Cei doi poznaşi

Tot aşa am auzit, o, norocitule sultan, că au fost odată în cetatea Damascului, în Siria, un om ajuns de pomină din pricina renghiurilor, a tertipurilor şi a poznelor lui şi un altul la Cairo, tot atâta de vestit pentru aceleaşi virtuţi. Or, pezevenghiul de la Damasc, care adeseori auzise vorbindu-se despre semenul lui de la Cairo, ar fi dorit să-l cunoască pe acela, cu atât mai mult cu cât muşteriii săi obişnuiţi îi spuneau fără încetare:

— Nu încape îndoială! Hotărât că egipteanul este mult mai viclean, mai isteţ, mai bine dăruit şi mai pişicher decât tine! Iar tovărăşia lui este cu mult mai înveselitoare decât a ta. De altminteri, dacă nu vrei să ne crezi, nu ai decât să te duci să-l vezi la treabă, la Cairo şi ai să te încredinţezi că te întrece!

Şi atâta îl zădărâră, până ce omul îşi zise: „Pe Allah! Nu-mi mai rămâne decât să mă duc la Cairo, ca să văd cu ochii mei cele ce se spun despre el!" Şi îşi făcu pregătirile şi plecă din Damasc, cetatea lui şi porni la drum spre Cairo, unde ajunse, cu voia lui Allah, bine şi sănătos. Şi întrebă, fără să piardă vremea, de casa semenului său şi se duse la el în ospeţie. Şi fu primit cu toată strălucirea unei ospeţii cât se poate de alese şi fu cinstit şi găzduit, după urările de bun venit cele mai prieteneşti. Pe urmă amândoi începură să-şi povestească întâmplările mai de seamă de pe lume şi îşi petrecură noaptea tăifăsuind plăcut. Or, a doua zi, cel de la Damasc îi spuse celui de la Cairo:

— Pe Allah, o, tovarăşe al meu, nu am venit de la Damasc la Cairo decât ca să judec cu ochii mei renghiu-rile şi poznele pe care le joci fără încetare în cetate! Şi nu aş vrea să mă întorc în ţara mea decât îmbogăţit cu învăţătură! Vrei, dar, să mă faci martor la ceea ce atâta de fierbinte doresc să văd?

Celălalt spuse:

— Pe Allah! O, tovarăşe al meu, cei care ţi-au vorbit despre mine te-au amăgit, fără îndoială! Eu de-abia dacă ştiu să deosebesc mâna mea stângă de mâna mea dreaptă! Cum să ştiu, dar, să dau lecţii de subţirime şi de deşteptăciune unui damaschin ales, cum eşti tu? Dar, întrucât este de datoria mea de gazdă să te duc să vezi lucrurile frumoase din cetatea noastră, hai să mergem să facem o plimbare!

Aşadar, ieşi cu el şi îl duse, înainte de toate, să vadă moscheea Al-Azhar, pentru ca să poată povesti locuitorilor din Damasc minunile învăţăturii şi ale ştiinţei. Şi pe drum, trecând pe lângă neguţătorii de flori, îşi întocmi un buchet din ierburi frumos mirositoare, din maci, din trandafiri, din busuioc, din iasomii, din fire de romaniţă şi de măghiran. Şi aşa ajunseră amândoi la moschee şi intrară în curte. Or, când intrară acolo, zăriră în faţa fântânii unde se făceau spălările cele cerute de datină, ciuciţi în umblătoare, pe cei care îşi uşurau nişte nevoi grabnice. Şi insul de la Cairo zise către cel de la Damasc:

A şase sute optsprezecea noapte

— Ei bine, prietene, dacă ai vrea să le faci o poznă inşilor aceştia ciuciţi la rând, cum ai ticlui lucrurile?

În clipita aceasta a istorisirii sale, Şeherezada văzu că se luminează de ziuă şi, sfioasă, tăcu.

Dar când fu cea de a şase sute optsprezecea noapte spuse:

— Ei bine, prietene, dacă ai vrea să le faci o poznă inşilor aceştia ciuciţi la rând, cum ai ticlui lucrurile?

Celălalt răspunse:

— Lucrul este cât se poate de la îndemână. Aş trece pe la spatele lor cu o mătură de mărăcini şi, ca din greşeală, măturând înainte, i-aş înţepa în fund.

Cel din Cairo spuse:

— Felul acesta de pozne este cam vârtos şi cam mocofan, prietene! Ba o atare glumă e chiar şi lipsită de gingăşie! Iată ce aş face eu!

Şi, vorbind astfel, se apropie cu o înfăţişare prietenească şi îndatoritoare de cei care şedeau ciuciţi în um > blătoare şi îi îmbie pe toţi pe rând cu câte un mănunchi de flori, zicând:

— Cu îngăduinţa ta, o, stăpâne al meu!

Şi fiecare îi răspundea, tulburat şi mâniat până peste poate:

— Prăpădi-ţi-ar casa Allah, o, fecior de codoş! Ce, aici suntem la ospăţ?

Şi toţi cei ce se aflau strânşi în curtea moscheii, văzând chipurile mofluze ale inşilor cu pricina, râdeau de nu mai puteau.

Aşa că, după ce văzu toate astea cu chiar ochii lui, păcăliciul de la Damasc se întoarse înspre cel de la Cairo şi îi spuse:

— Pe Allah, m-ai biruit, o, şeicule al păcălicilor! Şi are dreptate zicala care spune: „Şiret ca un egiptean care trece şi prin gaură de ac!"

Pe urmă Şeherezada, în noaptea aceea, mai spuse: