarăi. Omul acela avea o fetiţă care, la vremea aceea, avea trei ani. Aşa că am fost crescut laolaltă cu ea; şi eram desfătarea tuturor celor din casă când mă jucam cu fetiţa, când dănţuiam pentru ea nişte danţuri tare zăpăcite, şi când îi cântam cântecele pe care le ştiam; şi toată lumea îl iubea pe micuţul tuciurel.

Am crescut astfel împreună şi am ajuns, eu la vârsta de doisprezece ani, iar micuţa la vârsta de zece ani. Şi ne lăsau tot împreună, fară a ne despărţi. Încât, într-o bună zi, găsind-o singură într-un ungher ferit, m-am dus la ea, ca de obicei.

Or taman la ceasul acela fetiţa fusese îmbăiată la hammamul din casă şi mirosea de departe tare frumos, şi era dulce, şi înmiresmată, şi strălucită toată; iar chipu-i era ca luna în cea de a patrusprezecea noapte a ei. Când mă văzu, veni fuga la mine şi începurăm să ne jucăm, să ne hârjonim şi să facem un potop de nebunii; şi mă muşca, iar eu o zgâriam, şi mă ciupea, iar eu la fel, până ce, după o bucată de vreme, zebbuleţul meu se îndârji şi se vânzoli şi se făcu cât o cheie mare şi se mârgăsi pe sub cămăşuţa mea. Atunci copila începu să râdă şi se repezi pe mine şi mă doborî la pământ pe spate şi se sui călare pe vintrele mele, şi-apoi începu să se zgâlţâie şi să mă zgâlţâie, şi până la urmă îmi scoase în vileag mârgăsia. Când i se vădi bruzulucul, puse mâna şi începu să-şi aline cu el pârdălniciile, dă numai peste şălvăraşii pe care îi avea pe ea. Da tot zbuciumul acela îmi spori pojarul şi ajunsei de-o îmburdii bine şi mă îmburdi şi ea şi se agăţă de gâtul meu şi mă strânse din toate puterile. Şi iacătă că deodată, habar n-am cum, pojărnicia răzbătu ca un cui prin şălvăraşi şi-i sparse, şi dintr-odată fecioria i se duse.

La urmă, fetiţa începu iar să râdă şi să mă strângă în braţe şi să mă alinte; da eu rămăsei speriat de ceea ce răpisem şi, fară a mai zăbovi, mă smulsei din mâinile micuţei mele stăpâne şi o luai la fugă şi mă dusei să mă ascund la un arăpel prieten cu mine.

Iar fetiţa nu zăbovi să se întoarcă în casă: şi îndată maică-sa, văzându-i rochiţa terfelită şi şălvăraşii străpunşi, scoase un ţipăt mare şi cercetă ce se afla între gaibaracele fetiţei; şi văzu ce văzu! Şi se prăbuşi pe spate şi leşină de tulburare şi de mânie. Da îşi veni în fire şi, cum la urma urmei lucrul era de neîndreptat, nu zăbovi să se potolească şi să ieie toate grijile de a mototoli buclucul şi mai cu seamă de a tăinui beleaua faţă de soţul ei, părintele copilei. Şi izbuti, şi îndură aşa vreme de două luni, răstimp în care până la urmă mă găsi şi nu contenea să mă alinte şi să-mi trimită tot soiul de daruri mărunte, ca să mă facă să mă întorc la casa stăpânului meu. Şi, după ce mă întorsei acasă, urmară a nu-mi pomeni nimic despre belea şi a o tăinui cu grijă faţă de tatăl fetei, care de bună seamă că m-ar fi omorât; şi nici mama fetiţei, nici nimeni altcineva nu îmi doreau atâta rău, întrucât tare mă mai îndrăgeau.

La capătul acelor două luni, mama fetei izbuti s-o logodească cu un bărbier tânăr, care era bărbierul părintelui fetei şi care venea adesea în casă spre a-l bărbieri. Şi mama îi statori o zestre din banii ei şi îi făcu haine de nuntă şi îşi dădu toate silinţele. Pe urmă chibzuiră să prăznuiască nunta. Şi atunci fu chemat bărbierul cel tânăr cu sculele lui; şi mă înhăţară, şi bărbierul îmi legă boşiţele şi îmi tăie cele două ouşoare şi, într-o clipită, mă lăsă hadâmb. Şi prăznuirea însurătoarei se desfăşură, iar eu fusei făcut hadâmbul tinerei mele stăpâne, şi de aci înainte trebui să merg înaintea ei oriunde se ducea, fie la suk, fie în vreo ospeţie, fie pe la casa părintească. Iar maică-sa făcu lucrurile aşa de tainic, încât nimeni nu ştiu nimic despre păţanie, nici ginerele, nici rudele, nici prietenii. Şi ca să-i încredinţeze pe oaspeţi de fecioria fetei, maică-sa tăie un porumbel şi mânji cu sângele lui cămaşa miresei şi, după datină, trimise cămaşa, pe la sfârşitul nopţii, în sala de zaiafet, să fie cercetată pe rând de toate muierile poftite la nuntă, care lăcrimară de duioşie.

Şi din ceasul acela m-am mutat, împreună cu tânăra mea stăpână, în casa bărbierului, soţul ei. Şi putui, în felul acesta, să mă desfăt nepedepsit, după voia şi în măsura puterilor mele, cu frumuseţea şi cu desăvârşirile trupului ei dulce. Că ouşoarele mi se duseseră, dreptu-i, da zebbul îmi rămăsese. Aşa că puteam, fară primejdie şi fară griji, s-o sărut mai departe şi s-o strâng în braţe pe stăpâna mea cea mică, până la moartea ei, şi cea a soţului ei, şi a mamei, şi a tatălui ei. Atunci ajunsei, după pravilă, bun al vistieriei, şi pe urmă hadâmb printre hadâmbii de la sarăi. Şi-aşa iacătă-mă tovarăş cu voi, o, fraţilor arapi!

Şi-aceasta-i pricina jugănirii mele şi pricina hadâmbiei mele. Şi-acuma, pacea fie asupră-vă!

Cu vorbele acestea arapul Sauab tăcu, iar cel de al doilea arap, Kafur, luă vorbă şi spuse: