Cui i se cade întâietatea – unui flăcăiandru sau unui bărbat copt2

Snoava ne-a fost lăsată de Abul-Aina care spune:

Stam într-o seară pe terasa casei la reveneală, când auzii o sporovăială de femei pe terasa casei de alături. Femeile care vorbeau erau cele două soţii ale vecinului meu. Fiecare avea câte un drăguţ care le aducea alte răsfăţuri decât boşorogul lor de soţ. Drăguţul uncia era un flăcău frumos, încă fraged şi cu buzele şi obrajii rumeni, abia adumbriţi de închipuirea unui pufuşor; pe când drăguţul celeilalte era un bărbat copt şi împodobit cu o barbă marc şi deasă. Or, cele două vecine ale mele, neştiind că sunt auzite, tocmai vorbeau despre meritele drăguţilor lor. Una zicea.

1 Li M. A. Salie, aceste ultime rânduri sunt altfel: „Atunci roaba de la Irak le îmbrânci încolo şi grăi: «Sermaiaua arc să fie a mea, până dovediţi voi gâlceava!» " 21 j M. A. Salie: Povestea eu Abu-li-Aina fi două neveste.

În clipita aceasta a istorisirii sale, Şeherezada văzu că se luminează de ziuă şi, sfioasă, tăcu.

Dar când fu cea de a trei sute faptezeci fi şaptea noapte una zicea:

O, soro, cum de-ai putea să înduri pe sâni atingerea aspră a bărbii drăguţului tău, ori mustăţile care îţi înţeapă obrajii şi buzele când te sărută? Cum de scapi de fiecare dată nejulită şi nevătămată? Crede-mă, soro, schimbă-ţi drăguţul şi fa ca mine: ia-ţi un flăcăiaş cu obrajii acoperiţi de un pufuşor dulce ca poama şi cu buzele moi de să ţi se topească în gură când îl săruţi. Pe Allah! Acela are să-ţi aducă din plin, în locul bărbii de care duce lipsă, destule alte bucurii!

La aceste cuvinte, surata ei răspunse:

Proastă mai eşti, soro, şi lipsită de pricepere şi de dibăcie! Au tu nu ştii că un pom nu este frumos decât încărcat cu frunzele lui, iar castravetele nu este bun decât când are creţuri şi buburuze? Ce poate fi mai urât pe lume decât un bărbat spân ca napul? Află, dar, că barba şi mustăţile sunt pentru bărbat ceea ce sunt cosiţele părului pentru femeie. Lucru-i atâta de învederat, încât Allah Preaînaltul (slăvit fie el!) anume a zămislit în cer un înger care nu are altă sarcină dccât să-1 proslăvească pe Atoatefăcătorul pentru că le-a dăruit bărbaţilor barba şi pentru că le-a înzestrat pe femei cu plete. Ce-mi tot spui tu să-mi iau de drăguţ un tinerel fără barbă? Au tu crezi că aş primi vreodată să mă leg cu unul cârc, de-abia îmbrăţişat se şi desparte, de-abia încălzit se şi răceşte, de-abia prins se şi desprinde, de-abia înălţat se şi coboară, de-abia găsit se şi pierde, de-abia început se şi isprăveşte, de-abia pornit se şi odihneşte, de-abia dezbrăcat se şi îmbracă, şi de-abia venit e gata să plece? Vezi-ţi de treabă, soro dragă! N-am să mă despart niciodată de un bărbat care de-abia adulmecat se şi întoarce, care când vine rămâne, când începe nu se opreşte, când sfârşeşte nu se isprăveşte, când te strânge te bucură, când asudă te cutremură, când dă nu se zgârceşte, şi când vrea poate!

Auzind aceste lămuriri, femeia care avea de drăguţ un flăcăiandru strigă:

Pe Domnul sfintei Kaaba! O, soro dragă, mi-ai stârnit ispita de a cunoaşte şi eu un om cu barbă!

Pe urmă Şeherezada, după o tăcere scurtă, spuse numaidecât: