2 Vulturul și radașca

Odinioară un vultur alerga după un iepure, care fugind în cuibul unei rădaște o rugă ca să-l scape de fiorosul lui vrăjmaș. Rădașca, neputînd face altceva, rugă și ea pe vultur în numele marelui Jupiter să nu ucidă pe bietul iepure, care nici un rău nu i-a făcut, și să nu-i nesocotească rugăciunea, deși ea-i o nimica pe lingă dînsul. Vulturul însă, mai tare mîniindu-se, făcu vini rădaștei cu aripa și înșfăcind pe iepure l-a mâncat. Atunci rădașca a zburat după vultur ca să-i afle cuibul și mergînd acolo pe cînd el umbla după vînat, i-a prăvălit ouăle din cuib și le-a spart. Vulturul, mirîndu-se cine să fi îndrăznit a-i face acest neajuns, și-a mutat cuibul într-un loc și mai înalt; dar rădașca și acolo a zburat și i-a făcut ca și mai înainte. Acum vulturul, neștiind ce să mai facă, s-a suit tocmai la Jupiter (cărui se zice eă-i e închinat), și puindu-și ouăle între genunchii zeului l-a rugat ca să i le păzească ; dar rădașca făcînd gogoloși din gunoi se suia și le lăsa în sânul lui Jupiter, care, sculîndu-se ca să scuture gunoiul din sîn, uită de ouăle vulturului, ce lunecară de pe genunchi și se sparseră toate. Înțelegînd însă Jupiter cum că rădașca făcuse isprava aceasta ca să-și răzbune pe vultur, căci acesta nu numai pe dînsa o supărase, ci și chiar pe el îl nesocotise, a spus vulturului că rădașca este aceea care i-a făcut tot năcazul, însă că are dreptate că se poartă astfel față de dînsul. Totuși Jupiter, nevrînd să piară neamul vulturilor, a zis rădaștei să se împace cu vulturul, dar ea neascultînd, Jupiter a mutat în alt timp al anului scoaterea puilor de vulturi, atunci cînd rădaștele nu se arată.

Învățătură : Pe nimeni nu se cuvine să-l nesocotești ca și cum nimic n-ar însemna, și de a cărui răzbunare nimic nu ți-ar păsa.